la proiectul de hotărâre privind stabilirea valorilor impozabile, impozitele și taxele locale alte taxe asimilate acestora precum și amenzile aplicabile la nivelul comunei Canesti, judetul Buzau în anul 2026
Conform dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, aplicarea principiului autonomiei locale, reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și a gestiona toate activitățile publice care intră în sfera proprie de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată şi completată, autoritățile administrației publice locale au competența de a stabili și aproba impozitele și taxele locale în limitele și în condițiile legii.
Stabilirea impozitelor și taxelor locale are la bază prevederile actuale stipulate în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, consolidată cu modificările și completările ulterioare, care cuprind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora precum și amenzile aplicabile în domeniul fiscal. Astfel necesitatea si oportunitatea prezentului proiect este conferita de obligativitatea indexarii anuale a impozitului sau taxei locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei,, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform art. 491 alin. (1) din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare,
Prin excepție de la prevederile sus-menționate, art. 491 alin. (2) din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, arată că sumele prevăzute în tabelul de la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, cu aplicabilitate în anul fiscal următor.
Rata inflației pentru anul 2024, cu aplicabilitate în anul 2026, comunicată pe site-urile oficiale ale Institutului Național de statistică și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de 5,6% fiind o obligație legală a autorității deliberative, stabilită de Codul fiscal.
Faţă de aspectele menţionate în concordanţă cu legislaţia în vigoare propun ca impozitele şi taxele locale să fie menţinute la nivelul celor stabilite/aplicate în anul 2025 indexate cu rata inflaţiei .
Văzând prevederile Codului administrativ (OUG 57/2019), potrivit căreia consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local date în competenţa sa, asigurând dezvoltarea unității administrativ teritoriale supun aprobării dumneavoastră, proiectul de hotărâre în forma prezentată .