Nr. 18 / 30.04.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

pentru stabilirea unui mandat special reprezentantului comunei Căneşti în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” privind aprobarea condițiilor pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor de ambalaje din deșeuri municipale, de către organizatii care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP)

Inițiator proiect

Stoica MARIN

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Buzău

Consiliul Local al comunei Cănești

Comuna Cănești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 18 din 30.04.2024

pentru stabilirea unui mandat special reprezentantului comunei Căneşti în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” privind aprobarea condițiilor pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor de ambalaje din deșeuri municipale, de către organizatii care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP)

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.4 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. prevederile Ordinul ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitătile de salubrizare, precum de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;
  3. prevederile Ordinului Ministrului Mediului, Apelor Pădurilor nr. 1595/2020 pentru aprobarea Instrucțiunilor de utilizare a aplicației informatice Sistemul informatic de asigurare a trasabilității deșeurilor (SIATD), în vederea monitorizării verificării corectitudinii tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului;
  4. prevederile Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
  5. prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu, cu modificările și completările ulterioare;
  6. prevederile art. 16, alin. 9, lit. g)-h) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;
  7. prevederile art.40 și art. 45 din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată;
  8. prevederile Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. prevederile art. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  10. prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare ;
  11. prevederile   art. 56 , art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 , alin. (2) din CONSTITUŢIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) ; 

Ținând cont de:

  1. referatul Primarului comunei Căneşti de iniţiere a proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 599 / 29.03.2024 ; 
  2.  raportul compartimentului de specialitate  nr. 753/ 16.04..2024;
  3. avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Căneşti nr. 830/831/832/26.04.2024 anexate la hotărâre;

Luând act de:

  1. adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” înregistrată sub nr. 34/19.04.2024 :
  2. prevederile Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”;
  3. prevederile art. 17 lit e, q, lit. (i) si (ii) din Procedura de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului, aprobată prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1362/2018, cu modificările și completările ulterioare .

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cănești

întrunit în a 4-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se acordă mandat special reprezentantului comunei Căneşti , judeţul Buzău în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”, domnul Marin STOICA - Primarul comunei Căneşti să voteze “PENTRU” aprobarea tarifului distinct, costului net și suma care trebuie acoperită  de către organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) pentru cantitățile de deșeuri din ambalaje colectate și transportate separat, sortate și valorificate, după cum urmează:

a) tariful distinct pentru  colectarea separată și  transportul separat, sortare a deșeurilor din ambalaje provenite din deșeurile municipale la nivelul U.A.T. –urilor membre în cadrul Asociației, în cuantum de  1.527,77 lei/tonă fără TVA;

b) costul net al activităților de colectare și transport separat, sortare valorificare a deșeurilor din ambalaje provenite din deșeurile municipale la nivelul U.A.T. Buzău, în cuantum de  1.003,85 lei/tonă fără TVA;

c) suma care trebuie acoperită de către OIREP-uri, în cuantum de 501,93 lei/tonă fără TVA, pentru cantitățile de deșeuri din ambalaje colectate și transportate separat, sortate și valorificate;

Art. 2 - Se acordă mandat special reprezentantului comunei Căneşti în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”, domnul Marin STOICA - Primarul comunei Căneşti ,să voteze “PENTRU” aprobarea modelului de Contract-cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor din ambalaje, din deșeurile municipale, de către organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului - OIREP (colectate și transportate separat, stocate temporar, sortate valorificate la nivelul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco Buzău 2009), gestionate prin operatorii serviciilor de salubrizare, conform Anexei la prezenta, Hotărâre, care face parte integrantă din  aceasta.

Art. 3 - Se mandateaza domnul Gavrila Mihai Laurentiu, in calitate de Președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzau 2009”, să semneze, in numele si pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre in asociaţie, documentele întocmite în baza art.1 și  art.2.

Art. 4 - Secretarul General al comunei Căneşti va asigura comunicarea hotărârii Instituției Prefectului Județului Buzău, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”, persoanelor juridice interesate precum şi publicarea pe site-ul autorității publice 

                               



PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihaela POTECĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CĂNEȘTI,

Vasile EPURAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 18 / 30.04.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 8
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 18 / 30.04.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 17.05.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 14.05.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu