ANEXA NR. 1 la hotărârea nr. 28 din 31.07.2025

REGULAMENTUL 

actualizat al serviciului  de salubrizare al comunei Căneşti, judeţul Buzău

 

Capitolul I

Dispoziţii generale

Secţiunea 1

Domeniul de aplicare

Articolul 1

(1)Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciu de salubrizare, înfiinţat şi organizat la nivelul comunei Căneşti , pentru satisfacerea nevoilor de salubrizare ale populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unităţi administrativ-teritoriale.

(2)Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind organizarea şi desfăşurarea serviciului de salubrizare, definind modalităţile şi condiţiile-cadru ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de salubrizare, indicatorii de performanţă ai serviciului, cerinţele fundamentale aplicabile serviciului, raporturile dintre operatori şi utilizatori.

(3)Prevederile prezentului regulament se aplică la exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor şi echipamentelor din sistemul public de salubrizare, precum şi la proiectarea, recepţionarea investiţiilor din sistemul public de salubrizare care sunt în sarcina operatorilor, cu urmărirea tuturor cerinţelor legale specifice în vigoare.

(4)Operatorii serviciului de salubrizare, indiferent de forma de proprietate şi de modul în care este organizată gestiunea serviciului de salubrizare în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, se vor conforma prevederilor prezentului regulament-cadru.

(5)Prestarea activităţilor specifice serviciului de salubrizare se va realiza numai pe baza contractelor de delegare a gestiunii încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară sau a hotărârii de dare în administrare, de către operatori licenţiaţi A.N.R.S.C, după obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor solicitate prin actele normative în vigoare.

Articolul 2

(1)Prezentul regulament-cadru se aplică activităţii de salubrizare: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat.

(2)Prezentul regulament se aplică şi serviciilor conexe serviciului de salubrizare, precum şi activităţilor de colectare a deşeurilor abandonate ocazional, respectiv:

a)colectarea şi transportul deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară/exterioară a acestora;

b)colectarea deşeurilor voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila, în afara campaniilor regulate de colectare;

c)colectarea deşeurilor provenite de la evenimente publice, precum bâlciuri, festivaluri, concerte, târguri, campinguri şi alte evenimente similare;

d)colectarea deşeurilor municipale abandonate şi a deşeurilor din construcţii abandonate lângă punctele de colectare a deşeurilor;

e)colectarea deşeurilor municipale abandonate şi a deşeurilor din construcţii abandonate pe căile publice.

Articolul 3

(1)Modul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare trebuie să se realizeze pe baza următoarelor principii:

a)protecţia sănătăţii populaţiei;

b)autonomia locală şi descentralizarea serviciilor;

c)responsabilitatea faţă de cetăţeni;

d)conservarea şi protecţia mediului înconjurător;

e)asigurarea calităţii şi continuităţii serviciului;

f)tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat;

g)nediscriminarea şi egalitatea de tratament al utilizatorilor;

h)transparenţa, consultarea şi antrenarea în decizii a cetăţenilor;

i)administrarea corectă şi eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi a banilor publici;

j)securitatea serviciului;

k)dezvoltarea durabilă.

(2)Operatorii întocmesc proceduri operaţionale proprii privind modul de colectare, sortare, tratare şi valorificare materială şi/sau energetică a deşeurilor, astfel încât cantitatea de deşeuri depozitate să fie minimă.

(3)La solicitarea operatorilor, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţia de dezvoltare intercomunitară sprijină operatorii în procesul de încredinţare a deşeurilor în vederea reciclării/valorificării acestora, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (9) lit. h) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 12 alin. (10) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 4

Termenii şi noţiunile utilizate în prezentul regulament-cadru se definesc după cum urmează:

4.1. autoritate competentă de reglementare - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.;

4.2. biodeşeuri - conform prevederilor pct. 3 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeuri alimentare şi de bucătărie provenite de la gospodării, birouri, restaurante, depozite angro, cantine, firme de catering sau magazine de vânzare cu amănuntul şi deşeuri comparabile provenite din uzinele de prelucrare a produselor alimentare;

4.3. centru de colectare prin aport voluntar - conform prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 9 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă loc de recepţie a unor fracţii speciale de deşeuri colectate separat prin aportul voluntar al utilizatorilor, identificabil teritorial, administrativ şi juridic, dotat cu construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate colectării şi/sau tratării deşeurilor, la care persoanele fizice pot preda, cu titlu gratuit, tipurile de deşeuri stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale şi/sau cele stabilite prin proiectele finanţate din fonduri nerambursabile;

4.4. CLO - "Compost Like Output" - conform prevederilor pct. 44 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă deşeu rezultat din tratarea mecano-biologică a deşeurilor reziduale, maturat până la stabilizarea raportului C:N, carbon: azot şi reducerea nivelului de acizi graşi, utilizat pentru straturile de suport şi de acoperire a depozitelor de deşeuri, pentru reabilitarea minelor abandonate şi/sau a terenurilor contaminate. Acesta poate conţine material contaminant faţă de compostul finit şi nu îndeplineşte criteriile complete ale unui compost;

4.5. compost - conform prevederilor pct. 1 lit. b) din Anexa la Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, înseamnă material solid, igienizat şi stabilizat obţinut printr-un tratament biologic aerob;

4.6. compostare - conform prevederilor pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 181/2020, înseamnă procesul de descompunere controlată a materialelor biodegradabile, predominant aerob care permite generarea de temperaturi adecvate dezvoltării bacteriilor termofile ca rezultat al producerii de căldură in procesul biologic;

4.7. colectare - conform prevederilor pct. 6 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.8. colectare separată - conform prevederilor pct. 7 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.9. curăţarea zăpezii/gheţii - operaţiunea de îndepărtare a stratului de zăpadă sau de gheaţă depus pe suprafaţa carosabilă şi pietonală, în scopul asigurării deplasării vehiculelor şi pietonilor în condiţii de siguranţă;

4.10. curăţarea rigolelor - operaţiunea de îndepărtare manuală sau mecanizată a depunerilor de noroi, nisip şi praf de pe o porţiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al străzii, urmată de măturare şi/sau stropire;

4.11. delegatar - calitatea pe care o are unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, individual sau în asociere, prin asociaţia de dezvoltare intercomunitară, în procedura de atribuire pentru delegarea gestiunii activităţii/activităţilor de salubrizare şi în contractul de delegare;

4.12. depozit - conform prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;

4.13. deratizare - activitatea de stârpire a rozătoarelor prin otrăvire cu substanţe chimice sau prin culturi microbiene;

4.14. deşeuri - conform prevederilor pct. 10 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, însemnă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul le aruncă ori are intenţia sau obligaţia să le arunce;

4.15. deşeuri din construcţii provenite din locuinţe - deşeuri generate din activităţile de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor;

4.16. deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, cu excepţia reziduurilor de producţie;

4.17. deşeuri menajere - conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Decizia Comisiei 2011/753/UE de stabilire a normelor şi a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, înseamnă deşeuri provenite din gospodăriile populaţiei;

4.18. deşeuri municipale, care cuprind deşeuri menajere şi similare - conform prevederilor pct. 13 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă:

a)deşeuri amestecate şi deşeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia şi cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeşeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deşeurile de echipamente electrice şi electronice, deşeurile de baterii şi acumulatori şi deşeurile voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila;

b)deşeuri amestecate şi deşeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deşeurile respective sunt similare ca natură şi compoziţie cu deşeurile menajere. Deşeurile municipale nu includ deşeurile provenite din producţie, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice şi reţeaua de canalizare şi tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehiculele scoase din uz sau deşeurile provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări.

4.19. deşeuri periculoase - conform prevederilor pct. 11 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.20. deşeuri de producţie - deşeuri rezultate din activităţi industriale, ce fac parte din categoriile 03-14 din Anexa la Decizia Comisiei 2000/532/CE din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul art. 1 lit. (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deşeurile şi a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în temeiul art. 1 alin. (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deşeurile periculoase, cu modificările ulterioare;

4.21. deşeuri reciclabile - deşeuri care prin operaţiuni de valorificare poate fi reprocesat în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia sa iniţială sau pentru alte scopuri; operaţiunile de valorificare includ reprocesarea materialelor organice, dar nu includ valorificarea energetică şi reprocesarea în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de rambleiere;

4.22. deşeuri reziduale - fracţia de deşeuri municipale amestecate rămasă după colectarea separată a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă şi, după caz, a biodeşeurilor, deşeurilor textile şi deşeurilor menajere periculoase (cod deşeu 20 03 01);

4.23. deşeuri similare - conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia Comisiei 2011/753/UE, înseamnă deşeuri care din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei sunt comparabile deşeurilor menajere, exclusiv deşeurile din industrie şi deşeurile din agricultură şi activităţi forestiere;

4.24. deşeuri stradale - deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe solide provenite din atmosferă;

4.25. deşeuri voluminoase - deşeuri solide de diferite provenienţe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare, ci necesită o tratare diferenţiată faţă de acestea, din punct de vedere al preluării şi transportului;

4.26. deţinător de deşeuri - conform prevederilor pct. 16 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă producătorul deşeurilor sau persoana fizică sau juridică care se află în posesia acestora;

