Având în vedere:
- referatul de aprobare al Primarului comunei Cârligele nr. 5397 din 16 septemrie 2026;
- raportul compartimentului de specialitate Urbanism și amenajarea teritoriuliu din aparatul propriu al Primarului comunei Cârligele înregistrat la nr. 5398 din 16 septembrie 2026;
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Cârligele;
- documentația tehnico-economică – faza Studiu de Fezabilitate, întocmită de CRISBO COMPANY S.R.L.;
- memoriul tehnic de prezentare, devizul general și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții;
- prevederile Ghidului solicitantului aferent finanțării prin Fondul pentru modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice; documentația tehnică identifică expres această sursă de finanțare.
- prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. d) și alin. (7), după caz, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă proiectul „Capacități de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu în Comuna Cârligele, județul Vrancea”, în vederea depunerii acestuia spre finanțare în cadrul Fondului pentru modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice”.
Art. 2. Se aprobă documentația tehnico-economică – faza Studiu de Fezabilitate, precum și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții prevăzut la art. 1, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă principalii indicatori tehnici ai obiectivului de investiții, după cum urmează:
a) capacitate nou înființată de producere a energiei electrice: 100,00 kWp (0,10 MWp);
b) capacitate de stocare instalată: 0,215 MWh;
c) număr module de stocare individuale de 215 kWh: 1 buc.;
d) număr module fotovoltaice: 160 buc., de minimum 625 Wp/modul.
Art. 4. Se aprobă valoarea totală a proiectului în cuantum de 1.075.023,21 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 224.777,96 lei, rezultând o valoare totală de 1.299.801,17 lei cu TVA, din care valoarea C+M este de 286.542,00 lei fără TVA, respectiv 346.715,82 lei cu TVA.
Art. 5. Se aprobă valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 473.103,00 lei fără TVA și valoarea neeligibilă în cuantum de 601.920,21 lei fără TVA, la care se adaugă TVA conform legii, potrivit documentației aferente proiectului.
Art. 6. Se aprobă asigurarea din bugetul local al Comunei Cârligele a sumei de 601.920,21 lei fără TVA, la care se adaugă TVA conform legii, reprezentând cheltuieli neeligibile aferente proiectului.
Art. 7. Comuna Cârligele se angajează să asigure cofinanțarea proiectului, fluxul financiar necesar implementării acestuia, precum și acoperirea tuturor cheltuielilor neeligibile și a oricăror alte cheltuieli necesare implementării proiectului, în condițiile legii și ale contractului de finanțare.
Art. 8. Se desemnează domnul MOȘCU ȘTEFAN, Primarul comunei Cârligele, în calitate de reprezentant legal și ordonator principal de credite, să reprezinte Comuna Cârligele în relația cu Ministerul Energiei și cu celelalte instituții implicate în procesul de finanțare și implementare a proiectului.
Art. 9. Se aprobă durata estimată de realizare a investiției de 12 luni de la semnarea contractului de finanțare, conform documentației tehnico-economice.
Art. 10. Anexa nr. 1 – Indicatorii tehnico-economici și Anexa nr. 2 – Devizul general fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 11. Primarul comunei Cârligele, Compartimentul Buget-Finanțe-Contabilitate, Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Compartimentul Achiziții Publice și celelalte compartimente implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 12. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituției Prefectului – Județul Vrancea;
b) Primarului comunei Cârligele;
c) Compartimentului Buget-Finanțe-Contabilitate;
d) Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
e) Compartimentului Achiziții Publice;
f) Ministerului Energiei, după caz,
și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Cârligele.