la proiectul de hotărâre privind stabilirea valorilor impozabile, impozitele și taxele locale alte taxe asimilate acestora precum și amenzile aplicabile la nivelul comunei Canesti, judetul Buzau în anul 2025
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, ale art. 27 și 30 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, consiliile locale adoptă hotărâri prin care stabilesc nivelurile acelor impozite şi taxe locale care sunt stabilite în cotă fixă, între limite, precum și în cotă procentuală, precum taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice.
În Titlul IX din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite nivelurile pentru impozitele şi taxele locale. În aplicarea prevederilor art.491 alin.(1) din Codul fiscal,in fapt aratam ca a fost publicat pe situl Ministerului Dezvoltari regionale, Administratiei Publice si fonduri Europene, Comunicatului de presa al Institutului National de Statistica” rata inflației pentru anul 2023 de 10,4% pentru indexarea de către consiliile locale a impozitelor și taxelor locale aferente anului 2025. Potrivit prevederilor art.493 alin.(7) din Codul fiscal, sunt supuse aceleiași indexări și sumele reprezentând limitele amenzilor contravenționale prevăzute la art. 493 alin. (3) şi (4) nivelurile impozitelor şi taxelor locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin.(10) lit. b) şi c) din Codul fiscal, pot fi majorate de către consiliul local, prin aplicarea unor cote adiționale de cel mult 50% faţă de nivelurile maxime stabilite de acest act normativ, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale.
De asemenea, consiliul local poate acorda scutiri la plata unor impozite și taxe locale pentru anumiți contribuabili, precum și bonificații pentru plata cu anticipație a unor impozite și taxe locale, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
În proiectul de hotărâre alăturat se propune acordarea bonificaţiei de 10 % pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2025 inclusiv, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili.
Nivelul impozitelor şi taxelor propuse în proiectul de hotărâre alăturat vor putea asigura funcţionarea instituţiilor administraţiei publice locale doar la un nivel minim. Prin urmare, pentru realizarea în condiţii optime a atribuţiilor legale ale autorităţilor administraţiei publice locale şi a instituţiilor subordonate Consiliului local, se va impune echilibrarea bugetului local, în condiţiile stabilite de Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale. Având în vedere că hotărârea privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale are caracter normativ, regula impune respectarea prevederilor art.7 alin.(1) și (2) din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv aducerea la cunoștință publică prin publicarea cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre aprobare a unui anunț referitor la elaborarea proiectului de act normativ.
Faţă de cele de mai sus, şi având în vedere că nivelul impozitelor şi taxelor propuse se încadrează în limitele prevăzute de lege, propunem adoptarea proiectului de hotărâre în forma elaborată la inițiativa primarului comunei Căneşti, împreună cu anexele, ca parte integrantă a acestui proiect de hotărâre.