4.27. dezinfecţie - activitatea de distrugere a microorganismelor patogene cu substanţe specifice, în scopul eliminării surselor de contaminare;

4.28. dezinsecţie - activitatea de combatere a artropodelor în stadiul de larvă sau adult cu substanţe chimice specifice;

4.29. digestat - conform prevederilor pct. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 181/2020, înseamnă material lichid sau semisolid igienizat şi stabilizat printr-un tratament biologic anaerob;

4.30. eliminare - conform prevederilor pct. 17 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.31. gestionarea deşeurilor - conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă colectarea, transportul, valorificarea (inclusiv sortarea) şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse în calitate de comerciant sau broker;

4.32. gură de scurgere - componenta tehnică constructivă a sistemului de canalizare prin care se asigură evacuarea apelor pluviale;

4.33. incinerare - operaţia de tratare termică a deşeurilor, cu sau fără recuperare de energie, realizată în instalaţii care respectă legislaţia în vigoare privind incinerarea deşeurilor;

4.34. instalaţie de incinerare - orice instalaţie tehnică fixă sau mobilă şi echipamentul destinat tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate, al cărei randament energetic este egal sau mai mare decât minimul prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.35. instalaţie de tratare mecano-biologică - conform prevederilor pct. 40 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă instalaţie de tratare a deşeurilor municipale reziduale care implică atât tratarea mecanică, cât şi cea biologică, din care rezultă deşeuri cu potenţial de valorificare, deşeuri tratate, inclusiv, după caz, CLO şi/sau digestat, biogaz, RDF/SRF şi reziduuri;

4.36. instalaţie integrată de tratare - conform prevederilor pct. 41 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă instalaţie de tratare a deşeurilor care implică cel puţin doua activităţi ale serviciului de salubrizare şi care asigură tratarea deşeurilor colectate separat, în doua trepte, treapta mecanică, inclusiv sortare, după caz, şi cea biologică anaerobă şi/sau aerobă. În funcţie de fluxul tehnologic/caracteristicile tehnologice al/ale instalaţiei integrate de tratare, din instalaţie pot rezulta, după caz: deşeuri cu potenţial de valorificare prin reciclare, compost, deşeuri tratate, inclusiv, după caz, CLO şi/sau digestat, biogaz, RDF/SRF şi reziduuri rezultate din procesele de tratare mecanică şi biologică;

4.37. indicatori de performanţă - parametri ai serviciului de salubrizare, realizaţi de operatorul de servicii, pentru care se stabilesc niveluri minime de performanţă şi calitate, urmăriţi la nivelul operatorului;

4.38. insulă ecologică digitalizată - conform prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 10 din Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă punct de colectare a fracţiunilor de deşeuri municipale colectate separat, compus dintr-un ansamblu pentru colectarea separată a deşeurilor, subterane sau supraterane, protejat antivandalism şi împotriva accesului neautorizat, dotat cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, şi modul GSM pentru transmisie de date;

4.39. licenţă - conform prevederilor art. 12 lit. d) din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor de utilităţi publice aflate în sfera de reglementare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 100/2023, cu modificările şi completările ulterioare;

4.40. măturatul căilor publice - operaţiune de curăţare a căilor publice, prin aplicarea unor procedee manuale sau mecanice, în vederea îndepărtării deşeurilor stradale de pe străzi şi trotuare;

4.41. producător de deşeuri - conform prevederilor pct. 24 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;

4.42. reciclare - conform prevederilor pct. 27 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;

4.43. RDF - "Refuse Derived Fuel" - conform prevederilor pct. 42 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă mixtură provenită din deşeuri municipale solide nepericuloase tratate, inclusiv sortate, utilizată drept combustibil alternativ în instalaţii de incinerare şi coincinerare, dar şi în alte sectoare care produc căldură/energie;

4.44. reţetă - ansamblu de specificaţii care descriu materialele utilizate pe sortimente, cantităţi, concentraţii ale soluţiilor pentru o anumită operaţiune de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie şi un anumit tip de obiectiv;

4.45. reziduri - înseamnă deşeurile rezultate din procesul de tratare, destinate a fi transportate la depozit şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică;

4.46. salubrizare - totalitatea operaţiunilor şi activităţilor necesare pentru păstrarea unui aspect salubru al localităţilor;

4.47. sistem public de salubrizare - ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, construcţiilor şi terenurilor aferente prin care se realizează serviciul de salubrizare;

4.48. sortare - activitatea de separare pe categorii şi stocare temporară a deşeurilor reciclabile în vederea transportării lor la operatorii economici specializaţi în valorificarea acestora;

4.49. spălarea căilor publice - operaţiune care se execută mecanizat, cu instalaţii speciale, folosindu-se apa, cu sau fără soluţii speciale, în vederea îndepărtării prafului de pe străzi şi trotuare;

4.50. SRF - "Solid Recovery Fuel" - conform prevederilor pct. 43 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă produs rezultat din tratarea deşeurilor municipale solide nepericuloase, care respectă standardul european EN ISO 21640:2021, utilizat drept combustibil alternativ în instalaţiile de incinerare şi coincinerare a deşeurilor, dar şi în alte sectoare care produc căldură/energie;

4.51. staţie de transfer - spaţiu special amenajat pentru stocarea temporară a deşeurilor, în vederea transportării centralizate a acestora la o staţie de tratare;

4.52. stropitul căilor publice - operaţiune de dispersare a apei pe suprafeţele de circulaţie, indiferent de natura îmbrăcămintei acestora, inclusiv pe trotuare, executată manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalaţii specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătăţirii stării igienice a localităţilor şi evitării formării prafului;

4.53. tratare - conform prevederilor pct. 32 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;

4.54. tobogan - jgheab sau tubulatură folosită drept mijloc de transport prin alunecare a deşeurilor;

4.55. utilizatori - conform prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 13 din Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4.56. valorificare - conform prevederilor pct. 36 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

4.57. valorificare materială - conform prevederilor pct. 37 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă orice operaţiune de valorificare, alta decât valorificarea energetică, şi reprelucrarea în materiale care urmează să fie folosite drept combustibil sau alte modalităţi de producere a energiei. Aceasta cuprinde, printre altele, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea şi rambleierea;

4.58. vector - organism (insectă, rozătoare) care răspândeşte un parazit, un virus sau un agent patogen de la un animal la altul, de la om la om ori de la animale la om.

Articolul 5

(1)Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unui sistem de salubrizare, alcătuit din bunuri aflate în domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi/sau din bunurile aflate în proprietatea privată a operatorilor, care sunt cuprinse în planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, inclusiv în planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti.

(2)Sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional, care cuprinde construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum:

a)puncte de colectare/insule ecologice digitalizate de colectare separată a deşeurilor;

b)centre de colectare prin aport voluntar a deşeurilor;

c)autospeciale şi utilaje specifice serviciului de salubrizare;

d)baze de garare şi întreţinere a autovehiculelor specifice serviciului de salubrizare;

e)staţii de transfer;

f)instalaţii de sortare;

g)instalaţii de compostare;

h)instalaţii de digestie anaerobă;

i)instalaţii de tratare mecano-biologică;

j)instalaţii integrate de tratare;

k)instalaţii de incinerare cu eficienţă energetică ridicată;

l)depozite de deşeuri nepericuloase pentru deşeuri municipale.

(3)Prestarea activităţilor de salubrizare prin intermediul componentelor sistemelor de salubrizare se va realiza de către operatori numai după obţinerea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu. 

Articolul 6

Operatorii serviciului de salubrizare au obligaţia:

a)să îndeplinească indicatorii de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare a activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare, stabiliţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţia de dezvoltare intercomunitară cu respectarea indicatorilor minimi de performanţă prevăzuţi în Anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare;

b)să instituie sisteme de monitorizare şi raportare a tuturor informaţiilor şi datelor solicitate de către autorităţile administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară şi/sau către autorităţile competente ale administraţiei publice centrale, inclusiv a indicatorilor de performanţă realizaţi;

c)să organizeze o evidenţă a cantităţilor de deşeuri gestionate aferente fiecărei activităţi, inclusiv, dacă este cazul, prin utilizarea Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD) şi întocmirea documentaţiei necesare pentru acoperirea costurilor de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului.

Secţiunea a 2-a

Accesul la serviciul de salubrizare

Articolul 7

(1)Toţi utilizatorii, persoane fizice sau juridice, de pe teritoriul localităţilor unde este organizat serviciul de salubrizare, au garantat dreptul de a beneficia de acest serviciu.

(2)Utilizatorii au drept de acces, fără discriminare, la informaţiile publice privind serviciul de salubrizare, la indicatorii de performanţă ai serviciului, la structura tarifară şi la clauzele contractuale.

(3)Operatorul serviciului de salubrizare este obligat ca prin modul de prestare a serviciului să asigure protecţia sănătăţii publice utilizând numai mijloace şi utilaje corespunzătoare cerinţelor autorităţilor competente din domeniul sănătăţii publice şi al protecţiei mediului.

(4)Operatorul serviciului de salubrizare este obligat să asigure continuitatea serviciului cu respectarea programului aprobat de autorităţile administraţiei publice locale şi a prevederilor legale în vigoare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră care vor fi menţionate în contractul de delegare sau în hotărârea de dare în administrare a serviciului.

