Necesitatea și oportunitatea actualizării Planului Urbanistic General și a Regulamentului local de urbanism aferent orașului /comunei este fundamentată pe mai multe categorii de considerente:
- În primul rând, în vederea asigurării dezvoltării echilibrate, coerente și durabile a teritoriului național, autoritățile administrației publice locale își armonizează deciziile de utilizare a teritoriului, în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice;
- În al doilea rând, autoritatea publică locală are responsabilitatea dezvoltării armonioase a teritoriului aflat în raza sa de competență. Urbanismul are ca scop principal stimularea evoluției complexe a localităților, prin elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare spațială, durabilă și integrate, pe termen scurt, mediu și lung. Primarul, prin structura responsabilă cu urbanismul condusă de Arhitectul-șef din cadrul aparatului de specialitate, are ca atribuții în domeniul urbanismului asigurarea elaborării de planuri urbanistice aflate în competența autorităților publice locale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.
Planul Urbanistic General în vigoare, aprobat în anul 2000, a înregistrat de-a lungul perioadei care a trecut multiple intervenții importante prin intermediul Planurilor Urbanistice Zonale și a Planurilor Urbanistice de Detaliu aprobate, devenind astfel depășit în raport cu noile realități economice și teritoriale ale orașului/comunei, ceea ce impune actualizarea acestuia prin păstrarea liniilor directoare ale strategiei anterioare care s-au dovedit corecte și amendarea celor care care au fost invalidate sau alterate de evoluția dezvoltării orașului/comunei în ultimii ani.
Planul urbanistic general se actualizează integral dacă în urma analizei de specialitate se constată că reglementările existente și lista de investiții publice nu mai corespund cu tendințele de dezvoltare sau dacă acestea contrazic acte normative intrate în vigoare după aprobarea planului.
Inițierea demersurilor de actualizare a planului de urbanism general sau de prelungire a valabilității documentației în vigoare se aprobă prin hotărâre a consiliului local, la propunerea primarului, pe baza referatului de specialitate al arhitectului-șef/compartimentului de specialitate.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1137/2023 s-au aprobat Normele metodologice pentru derularea programului multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism.
Potrivit art.3 alin.(2) din H.G. nr.1137/2023, prin acest Program se finanţează servicii noi şi servicii în continuare privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism şi sunt eligibile spre finanţare toate activităţile de elaborare a planului urbanistic general, de la etapa de iniţiere până la avizare şi aprobare, conform prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza celor menționate, se impune adoptarea un proiect de hotărâre privind aprobarea participării comunei Căneşti la Programul național multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism, prin care să se stabilească sumele solicitate în cadrul programului național și etapizarea acestora pe 3 ani calendaristici 2024-2026.
Analizând proiectul de hotărâre inițiat de către primarul comunei, susținem adoptarea acestuia în forma prezentată.