Art. 1 - Se aprobă modificarea H.C.L 46/2022, prin care s-a aprobat Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Cârcea, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, potrivit anexei 1 ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Cârcea, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, în forma prevăzută în anexa 2 la prezenta hotarâre.
Art. 3 - Celelalte prevederi ale H.C.L. 46/2022, raman neschimbate.
Art. 4 - Primarul comunei Cârcea, prin compartimentul Poliție Locală și juridic și resurse umane va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 - Prezenta hotarare poate fi contestată în baza prevederilor Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 6 - Secretarul general al comunei Cârcea va comunica prezenta hotărâre: Primarului comunei Cârcea, compartimentelor implicate, Instituţiei Prefectului-Judeţul Dolj si o va aduce la cunoștiință publică prin afișare in Monitorul Oficial Local.