Secţiunea a 3-a

Obligaţii privind documentaţia tehnică

Articolul 8

Prezentul regulament-cadru stabileşte obligaţiile operatorilor în ceea ce priveşte deţinerea şi păstrarea documentaţiei tehnice minime a infrastructurii care formează sistemul public de salubrizare. 

Articolul 9

(1)Fiecare operator va deţine şi va actualiza, în funcţie de specificul activităţii de salubrizare prestate şi în conformitate cu normele aplicabile, următoarele documente de bază puse la dispoziţie de către autorităţile administraţiei publice locale şi/sau generate din activitatea desfăşurată:

a)planurile generale cu amplasarea construcţiilor şi a instalaţiilor aflate în exploatare;

b)planurile clădirilor şi/sau construcţiilor speciale;

c)procesele-verbale de predare-preluare a mijloacelor fixe puse la dispoziţie de către autorităţile administraţiei publice locale, dacă este cazul:

d)procesele-verbale de recepţie provizorie şi/sau procesele-verbale de punere în funcţiune, ale mijloacelor fixe pe care le exploatează;

e)schemele de funcţionare a instalaţiilor, planurile de ansamblu, desenele de detaliu actualizate conform situaţiei de pe teren, planurile de ansamblu şi de detaliu ale fiecărui agregat şi/sau ale fiecărei instalaţii, inclusiv planurile şi cataloagele pieselor de schimb;

f)instrucţiunile producătorilor/furnizorilor de echipament sau ale organizaţiei de montaj privind manipularea, exploatarea, întreţinerea şi repararea echipamentelor şi instalaţiilor, precum şi cărţile/fişele tehnice ale echipamentelor principale ale instalaţiilor;

g)manualele de operare ale echipamentelor, utilajelor, autospecialelor şi instalaţiilor operate, care fac parte din infrastructura serviciului de salubrizare, dacă este cazul;

h)planurile de revizii şi reparaţii;

i)normele generale şi specifice de protecţie a muncii aferente fiecărui echipament, fiecărei instalaţii sau fiecărei activităţi;

j)planurile de dotare şi amplasare cu mijloace de stingere a incendiilor, planul de apărare a obiectivului în caz de incendiu, calamităţi sau alte situaţii excepţionale;

k)regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile de serviciu pentru întreg personalul;

l)toate avizele şi autorizaţiile necesare prestării activităţii;

m)instrucţiuni privind accesul în incintă şi instalaţii;

n)documentele referitoare la instruirea, examinarea şi autorizarea personalului;

o)registrul de sesizări şi reclamaţii.

(2)Documentaţiile referitoare la construcţii se vor întocmi, completa şi păstra conform normelor legale referitoare la "Cartea tehnică a construcţiei". 

Articolul 10

(1)Pentru investiţiile/lucrările care sunt în sarcina operatorilor, pe durata delegării gestiunii serviciului, aceştia au obligaţia să respecte toate prevederile legale şi orice normative din domeniul proiectării, execuţiei de lucrări şi urmăririi calităţii în construcţii, precum şi să obţină şi să respecte toate certificatele, avizele, acordurile, autorizaţiile şi orice alte documente necesare conform oricăror acte normative aplicabile.

(2)Proiectarea şi construirea oricăror staţii, instalaţii, depozite se realizează în concordanţă cu cerinţele din planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, respectiv planul de gestionare a deşeurilor din municipiul Bucureşti.

Articolul 11

(1)Autorităţile administraţiei publice locale deţinătoare de instalaţii care fac parte din sistemul public de salubrizare, precum şi operatorii care au primit în gestiune delegată serviciul de salubrizare, în totalitate sau numai unele activităţi componente ale acestuia, au obligaţia să îşi organizeze o arhivă tehnică pentru păstrarea documentelor de bază, organizată astfel încât să poată fi găsit orice document cu uşurinţă.

(2)La încheierea activităţii, operatorul va preda autorităţii administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiei de dezvoltare intercomunitare, pe bază de proces-verbal, întreaga arhivă cu documentele de bază, fiind interzisă păstrarea de către acesta a vreunui document original.

Secţiunea a 4-a

Îndatoririle personalului operativ

Articolul 12

(1)Personalul de deservire operativă se compune din toţi salariaţii operatorului care deservesc construcţiile, instalaţiile şi echipamentele specifice destinate prestării serviciului de salubrizare având ca sarcină principală de serviciu exploatarea, întreţinerea, supravegherea şi asigurarea funcţionării acestora.

(2)Subordonarea pe linie operativă şi tehnico-administrativă, precum şi obligaţiile, drepturile şi responsabilităţile personalului de deservire operativă se trec în fişa postului şi în procedurile operaţionale.

(3)Locurile de muncă în care este necesară desfăşurarea activităţii se stabilesc de operator în procedurile proprii în funcţie de:

a)gradul de periculozitate a instalaţiilor şi a procesului tehnologic;

b)gradul de automatizare a instalaţiilor;

c)gradul de siguranţă necesar în asigurarea serviciului;

d)necesitatea supravegherii instalaţiilor şi procesului tehnologic. 

Articolul 13

(1)În timpul prestării serviciului, personalul trebuie să asigure funcţionarea instalaţiilor, în conformitate cu regulamentele de exploatare sau manualele de operare, instrucţiunile/procedurile tehnice interne, graficele/diagramele de lucru şi dispoziţiile personalului ierarhic superior pe linie operativă sau tehnică-administrativă.

(2)Prestarea serviciului de salubrizare trebuie realizată astfel încât să se asigure:

a)protejarea sănătăţii populaţiei;

b)protecţia mediului înconjurător;

c)menţinerea curăţeniei şi crearea unei estetici corespunzătoare a localităţilor;

d)conservarea resurselor naturale prin valorificarea deşeurilor;

e)atingerea tuturor indicatorilor de performanţă şi reducerea cantităţii de deşeuri eliminate la depozit;

f)continuitatea serviciului.

Capitolul II

Asigurarea serviciului de salubrizare şi condiţii de funcţionare

Secţiunea 1

Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat

Articolul 14

(1)Următoarele fracţii/tipuri de deşeuri municipale sunt colectate separat:

a)deşeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, inclusiv deşeuri de ambalaje, de la toţi producătorii de deşeuri şi din toate punctele de colectare;

b)deşeuri reziduale, de la toţi utilizatorii şi din toate punctele de colectare;

c)deşeuri textile, de la toţi utilizatorii şi din toate punctele de colectare şi/sau, după caz, de la toate punctele/spaţiile special amenajate şi dotate cu containere/recipiente specifice colectării acestor deşeuri, stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv în cadrul campaniilor de colectare a deşeurilor voluminoase;

d)deşeuri periculoase din deşeurile menajere, de la toţi utilizatorii casnici, prin campanii de colectare;

e)(se trece, dacă este cazul) uleiuri vegetale uzate, care au devenit improprii consumului alimentar, din punctele de colectare şi/sau locurile/spaţiile special amenajate şi dotate cu containere/recipiente specifice colectării acestor deşeuri, stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale.

(2)Operatorul are obligaţia să colecteze separat următoarele categorii de deşeuri generate ocazional şi/sau care nu pot fi colectate prin sistemele destinate colectării celorlalte fracţii/tipuri de deşeuri municipale:

a)deşeuri voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila, de la toţi utilizatorii, prin campanii de colectare şi/sau din locurile/spaţiile special amenajate stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, contra cost, la solicitarea utilizatorilor;

b)deşeuri din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, pentru care nu este obligatorie emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la toţi utilizatorii casnici, din locurile/spaţiile special amenajate stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale şi/sau, contra cost, la solicitarea utilizatorilor casnici;

c)deşeurile similare provenite de la evenimentele publice, pe baze contractuale, la solicitarea organizatorilor;

d)deşeuri abandonate, conform procedurii convenite cu autoritatea administraţiei publice locale şi/sau la solicitarea acesteia.

Articolul 15

(1)Operatorul are obligaţia să colecteze deşeurile municipale abandonate şi deşeurile din construcţii abandonate:

a)lângă punctele de colectare a deşeurilor, conform procedurii de colectare a deşeurilor abandonate convenită cu autorităţile administraţiei publice locale;

b)pe căile publice de circulaţie, în cazul în care această operaţiune nu a fost atribuită operatorului care prestează măturatul căilor publice, la solicitarea scrisă a autorităţii administraţiei publice locale sau conform procedurii convenite cu aceasta.

(2)Cheltuielile legate de gestionarea deşeurilor abandonate sunt facturate autorităţii administraţiei publice locale, la tarifele aprobate pe baza fişelor de fundamentare întocmite de operator, corespunzător categoriei de deşeuri abandonate, respectiv deşeuri municipale abandonate sau, după caz, deşeuri din construcţii abandonate.

Articolul 16

(1)Operatorul care colectează şi transportă deşeuri menajere şi deşeuri similare trebuie să cunoască:

a)datele/cerinţele tehnice ale infrastructurii şi utilajelor specifice cu care prestează activitatea;

b)tipul şi cantitatea de deşeuri care urmează să fie transportate, pentru fiecare categorie de deşeuri în parte;

c)originea şi destinaţia fiecărui tip de deşeuri colectate, date care trebuie prezentate, la cerere, autorităţilor competente.

