HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 29 din 05.05.2023
privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “ REABILITAREA MODERATĂ A ȘCOLII PRIMARE BOBDA DIN COMUNA CENEI ÎN VEDEREA CREȘTERII EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII”, finanțat prin “Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul local”
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art.120 alin.(1) si art.121 alin.(1) si alin.(2) din Constituția României, republicată;
b) art.3 și art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.331 din 26/11/1997, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr.199/1997;
c) art.7 alin.(2), din Legea nr.287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) art.81 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 75 alin.(1) lit. g), art. 87 alin.(3), art. 88, art. 95 alin.(2), art.96, art. 98, art 105 alin.(1), art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. b) coroborat cu alin.(4) lit. a), raportate la cele ale art. 155 alin.(1) lit. (c), combinate cu alin. (4) lit. b), art.135, art.197, art.198, art.199, art.243 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei cenei
întrunit în a 13-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1 Se aprobă documentaţia tehnico-economică –Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) - aferentă obiectivului de investiții “ REABILITAREA MODERATĂ A ȘCOLII PRIMARE BOBDA DIN COMUNA CENEI ÎN VEDEREA CREȘTERII EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII “, aprobat prin “Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul local”;
Art.2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții“REABILITAREA MODERATĂ A ȘCOLII PRIMARE BOBDA DIN COMUNA CENEI ÎN VEDEREA CREȘTERII EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.3 Se aprobă asigurarea şi susţinerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor implementării proiectului și care nu sunt finanțate prin PNRR.
Art.4 Compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.
Art.5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Cenei
Art.6. Prezenta hotarare poate fi contestata in termenul legal la Tribunalul Timiș, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in conditiile Legii nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege,
- Primarului comunei
- Institutia prefectului județului Timis
- Publică prin afișare
- Monitorul oficial local
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Dorel FECHETE
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CENEI,
Simona-Elena SĂULESCU