Art. 1 – Se alege ca presedinte de sedinta pentru a conduce sedinta din data de 28 aprilie 2023, dna. consilier local ROIU MARINELA
Art. 2 – Presedintele de sedinta exercita urmatoarele atributii principale:
a) conduce şedinţele consiliului local;
b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţei;
c) semnează procesul-verbal al şedinţei;
d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local;
e) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local;
f) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) din OUG 57/2019, privind Codul administrativ sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni, după caz;
g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local.
Art. 3 - Secretarul comunei Ceatalchioi, judetul Tulcea va comunica prezenta hotãrâre Institutiei Prefectului - Judetul Tulcea, precum si autoritatilor si persoanelor interesate.