(2)Operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deşeurilor municipale împreună cu autoritatea administraţiei publice locale şi/sau cu asociaţia de dezvoltare intercomunitară au obligaţia să identifice toţi producătorii de deşeuri şi să acţioneze în vederea creării facilităţilor necesare prestării activităţii.

Articolul 17

(1)Persoanele fizice şi juridice, producătoare de deşeuri municipale, au obligaţia să separe corect deşeurile municipale pe fracţii, conform sistemului de colectare stabilit la nivelul unităţii administrativ- teritoriale, în punctele de colectare şi/sau în spaţiile special amenajate şi asigurate de către autoritatea administraţiei publice locale împreună cu operatorul.

(2)În vederea realizării activităţii de colectare separată, punctele de colectare sunt dotate prin grija operatorului sau a autorităţii administraţiei publice locale, după caz, conform legii, cu recipiente de colectare separată pentru fiecare tip de deşeuri. La gospodăriile individuale colectarea separată a deşeurilor se va face "din poartă în poartă" în recipiente specifice, saci sau alte tipuri de containere care prezintă un grad de siguranţă ridicat din punct de vedere sanitar şi al protecţiei mediului.

(3)În mediul de rezidenţă rural se poate promova reciclarea la sursă a biodeşeurilor, prin dotarea tuturor utilizatorilor casnici cu unităţi de compostare individuală, amplasate în incinta gospodăriei. Cantitatea de biodeşeuri reciclate la sursă pe persoană care se ia în considerare de către delegatar la calcul ratei de reciclare nu trebuie să depăşească în niciun caz cantitatea medie de deşeuri menajere pe cap de locuitor corespunzătoare indicelui de generare pentru mediul rural (kg/locuitor/zi), prevăzut în planul judeţean de gestionare a deşeurilor, conform prevederilor pct. 4 (b) din Metodologia de calcul al biodeşeurilor municipale separate se reciclate la sursă prevăzută în anexa nr. II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1.004 a Comisiei din 7 iunie 2019 de stabilire a normelor pentru calculul, verificarea şi raportarea datelor privind deşeurile în conformitate cu Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 2.384 a Comisiei.

(4)Recipientele folosite pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de deşeuri vor fi inscripţionate cu denumirea deşeurilor pentru care sunt destinate şi marcate conform prevederilor Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.281/2005/1.121/2006 privind stabilirea modalităţilor de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective.

Articolul 18

(1)Punctele de colectare vor fi dotate cu recipiente având capacitatea de stocare corelată cu numărul de utilizatori arondaţi şi cu frecvenţa de ridicare, asigurând condiţii de acces uşor pentru autovehiculele destinate colectării.

(2)Numărul de recipiente de colectare a deşeurilor municipale se stabileşte conform tabelului 2 din Standardul SR 13387:1997, Salubrizarea localităţilor. Deşeuri urbane. Prescripţii de proiectare a punctelor pentru precolectare.

(3)În vederea prevenirii utilizării neconforme şi/sau fără drept a recipientelor de colectare a deşeurilor municipale, acestea vor fi inscripţionate cu un marcaj de identificare realizat astfel încât să nu poată fi şters fără ca prin această operaţie să nu rămână urme vizibile.

(4)Operatorul va suplimenta capacitatea de colectare, inclusiv prin mărirea numărului de recipiente, în cazul în care se dovedeşte că volumul acestora este insuficient şi se stochează deşeuri municipale în afara lor.

(5)Menţinerea în stare salubră, ventilarea, deratizarea, dezinfecţia şi dezinsecţia punctelor de colectare/recipientelor de colectare revin persoanelor fizice şi/sau juridice în cazul în care acestea se află în spaţii aparţinând utilizatorului ori operatorului în cazul când acestea sunt amplasate pe domeniul public.

(6)Pentru utilizatorii din imobilele de tip condominiu şi/sau din alte imobile, care nu dispun de spaţii interioare pentru colectarea separată a deşeurilor, se vor amenaja puncte de colectare exterioare dotate cu recipiente specifice pentru fiecare tip de deşeu, amplasate în locuri care să permită accesul uşor al autovehiculelor de colectare.

(7)Platformele spaţiilor necesare colectării separate a deşeurilor, care se vor realiza prin grija autorităţilor administraţiei publice locale sau operatorului, vor fi în mod obligatoriu betonate sau asfaltate şi prevăzute, în cazul în care este fezabil tehnic şi economic, cu rigole de preluare a apei meteorice, racordate la reţeaua de canalizare.

(8)Operatorul verifică starea de etanşeitate a recipientelor de colectare şi le înlocuieşte imediat pe cele care s-au deteriorat.

Articolul 19

În funcţie de sistemul de colectare separată adoptat, colectarea în recipiente a deşeurilor menajere şi similare se realizează astfel:

a)deşeurile reziduale în recipiente de culoare gri/negru;

b)deşeurile de hârtie şi carton, curate, deşeurile de plastic şi metal în recipiente de culoare galbenă în recipiente/saci de culoare galbenă;

c)deşeurile de sticlă albă/colorată în recipiente de culoare verde, nefiind permis amestecul sticlei cu deşeuri din materiale de tip porţelan/ceramică;

d)deşeurile textile se colectează în containere special dedicate acestui flux de deşeuri.

Articolul 20

(1)Fracţiile de deşeuri municipale colectate separat sunt supuse proceselor de sortare/tratare în vederea reciclării/valorificării.

(2)Este interzisă depozitarea biodeşeurilor şi a deşeurilor reciclabile colectate separat.

Articolul 21

(1)În conformitate cu prevederile art. 39 din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei aprobate prin Ordinul ministrului Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014, cu modificările şi completările ulterioare, evacuarea deşeurilor reziduale şi a biodeşeurilor, colectate în amestec sau separat, de la locurile de producere şi punctele de colectare la locul de tratare se face cu frecvenţa stabilită de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţia de dezvoltare intercomunitară, cu respectarea unei frecvențe de cel mult şapte zile, de la casele/gospodăriile individuale în care colectarea deşeurilor se realizează "din poartă în poartă" .

1. În perioada 1 octombrie - 31 martie, la cel mult şapte zile, de la casele/gospodăriile individuale în care colectarea deşeurilor se realizează "din poartă în poartă" .

(2)Frecvenţa de colectare separată a deşeurilor reziduale şi a biodeşeurilor de la case/gospodării individuale prevăzută la alin. (1) poate fi redusă de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţia de dezvoltare intercomunitară, în situaţia în care se implementează instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci" sau, în alte situaţii, precum colectarea din punctele de colectare de tip insule ecologice digitalizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţeană/direcţiei de sănătate publică a municipiului Bucureşti.

(3)Evacuarea deşeurilor reciclabile de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat de la locurile de producere şi punctele de colectare la staţia de sortare/transfer se face la frecvenţa stabilită de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţia de dezvoltare intercomunitară, în funcţie de datele istorice privind cantităţile generate de utilizatori şi de capacitatea recipientelor/containerelor şi/sau sacilor în care sunt colectate aceste deşeuri. 

(4)Colectarea şi transportul deşeurilor textile se face la frecvenţa stabilită de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţia de dezvoltare intercomunitară, în funcţie de cantităţile estimate a fi generate de utilizatori şi de capacitatea recipientelor/containerelor în care sunt colectate aceste deşeuri sau, în mod convenţional, o dată pe lună.

Articolul 22

(1)Colectarea deşeurilor menajere şi similare se poate face în următoarele moduri:

a)colectare în recipiente/containere închise;

b)colectare realizată în saci de plastic asiguraţi de operator;

(2)Colectarea deşeurilor municipale se efectuează doar în autospecialele specifice tipurilor de deşeuri care urmează a fi încărcate.

(3)Autospecialele vor fi încărcate astfel încât deşeurile să nu fie vizibile şi să nu existe posibilitatea împrăştierii lor pe calea publică. Fiecărui vehicul i se va asigura personalul necesar pentru executarea operaţiunilor specifice, în condiţii de siguranţă şi de eficienţă.

(4)Încărcarea deşeurilor municipale în autospeciale se face direct din recipiente. Este interzisă descărcarea recipientelor pe sol în vederea încărcării acestora în autospeciale.

(5)Personalul care efectuează colectarea este obligat să manevreze recipientele astfel încât să nu se producă praf, zgomot sau să se răspândească deşeuri în afara autospecialelor. După golire, recipientele vor fi aşezate în locul de unde au fost ridicate.

(6)În cazul deteriorării unor recipiente, saci de plastic şi al împrăştierii accidentale a deşeurilor în timpul operaţiunii de golire, personalul care execută colectarea este obligat să încarce întreaga cantitate de deşeuri în autospecială, astfel încât locul să rămână curat, fiind dotat corespunzător pentru această activitate.

(7)Personalul care execută colectarea este obligat să încarce în autospeciale întreaga cantitate de deşeuri existente la punctele de colectare, aferente fracţiei care trebuie ridicată, lăsând locul curat şi măturat chiar dacă există deşeuri municipale amplasate lângă containerele de colectare.

(8)În cazul în care în/lângă punctele de colectare sunt abandonate şi alte categorii de deşeuri decât cele pentru care sunt destinate recipientele, acestea vor fi colectate separat de către operator, cu înştiinţarea autorităţii administraţiei publice locale sau în conformitate cu procedura de colectare/ridicare a deşeurilor abandonate ocazional convenită cu autoritatea administraţie publice locale.

