RAPORT
la proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului
privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Cârcea,
precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii
Se constata necesitatea adoptarii unui regulament care sa stabileasca cadrul juridic unitar pentru constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii la gospodărirea comunei Cârcea.
Acest regulament este elaborat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Ordonanţei de Guvern nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificarile si completarile ulterioare, OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, OUG nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare şi ale Ordonanţei de Guvern nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Regulamentul stabileşte obligaţiile şi răspunderile ce revin administraţiei publice locale, agenţilor economici, altor persoane juridice şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a comunei Cârcea.
Asigurarea, păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul comunei Cârcea,buna ospodărire a localităţii, respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a agenţilor economici, a altor persoane juridice, precum şi a cetăţenilor.
In vederea respectarii prevederilor art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica , Primaria Comunei Cârcea prin anuntul publicat in data de 02.02.2022 a adus la cunostiinta publica proiectul privind regulamentul referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Cârcea, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii.
Nu au fost primite propuneri, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pana la data de 21.03.2022.
Se consideră că documentaţia indeplineşte condiţiile legale pentru a fi promovată, si supusa spre analiză şi aprobare Consiliului Local al comunei Carcea pentru “aprobarea regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Cârcea, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii.