Proiect de hotărâre
Nr. 14 din 13.03.2023
privind participarea Comunei Cenei la “Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 - Educație – Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” și aprobarea cheltuielilor legate de proiectul cu titlul
"DOTAREA CU MOBILIER A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE PE RAZA COMUNEI CENEI, JUDEȚUL TIMIȘ"
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art.120 alin.(1) si art.121 alin.(1) si alin.(2) din Constituția României, republicată;
b) art.3 și art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.331 din 26/11/1997, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr.199/1997;
c) art.7 alin.(2), din Legea nr.287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) art.81 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 75 alin.(1) lit. g), art. 87 alin.(3), art. 88, art. 95 alin.(2), art.96, art. 98, art 105 alin.(1), art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. b) coroborat cu alin.(4) lit. a), raportate la cele ale art. 155 alin.(1) lit. (c), combinate cu alin. (4) lit. b), art.135, art.197, art.198, art.199, art.243 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei cenei
adoptă prezenta hotărâre.
Art.1 Se aprobă participarea Comunei Cenei la "Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 - Educație – Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” în cadrul proiectului cu titlul "DOTAREA CU MOBILIER A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE PE RAZA COMUNEI CENEI, JUDEȚUL TIMIȘ".
Art.2 Se aprobă proiectul cu titlul "DOTAREA CU MOBILIER A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE PE RAZA COMUNEI CENEI, JUDEȚUL TIMIȘ" și cheltuielile legate de acesta, detaliate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă contractarea finanțării și se mandatează primarul Comunei Cenei, să reprezinte solicitantul Comuna Cenei, în relația cu Ministerul Educației.
Art.4 Se aprobă susținerea din bugetul local a cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din contractele încheiate pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului.
Art.5 Domnul Primar al Comunei Cenei, prin aparatul de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 6 Hotărârea se comunică:
- Instituției Prefectului Județului Timiș Direcţia pentru verificarea legalităţii actelor, a aplicării actelor normative şi contencios administrativ;
- Primarului Comunei Cenei;
- Compartimentelor de specialitate
- Monitorul Oficial Local;
- Publică prin afișare.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI CENEI
Sîrgean TANASIN
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CENEI
Virginica SZABO
cu atribuții delegate specifice secretarului general