(9)La solicitarea scrisă a autorităţii administraţiei publice locale sau, după caz, conform procedurii convenită cu aceasta, operatorul are obligaţia să colecteze deşeurile abandonate de pe domeniul public şi privat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

(10)Cheltuielile legate de gestionarea deşeurilor abandonate sunt facturate autorităţii administraţiei publice locale la tariful aferent deşeurilor municipale abandonate şi/sau, după caz, la tariful aferent deşeurilor din construcţii abandonate.

Articolul 23

(1)Operatorul are obligaţia să ridice toate containerele/pubelele, pline sau parţial pline, care conţin deşeuri separate corespunzător de către utilizatori. După golire, containerele/pubelele trebuie să ajungă la punctul de colectare de unde au fost ridicate sau la locul, de pe domeniul public, din faţa proprietăţii utilizatorului, în cazul colectării "din poartă în poartă". Operatorul va asigura stabilitatea containerelor/pubelelor după golire, prin blocarea roţilor şi închiderea capacului.

(2)Operatorul nu are obligaţia de a colecta pubelele/sacii cu deşeuri în următoarele situaţii:

a)dacă utilizatorii, care beneficiază individual de serviciul de salubrizare, nu au scos pubele/sacii pe domeniul public, în faţa proprietăţii, la ora şi data stabilită;

b)dacă utilizatorii sau reprezentanţii acestuia şi-au neglijat responsabilitatea de a curăţa de zăpadă căile de acces la pubele/sacii, cauzând un inconvenient serios pentru personalul operatorului;

c)dacă pubelele/sacii conţin alte categorii/tipuri de deşeuri decât cele pentru care sunt destinate, iar în această situaţie utilizatorul va fi notificat cu privire la faptul că deşeurile nu vor fi colectate.

(3)În cazul în care recipientele sunt umplute până la refuz în mod repetat, îngreunând astfel manipularea, operatorul va furniza utilizatorului recipiente suplimentare şi/sau alte recipiente cu o capacitate mai mare.

Articolul 24

(1)Deşeurile textile din deşeurile municipale colectate separat constau în deşeuri textile provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici care includ produse precum îmbrăcăminte, accesorii de modă, prosoape, lenjerii de pat, perdele şi draperii, şi alte asemenea.

(2)Deşeurile textile vor fi colectate periodic, la frecvenţa cerută prin caietul de sarcini, din punctele de colectare şi din poartă în poartă" şi/sau din locurile/spaţiile special amenajate şi dotate cu containere specifice pentru colectarea acestor deşeuri. Deşeurile textile pot fi colectate şi în cadrul campaniilor de colectare a deşeurilor voluminoase.

(3)Operatorul va transporta deşeurile textile colectate la baza sa de lucru în vederea stocării temporare.

(4)Operatorul are obligaţia de a amenaja, autoriza şi opera cel puţin un punct de stocare temporară a deşeurilor textile la baza sa de lucru.

(5)Operatorul va asigura valorificarea/reciclarea deşeurilor textile stocate temporar la instalaţiile autorizate de valorificare/reciclare a deşeurilor textile, pe baza contractelor încheiate cu operatorul instalaţiilor de valorificare/reciclare a deşeurilor textile.

(6)Eliminarea deşeurilor textile nevalorificabile se va face numai la depozitul de deşeuri al operatorului cu care delegatarul a încheiat contractul de delegare a gestiunii activităţii de depozitare a deşeurilor nepericuloase.

(7)Cheltuielile cu colectarea, transportul şi valorificarea/reciclarea deşeurilor textile vor fi incluse în tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale.

(8)În vederea reducerii costurilor cu valorificarea/reciclarea deşeurilor textile, delegatarul are dreptul, pe toată durata de derulare a contractului de delegare, să impună operatorului să transporte deşeurile textile către alte instalaţii de valorificare/reciclare decât cele asigurate de operator, a căror locaţie va fi precizată, în scris, de către delegatar. Operatorul are obligaţia să încheie, necondiţionat, contractele de prestări servicii de valorificare/reciclare a deşeurilor textile cu operatorii instalaţiilor respective.

(9)Operatorul trebuie să aibă un sistem de evidenţă a gestionarii deşeurilor textile din care să rezulte:

a)data în care s-a realizat colectarea;

b)punctele/spaţiile/zonele de colectare de unde s-a făcut colectarea;

c)cantităţile totale colectate;

d)cantităţile de deşeuri textile încredinţate către operatorii instalaţiilor de tratare;

e)cantităţile de deşeuri textile nevalorificabile eliminate la depozitul de deşeuri.

Articolul 25

(1)Deşeurile voluminoase din deşeurile municipale generate ocazional constau în deşeuri solide de dimensiuni mari provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici, precum mobilier, saltele, obiecte mari de folosinţă îndelungată, altele decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare a deşeurilor municipale.

(2)Deşeurile voluminoase vor fi colectate periodic de operator, la frecvenţa cerută prin caietul de sarcini, în cadrul campaniilor de colectare şi/sau din locurile/spaţiile special amenajate pentru colectarea acestor deşeuri prevăzute cu căi de acces pentru mijloacele de transport, stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale. Operatorul va factura delegatarul pe baza cantităţilor colectate la tariful aferent gestionării deşeurilor voluminoase.

(3)În cazul campaniilor de colectare, deşeurile voluminoase sunt depuse de către utilizatori în locurile indicate de operator sau direct la mijlocul de transport, a căror locaţie şi interval orar de colectare/staţionare sunt aduse la cunoştinţa utilizatorilor, în mass-media locală şi pe site-ul operatorului.

(4)Programul campaniilor de colectare a deşeurilor voluminoase va fi anunţat, la începutul fiecărui an, iar ulterior cu cel puţin o săptămână înainte de derularea fiecărei campanii de colectare.

(5)Colectarea deşeurilor voluminoase se poate face şi direct de la utilizator, în urma solicitării adresate către operator. Operatorul va factura utilizatorul la tariful aferent gestionării deşeurilor voluminoase.

(6)Operatorul va transporta deşeurile voluminoase colectate la baza sa de lucru în vederea stocării temporare şi separării fracţiei de deşeuri cu potenţial de valorificare de fracţia de deşeuri voluminoase nevalorificabilă.

(7)Operatorul are obligaţia de a amenaja, autoriza şi opera cel puţin un punct de stocare temporară a deşeurilor voluminoase la baza sa de lucru.

(8)Operatorul va asigura sortarea/valorificarea deşeurilor voluminoase stocate temporar, pe baza contractelor încheiate cu operatorul instalaţiilor autorizate de sortare/valorificare a deşeurilor voluminoase. Cheltuielile cu colectarea, transportul şi sortarea/valorificarea deşeurilor voluminoase vor fi incluse în tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, cu excepţia cazului în care sortarea acestor deşeuri este realizează de către un operator aflat sub contract cu delegatarul, situaţie în care se includ în tarif numai cheltuielile cu colectarea şi transportul deşeurilor voluminoase.

(9)În vederea reducerii costurilor cu sortarea/valorificarea deşeurilor voluminoase, delegatarul are dreptul, pe toată durata de derulare a contractului de delegare, să impună operatorului să transporte deşeurile voluminoase către alte instalaţii de sortare/valorificare decât cele asigurate de acesta, a căror locaţie va fi precizată, în scris, de către delegatar. Operatorul are obligaţia să încheie, necondiţionat, contractele de prestări servicii de sortare/valorificare a deşeurilor voluminoase cu operatorii instalaţiilor respective.

(10)Eliminarea deşeurilor voluminoase nevalorificabile se va face numai la depozitul de deşeuri al operatorului cu care delegatarul a încheiat contractul de delegare a gestiunii activităţii de depozitare a deşeurilor nepericuloase.

(11)Operatorul trebuie să aibă un sistem de evidenţă a gestionării deşeurilor voluminoase din care să rezulte:

a)data în care s-a realizat colectarea;

b)locaţiile/zonele de colectare de unde s-a făcut colectarea;

c)cantităţile totale preluate de la utilizatorii casnici, respectiv utilizatorii non-casnici, la solicitarea acestora;

d)cantităţile de deşeuri voluminoase încredinţate către operatorii instalaţiilor de sortare/tratare;

e)cantităţile de deşeuri voluminoase nevalorificabile eliminate la depozitul de deşeuri.

Articolul 26

(1)Deşeurile din construcţii provenite din locuinţe sunt deşeuri generate ocazional din activităţi/lucrări de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, care nu necesită emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare. În mod uzual, aceste deşeuri conţin beton, ceramică, cărămizi, ţigle, materiale pe bază de ghips, lemn, sticlă, materiale plastice, metale, materiale de izolaţie şi altele asemenea.

(2)Colectarea deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe se realizează numai în containere standardizate acoperite sau în saci, fiind interzisă abandonarea/deversarea acestor deşeuri în recipientele sau containerele în care se depun deşeurile municipale.

(3)În vederea colectării de către operator, deşeurile din construcţii provenite din locuinţe sunt aduse de utilizatorii casnici în locurile/spaţiile stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute cu căi de acces pentru mijloacele de transport.

(4)Colectarea deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe se poate face şi direct de la utilizatorul casnic, în urma solicitării adresate către operator. Operatorul va factura utilizatorul la tariful aferent gestionării deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe.

(5)Deşeurile care conţin azbest nu se amestecă cu celelalte deşeuri din construcţii şi vor fi colectate separat, în aşa fel încât să nu se degajeze fibre din material. Personalul care realizează această operaţie va purta echipament de protecţie, special, pentru lucrul cu azbestul.

(6)Deşeurile periculoase din deşeurile din construcţii provenite de la populaţie sunt colectate prin sistemul de colectare separată a deşeurilor periculoase menajere implementat la nivelul localităţii.

(7)Transportul deşeurilor din construcţii se efectuează cu mijloace de transport prevăzute cu sistem de acoperire a încărcăturii, pentru a nu avea loc împrăştierea acestora sau degajarea prafului.

(8)Operatorul va transporta deşeurile din construcţii colectate la baza sa de lucru în vederea stocării temporare şi separării fracţiei de deşeuri cu potenţial de valorificare de fracţia de deşeuri din construcţii nevalorificabilă.

(9)Operatorul are obligaţia de a amenaja, autoriza şi opera cel puţin un punct de stocare temporară a deşeurilor din construcţii la baza sa de lucru.

(10)Operatorul va asigura sortarea/valorificarea deşeurilor din construcţii stocate temporar, pe baza contractelor încheiate cu operatorul instalaţiilor autorizate de sortare/valorificare a deşeurilor din construcţii.

(12)Eliminarea deşeurilor din construcţii nevalorificabile se va face numai la depozitul de deşeuri al operatorului cu care delegatarul a încheiat contractul de delegare a gestiunii activităţii de depozitare a deşeurilor nepericuloase.

(13)Cheltuielile legate de gestionarea acestor deşeuri (colectare şi transport, sortare/valorificare şi depozitare) vor fi acoperite din tariful pentru gestionarea deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, aprobat de delegatar.

(12)În vederea reducerii costurilor cu sortarea/valorificarea deşeurilor voluminoase, delegatarul are dreptul, pe toată durata de derulare a contractului de delegare, să impună operatorului să transporte deşeurile din construcţii către alte instalaţii de sortare/valorificare decât cele asigurate de acesta, a căror locaţie va fi precizată, în scris, de către delegatar. Operatorul are obligaţia să încheie, necondiţionat, contractele de prestări servicii de sortare/valorificare a deşeurilor din construcţii cu operatorii instalaţiilor respective.

(13)Operatorul trebuie să aibă un sistem de evidenţă a gestionării deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe din care să rezulte:

a)data în care s-a realizat colectarea;

b)punctele/spaţiile de colectare de unde s-a făcut colectarea;

c)cantităţile totale preluate de la utilizatorii casnici, la solicitarea acestora;

d)cantităţile de deşeuri din construcţii încredinţate către operatorii staţiilor de sortare/concasare:

e)cantităţile de deşeuri din construcţii nevalorificabile eliminate la depozitul de deşeuri.

(13)Este interzisă abandonarea şi depozitarea deşeurilor din construcţii şi demolări pe domeniul public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale.

Articolul 27

(1)Transportul fracţiilor de deşeuri se realizează de către operator numai cu autospeciale destinate categoriei de deşeuri colectate separat, acoperite şi prevăzute cu dispozitive de golire automată a recipientelor de colectare, care să nu permită împrăştierea deşeurilor sau a prafului, emanarea de noxe sau scurgeri de lichide în timpul transportului.

(2)Starea tehnică a autospecialelor trebuie să fie corespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice şi să prezinte o bună etanşeitate a benelor de încărcare, fără scurgeri de levigat sau alte lichide.

(3)Autospecialele care transportă deşeuri municipale trebuie să aibă un aspect îngrijit şi să fie personalizate cu sigla operatorului.

(4)Autospecialele trebuie să aibă dimensiunile şi capacitatea de transport adaptate la condiţiile de drum existente în localitate, precum şi la structura arhitecturală a diferitelor clădiri.

(5)Personalul operativ care deserveşte autospecialele trebuie să fie instruit pentru efectuarea transportului în condiţii de siguranţă, să deţină toate documentele de însoţire şi să nu abandoneze deşeurile pe traseu.

(6)Autospecialele se vor deplasa pe traseele cele mai scurte, cu cel mai redus risc pentru sănătatea populaţiei şi a mediului. Pentru minimizarea cheltuielilor cu transportul deşeurilor, delegatarul are dreptul să solicite operatorului să transporte deşeurile colectate către staţii de transfer.

(7)Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, după caz, stabilesc arterele şi intervalul orar de colectare a deşeurilor municipale, preferabil între orele 6:00 - 22:00, în funcţie de trafic şi de posibilităţile de acces ale operatorului la punctele/spaţiile de colectare.

(8)Pentru fluidizarea traficului pe traseele cu trafic intens străbătute de autospeciale, autorităţile administraţiei publice locale vor analiza oportunitatea colectării deşeurilor municipale în intervalul orar 22:00-6:00, pe arterele cu iluminat public corespunzător, inclusiv din punct de vedere al asigurării liniştii publice şi costurilor suplimentare suportate de către operator.

(9)Autospecialele vor fi întreţinute astfel încât să corespundă scopului propus, benele şi containerele vor fi spălate şi dezinfectate săptămânal în interior şi la exterior, conform normelor tehnice precizate de producător sau în actele normative în vigoare, numai în spaţiile care sunt dotate cu sisteme de colectare a apelor uzate provenite din spălare. Apele uzate provenite din spălatul autospecialelor vor fi transportate la staţia de epurare a apelor uzate a localităţii, dacă nu există staţie de epurare proprie. 

Articolul 28

(1)În situaţia în care, ca urmare a execuţiei unor lucrări planificate la infrastructura tehnico- edilitară, este împiedicată utilizarea punctelor de colectare stabilite şi/sau accesul autospecialelor destinate transportului deşeurilor municipale şi/sau al oricărui alt tip de deşeu, operatorul, pe baza notificării transmise de autoritatea administraţiei publice locale, trebuie să anunţe utilizatorii despre situaţia intervenită, durata acesteia, punctele de colectare care se utilizează temporar în această perioadă şi programul de colectare.

(2)Pe toată această perioadă operatorul are obligaţia să doteze punctele de colectare care urmează a fi folosite temporar de utilizatorii afectaţi cu recipiente suficiente şi să reducă intervalul între două colectări succesive, dacă este cazul.

(3)În cazul apariţiei unor intemperii ce au ca efect întreruperea serviciului sau diminuarea cantităţilor contractate de la utilizatori, operatorul are obligaţia să anunţe această situaţie delegatarului şi să factureze numai cantităţile sau serviciile efectiv realizate.

Articolul 29

Operatorii care prestează activitatea de colectare şi transport al deşeurilor municipale au şi următoarele obligaţii:

a)să deţină toate documentele necesare de însoţire a deşeurilor transportate, din care să rezulte provenienţa deşeurilor/locul de încărcare, tipurile de deşeuri transportate, locul de destinaţie, cantitatea de deşeuri transportate şi codificarea acestora conform legii;

b)să folosească traseele cele mai scurte şi/sau cu cel mai redus risc pentru sănătatea populaţiei şi a mediului, agreate de către autorităţile administraţiei publice locale;

c)să ridice în totalitate deşeurile şi să nu le abandoneze pe traseu, inclusiv cele existente pe traseul de colectare şi transport, la solicitarea autorităţii administraţiei publice locale/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară sau conform procedurii convenite cu aceasta;

d)să informeze populaţia privind colectarea separată corectă a deşeurilor, precum şi modalităţile de prevenire a generării deşeurilor. Informarea şi conştientizarea populaţiei se va realiza prin campanii de informare şi conştientizare agreate cu autoritatea administraţiei publice locale/ asociaţia de dezvoltare intercomunitară.

e)să efectueze determinările de compoziţie a deşeurilor şi indicele de generare al deşeurilor menajere aplicând metode adecvate conform recomandărilor Comisiei Europene "Metodologia pentru analiza deşeurilor solide - SWA-Tool" sau a unui standard naţional şi/sau european în vigoare, convenite cu autoritatea administraţiei publice locale /asociaţia de dezvoltare intercomunitară.

Capitolul III

Drepturi şi obligaţii

Secţiunea 1

Drepturile şi obligaţiile operatorilor serviciului de salubrizare

Articolul 30

În funcţie de raporturile juridice care se stabilesc între operator şi autorităţile administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară sau între operator şi utilizatori, drepturile şi obligaţiile operatorului se constituie ca un capitol distinct în cadrul:

a)hotărârii de dare în administrare a serviciului de salubrizare;

b)contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare;

c)contractului de prestare a serviciului de salubrizare pentru utilizatori.

Articolul 31

Operatorul are, în principal, următoarele drepturi:

a)să încaseze contravaloarea serviciului de salubrizare prestat/contractat, corespunzător tarifului aprobat de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale sau, după caz, de către adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară;

b)să i se asigure menţinerea echilibrului contractual pe toată durata contractului de delegare, inclusiv în cazul în care autoritatea contractantă impune, în sarcina acestuia, îndeplinirea unor noi obligaţii de serviciu public;

c)să solicite ajustarea tarifului în raport cu evoluţia generală a preţurilor şi tarifelor din economie sau a parametrului de ajustare stabilit în contractul de delegare, în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;

d)să propună modificarea tarifului aprobat în situaţiile determinate în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;

e)să aibă exclusivitatea prestării activităţii de salubrizare, acordată fie în baza hotărârii de dare în administrare, fie în baza contractului de delegare a gestiunii; în cazul activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, exclusivitatea se limitează la obiectivele din programul unitar de acţiune;

f)să suspende sau să limiteze prestarea serviciului, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g)să solicite recuperarea creanţelor litigioase în instanţă;

h)să refuze preluarea deşeurilor care nu sunt separate corect la locul de preluare sau a deşeurilor care nu îndeplinesc condiţiile de acceptare la instalaţiile de tratare sau eliminare a deşeurilor conform normelor şi normativelor în vigoare;

i)alte drepturi prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 32

Operatorul are, în principal, următoarele obligaţii:

a)să ţină evidenţa contabilă separată pentru fiecare activitate de salubrizare prestată, pentru a fundamenta corect tarifele în concordanţă cu cheltuielile efectuate pe fiecare activitate în parte;

b)să asigure prestarea serviciului de salubrizare, conform prevederilor contractuale şi cu respectarea prescripţiilor, normelor şi normativelor tehnice în vigoare;

c)să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă;

d)să furnizeze autorităţii administraţiei publice locale/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, respectiv A.N.R.S.C., informaţiile solicitate şi să asigure accesul la documentele şi documentaţiile pe baza cărora prestează serviciul de salubrizare, în condiţiile legii;

e)să încheie contracte de asigurare pentru pagube aduse la infrastructura exploatată în desfăşurarea activităţilor;

f)să deţină toate avizele, acordurile, autorizaţiile şi licenţele necesare prestării activităţilor specifice serviciului de salubrizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;

g)să respecte angajamentele faţă de utilizatori luate prin contractele de prestare a serviciului de salubrizare;

h)să presteze serviciul de salubrizare sau activităţile componente ale acestuia care i-au fost încredinţate, pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale sau unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

i)să respecte indicatorii de performanţă tehnici corelaţi cu ţintele/obiectivele asumate la nivel naţional prevăzuţi de lege, precum şi cei stabiliţi prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii, inclusiv indicatorii de performanţă privind calitatea prestării serviciului prevăzuţi în regulamentul serviciului;

j)să aplice metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor specifice de operare;

k)să factureze serviciile prestate, la tarife legal aprobate;

l)să achite creanţele nelitigioase către ceilalţi operatori care desfăşoară activităţi de salubrizare cu care se află în raporturi contractuale;

m)să nu limiteze, suspende sau să întrerupă prestarea activităţii, în cazul în care încasează creanţele nelitigioase de la ceilalţi operatori care desfăşoară activităţi de salubrizare cu care se află în raporturi contractuale sau, după caz, de la autorităţile administraţiei publice locale care i-au atribuit activitatea;

n)să înfiinţeze activitatea de dispecerat la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi/sau asociaţiei de dezvoltare intercomunitară;

o)să înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările într-un registru şi să ia măsurile de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna numele şi prenumele persoanei care a reclamat şi ale celei care a primit reclamaţia, adresa reclamantului, data şi ora reclamaţiei, data şi ora rezolvării, numărul de ordine al reclamaţiei care va fi comunicat petentului. La sesizările scrise operatorul are obligaţia să răspundă în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora;

p)să ţină evidenţa gestiunii deşeurilor şi să raporteze periodic autorităţilor competente situaţia conform reglementărilor în vigoare;

r)să raporteze lunar autorităţilor administraţiei publice locale/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară sumele încasate în urma valorificării deşeurilor/materialelor rezultate din prestarea activităţii;

s)alte obligaţii prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Secţiunea a 2-a

Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor

Articolul 33

Utilizatorii au următoarele drepturi:

a)să utilizeze, liber şi nediscriminatoriu, serviciul de salubrizare, în condiţiile contractului/contractului- cadru de prestare;

b)să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi ale contractelor de prestare, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operatori prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate ori prin prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;

c)să sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale orice deficienţe constatate în sfera serviciului de salubrizare şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciului;

d)să se asocieze în organizaţii neguvernamentale pentru apărarea, promovarea şi susţinerea intereselor proprii;

e)să primească şi să utilizeze informaţii privind serviciul de salubrizare, despre deciziile luate în legătură cu acest serviciu de către autorităţile administraţiei publice locale, A.N.R.S.C. sau operator, după caz;

f)să fie consultaţi, direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciului de salubrizare;

g)să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.

h)să li se presteze serviciul de salubrizare în condiţiile actelor normative în vigoare, la nivelurile stabilite în contract;

i)să conteste facturile când constată încălcarea prevederilor contractuale;

j)să primească răspuns în maximum 30 de zile la sesizările adresate operatorului sau autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale;

k)să fie dotaţi de operator sau de autoritatea administraţiei publice locale, în condiţiile prezentului regulament-cadru, cu recipiente de colectare adecvate mijloacelor de încărcare şi de transport ale acestora;

l)alte drepturi prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 34

Utilizatorii au, în principal, următoarele obligaţii:

a)să achite, în termenul legal, contravaloarea serviciului de salubrizare, indiferent de modalitatea de plată aplicată, prin taxă sau tarif;

b)să achite, în cazul în care nu este implementat instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci", contravaloarea serviciului de salubrizare, inclusiv în situaţia în care nu prezintă spre colectare recipientele/sacii, pe domeniul public, în faţa proprietăţii, conform programului de colectare al fracţiilor de deşeuri, aprobat de către autorităţile administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară;

c)să declare numărul corect de persoane beneficiare ale serviciului de salubrizare;

d)să asigure colectarea separată a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară, în recipientele distinct inscripţionate, amplasate în punctele de colectare şi/sau ridicate din faţa proprietăţii în zilele de colectare;

e)să respecte măsurile stabilite de către autoritatea administraţiei publice locale şi/sau de direcţia de sănătate publică judeţeană/direcţia de sănătate publică a municipiului Bucureşti cu privire la condiţiile de realizare a tratamentelor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare;

f)să accepte limitarea temporară a prestării serviciului ca urmare a execuţiei unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;

g)să respecte normele de igienă şi sănătate publică stabilite prin actele normative în vigoare;

h)să încheie contracte pentru prestarea unei activităţi a serviciului de salubrizare numai cu operatorul căruia unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială i-a atribuit, individual sau în asociere cu alte unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, activitatea respectivă;

i)să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face colectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile municipale în vederea colectării;

j)să execute operaţiunea de deversare/debarasare a deşeurilor în recipientele de colectare în condiţii de maximă siguranţă din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei şi al protecţiei mediului, astfel încât să nu producă poluare fonică, miros neplăcut şi răspândirea de deşeuri;

k)să nu introducă în recipientele specifice fracţiei de deşeuri colectată separat alte tipuri/categorii de deşeuri;

l)să asigure curăţenia incintelor proprii, precum şi a zonelor cuprinse între imobil şi domeniul public, până la limita de proprietate;

m)să asigure curăţenia locurilor de parcare pe care le au în folosinţă din domeniul public, dacă este cazul, şi să nu efectueze reparaţii care pot produce scurgerea uleiurilor, carburanţilor şi lubrifianţilor sau de lichide rezultate din spălarea autovehiculelor;

n)să nu arunce deşeuri şi obiecte de uz casnic pe străzi, în parcuri, pe terenuri virane sau în locuri publice;

o)să depună hârtiile şi resturile mărunte de ambalaje care se produc cu ocazia utilizării mijloacelor de transport şi a activităţii desfăşurate pe străzile localităţii în coşurile stradale amplasate de operator de-a lungul străzilor şi în alte asemenea locuri;

p)să menţină curăţenia pe trotuare, pe porţiunea din dreptul condominiului, gospodăriei;

r)să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc;

s)să păstreze curăţenia pe arterele de circulaţie, în pieţe, târguri şi oboare, în parcuri, locuri de joacă pentru copii şi în alte locuri publice;

t)alte obligaţii prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care fac referire la serviciul de salubrizare, precum şi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul IV

Determinarea cantităţilor şi volumului de lucrări prestate

Articolul 35

(1)În vederea dotării punctelor de colectare cu recipiente pentru colectarea separată a deşeurilor menajere provenite de la utilizatorii casnici, operatorii împreună cu autorităţile administraţiei publice ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale vor stabili pe bază de determinări indicele de generare al acestor deşeuri.

(2)Determinarea cantităţilor de deşeuri primite la instalaţiile de tratare, respectiv eliminare se face numai prin cântărire.

(3)Pentru deşeurile din construcţii provenite de la populaţie, determinarea volumului acestora se va face estimativ. 

Capitolul V

Indicatori de performanţă ai serviciului de salubrizare

Articolul 36

Indicatorii de performanţă ai serviciului de salubrizare cuprind două categorii:

a)indicatorii tehnici corelaţi cu ţintele/obiectivele asumate la nivel naţional; aceştia vor fi cuprinşi obligatoriu în contractul de delegare sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare a activităţii/activităţilor de salubrizare;

b)indicatorii de performanţă privind calitatea serviciului de salubrizare; aceştia vor fi cuprinşi într- o anexă la regulamentul serviciului.

Articolul 37

(1)Indicatorii tehnici corelaţi cu ţintele/obiectivele asumate la nivel naţional cuprind cel puţin indicatorii impuşi de lege, la care pot fi adăugaţi şi alţi indicatori care implementează obligaţii de atingere a unor ţinte clar definite de cadrul legal. Valorile minime ale acestor indicatori vor fi cele prevăzute de lege pentru atingerea ţintelor de colectare şi tratare a deşeurilor municipale aferente fiecărui flux de deşeuri identificat de dispoziţiile legale.

(2)Costurile cu contribuţia pentru economia circulară, inclusiv cheltuielile cu depozitarea deşeurilor care depăşesc cantităţile rezultate din aplicarea acestor indicatori de performanţă vor fi suportate de către operatori sub formă de penalităţi, conform legii.

Articolul 38

(1)Indicatorii de performanţă privind calitatea serviciului de salubrizare sunt prevăzuţi în anexă la regulamentul serviciului. 

(2)Stabilirea de către autoritatea administraţiei publice locale a nivelurilor indicatorilor de performanţă care privesc calitatea serviciului, ce trebuie îndeplinite de operator, se face astfel încât să se asigure atingerea şi realizarea ţintelor de reciclare prevăzute în legislaţia în vigoare din domeniul gestionării deşeurilor.

(3)Autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, după caz, aplică operatorului penalităţile contractuale în cazul în care nu îndeplineşte indicatorii de performanţă care privesc calitatea serviciului.

Articolul 39

Indicatorii de performanţă ai serviciului de salubrizare stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de către operatori, cu privire la:

a)continuitatea serviciului din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

b)atingerea obiectivelor şi ţintelor pentru care autoritatea administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară sunt responsabile;

c)prestarea serviciului pentru toţi utilizatorii din aria sa de responsabilitate;

d)adaptarea permanentă la cerinţele utilizatorilor;

e)excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de salubrizare;

f)respectarea reglementărilor specifice din domeniul protecţiei mediului şi al sănătăţii populaţiei;

g)implementarea unor sisteme de management al calităţii, al mediului şi al sănătăţii şi securităţii muncii.

Articolul 40

Indicatorii de performanţă trebuie să asigure evaluarea continuă a operatorului cu privire la următoarele activităţi:

a)contractarea serviciului de salubrizare;

b)măsurarea, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

c)îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;

d)menţinerea unor relaţii echitabile între operator şi utilizator prin rezolvarea rapidă şi obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor care revin fiecărei părţi;

e)soluţionarea în timp util a reclamaţiilor utilizatorilor referitoare la serviciile de salubrizare;

f)prestarea serviciului de salubrizare pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

g)prestarea de servicii conexe serviciului de salubrizare;

h)atingerea ţintelor privind gestionarea deşeurilor.

Articolul 41

În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanţă, operatorul de salubrizare trebuie să asigure:

a)gestiunea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale;

b)gradul asigurării colectării separate a deşeurilor menajere şi similare;

c)gradul asigurării cu recipiente de colectare a producătorilor de deşeuri;

d)evidenţa clară şi corectă a utilizatorilor;

e)înregistrarea activităţilor privind măsurarea prestaţiilor, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

f)înregistrarea reclamaţiilor şi sesizărilor utilizatorilor şi modul de soluţionare a acestora.

Capitolul VI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Articolul 42

Contravenții

  1. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere și/sau ardere a deșeurilor din recipientele de colectare sau de ardere a deșeurilor vegetale rezultate de la operațiunile de curățare a spațiilor verzi, arbuștilor, arborilor etc.
  2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a incheia contracte de prestari servicii cu operatorul de salubrizare licențiat in aria de delegare respectivă.
  3. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei incălcarea dispozițiilor art. 33 alin. (6) lit. d) din Legea 101/2006, r.a. actualizată: "să asigure colectarea separată a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară, în recipientele distinct inscripţionate, individuale sau amplasate în punctele de colectare şi, după caz, la centrele de colectare prin aport voluntar a deşeurilor".
  4. Preluarea deșeurilor din recipientele și/sau containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licențiați pentru prestarea activității în aria de delegare respectivă constituie infracțiune de furt și se sancționează potrivit legii.
  5. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei prestarea de către operator a uneia dintre activităţile reglementate de prezenta lege fără aprobarea autorităţilor administraţiei publice locale prin hotărârea de dare în administrare, respectiv hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.
  6. Constatarea contravențiilor prevăzute de prezentul regulament și aplicarea sancțiunilor se fac de către:
    1. persoanele împuternicite din cadrul autorităților administrației publice locale, pentru contravențiile prevăzute la alin.1-3
    2. agenții constatatori ai Inspectoratului Județean de Poliție pentru infracțiunea de la alin. 4.
  7. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din rândul autorităților administrației publice locale. 

Articolul 43

Anexa face parte integrantă din prezentul Regulament.

Delegatar,

Comuna Căneşti


ANEXĂ

la regulament

Indicatorii de performanţă privind calitatea prestării activităţii de

colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare

provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, 

inclusiv fracţii colectate separat

Denumire indicator de performanță (IP)

Descrierea indicatorului

Valoarea indicatorului

Penalitate

IP privind eficiența furnizării recipientelor de colectare la solicitarea utilizatorului

Numărul de recipiente pentru colectarea separată a deșeurilor furnizate de către operator în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea utilizatorilor raportat la numărul total de recipiente solicitate.

100%

500 lei/recipient nefurnizat la termen

IP privind eficiența realizării campaniilor de colectare a deșeurilor voluminoase

Numărul de campanii de colectare a deșeurilor voluminoase realizate de operator în fiecare unitate administrativ-teritorială din aria delegării raportat la numărul total de campanii de colectare solicitate prin caietul de sarcini.

(în unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban se va solicita minimum 3 campanii/an. iar în cele din mediul rural minimum o campanie/an)

100%

5.000 lei/campanie neefectuată

IP privind eficiența colectării fracțiilor de deșeuri la frecvența stabilită

Numărul de abateri de la frecvența de colectare stabilită pentru fiecare fracție de deșeuri prin caietul de sarcini.

0

2.500 lei/abatere

IP privind eficiența transportului separat al fracțiilor de deșeuri colectate separat

Numărul de abateri de la transportul separat al fracțiilor de deșeuri care au fost în prealabil separate corect de utilizatori și sunt colectate în amestec de operator.

0

2.500 lei/abatere

IP privind eficiența încheierii contractelor la solicitarea utilizatorilor (se trece în cazul în care utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin tarif)

Numărul de contracte încheiate de operator în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea utilizatorilor raportat la numărul total de solicitări.

100%

500 lei/contract neîncheiat la termen, din culpa exclusivă a operatorului

IP privind eficiența soluționării petițiilor

Numărul de petiții soluționate de operator în termen de 30 de zile de la înregistrare raportat la numărul total de petiții primite.

100%

500 lei/petiție nesoluționată la termen

 


Indicatori de performanţă cu penalitati

Nr.

Crt.

Titlu

Descriere indicator/unitate de măsurare

Valoare indicator performanță

Penalități

1.1

Colectarea separată a deşeurilor de hartie, metal, plastic si sticla din deseurile municipale

Cantitatea de deșeuri reciclabile municipale colectate separat în aria de delegare raportat la cantitatea totală generată de deșeuri reciclabile municipale (%)  

Indicatorul se referă la deșeurile de hârtie și carton, plastic, metal și sticlă din deșeurile municipale şi deșeurile similare și se aplică pe an calendaristic 

Cantitatea de deșeuri reciclabile municipale colectate separat în aria de delegare reprezintă cantitatea totală colectată separat în aria de delegare respectiv deșeuri din hârtie și carton; deșeuri de plastic și metal și deșeuri de sticlă, inclusiv impuritățile.     Cantitatea reprezintă cantitatea acceptată anual de către stația/stațiile de sortare, transfer sau reciclatorii finali

 

 

 

 

 

50% pentru anul 2022

 

 

 

 

 

60% pentru anul 2023

 

70% începând cu anul 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru ținta de 50 % care trebuie atinsă în anul 2022 se aplica anual 

următoarele penalități

      49 % sau mai puțin deșeuri reciclabile colectate separat

 operatorul va plati contribuția pentru economia circulara

      50% sau mai mult deșeuri reciclabile colectate separat: nu se aplică penalitate 

 

Pentru ținta de 60 % care trebuie atinsă pentru anul 2023 se aplică

 următoarele penalități pentru următoare procente de deșeuri 

reciclabile colectate separat: 

       

59%     sau mai puțin deșeuri reciclabile colectate separat operatorul

 va plati contribuția pentru economia circulara si contravaloarea depozitarii deseurilor

 

60% sau mai mult deșeuri reciclabile colectate separat nu se aplică

 penalitate

Pentru ținta de 70 % care trebuie atinsă pentru anul 2024 se aplică

 următoarele penalități pentru următoare procente de deșeuri 

reciclabile colectate separat:  

69% sau mai puțin deșeuri reciclabile colectate separat  

operatorul va plati contribuția pentru economia circulara si contravaloarea depozitarii deseurilor

Delegatar,

comuna Căneşti