Anexa nr. 1 la Contractul de delegare
CAIETUL DE SARCINI
a serviciului de salubrizare a activității de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat pe raza teritorială a unităților administrativ-teritoriale Târgu Secuiesc, Cernat și Estelnic
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art.1
Prezentul caiet de sarcini stabileşte condiţiile de desfăşurare a activității de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracții colectate separat reglementată de Legea serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilind cerințele tehnice și organizatorice minimale necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.
CAPITOLUL II
Obiectul caietului de sarcini
Art.2
(1) În sensul prezentului caiet de sarcini, Asociația de dezvoltare intercomunitară ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna (ADI SIMD)”, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale Municipiul Târgu Secuiesc, Comuna Cernat și ComunsEstelnic are calitatea de delegatar.
(2) Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de desfășurare a activităților componente ale serviciului de salubrizare indiferent de modul de gestiune adoptat.
Art.3
Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară desfășurării activității de colectare separată și transportul separat al deșeurilor municipale, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat.
Art.4
Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologie, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea.
Art.5
Termenii, expresiile și abrevierile utilizate sunt cele din regulamentul serviciului de salubrizare.
CAPITOLUL III
Cerințe organizatorice minimale
SECȚIUNEA 1-a
Obligații de serviciu public în prestarea serviciului și operarea infrastructurii aferente acestuia
Art.6
Operatorul are următoarele obligații de serviciu public:
a) prestarea activității de salubrizare cu respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind securitatea și sănătatea în muncă, situațiile de urgență, gospodărirea apelor, protecția mediului, urmărirea comportării construcțiilor în timpul exploatării, precum și cu respectarea tuturor obligațiilor sale care îi revin conform legii și/sau pe care și le-a asumat prin contractul de delegare a gestiunii;
b) exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal propriu și/sau autorizat, în funcție de complexitatea instalației și de specificul locului de muncă;
c) elaborarea planurilor anuale de revizii și reparații executate cu forțe proprii și cu terți;
d) ținerea evidenței orelor de funcționare a autospecialelor, instalațiilor și utilajelor;
e) asigurarea personalului necesar pentru prestarea activităților asumate prin contractul de delegare;
f) asigurarea conducerii operative prin dispecerat, la solicitarea scrisă a delegatarului și cu recunoașterea costurilor aferente în tarif;
g) deținerea unei dotări proprii cu instalații și echipamente specifice necesare pentru prestarea activităților, în condițiile stabilite prin contract;
h) aplicarea metodelor performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale prevăzute de normele legale în vigoare privind achizițiile publice, și să asigure totodată respectarea cerințelor specifice din legislația privind protecția mediului;
Art.7
Prestarea activității de salubrizare se va realiza astfel încât să se asigure:
a) continuitatea activității, indiferent de anotimp, cu respectarea prevederilor contractuale;
b) adaptarea regimului de prestare a activității la cerințele utilizatorului;
c) verificarea calității activității prestate;
d) respectarea instrucțiunilor/procedurilor interne de prestare a activității;
e) ținerea la zi a documentelor cu privire la prestarea activității;
f) respectarea regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de delegatar;
g) prestarea activității pe baza principiilor de eficiență economică;
h) reînnoirea parcului auto, în condițiile prevăzute în contractul de delegare;
i) îndeplinirea indicatorilor de performanță corelați cu țintele/obiectivele asumate la nivel național, precum și a indicatorilor de performanță privind calitatea serviciului, aprobați de delegatar;
j) asigurarea, pe toată durata de executare a activității, de personal calificat și în număr suficient.
Art.8
Obligațiile și răspunderile personalului operativ al operatorului sunt cuprinse în regulamentul serviciului (regulamentul de serviciu se întocmește pe baza regulamentului - cadru al serviciului de salubrizare aprobat de A.N.R.S.C.).
SECȚIUNEA a 2-a
Autorizații și licențe
Art.9
Operatorul va obține și menține valabile pe toată perioada prestării activității:
a) licențele necesare pentru prestarea activității/activităților specifice serviciului de salubrizare eliberate de A.N.R.S.C., în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) orice alte permise, aprobări sau autorizații, inclusiv autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu, după caz.
SECȚIUNEA a 3-a
Personal și instructaj
Art.10
Operatorul își va angaja propriul personal și va fi responsabil de comportamentul acestuia pe timpul desfășurării activității. Toți conducătorii auto și ceilalți angajați trebuie să dețină calificări relevante. Angajații vor fi instruiți în mod corespunzător și calificați pentru sarcinile lor, astfel încât echipamentele, instalațiile, mașinile și vehiculele utilizate să fie exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele contractuale.
Art.11
Pe toată durata derulării contractului de delegare, operatorul are obligația să prezinte, la solicitarea delegatarului, lista nominală cu personalul angajat pentru prestarea activității/activităților de salubrizare, pe categorii de personal, cu specificarea specializărilor/calificărilor profesionale ale personalului de conducere și ale personalului de execuție și cu indicarea numărului de salariați angajați cu salariul minim brut pe țară garantat la plată.
Art.12
Operatorul trebuie să poată, în orice moment, înlocui angajații în caz de concediu, boală sau alte indisponibilități.
Art.13
Operatorul va face cunoscut delegatarului persoana/persoanele din conducere desemnate să gestioneze și să supravegheze prestarea activității în numele său. În absența, din orice motiv, a persoanei/persoanelor din conducere, trebuie nominalizați înlocuitorul/înlocuitorii. Personalul de conducere și înlocuitorii acestuia trebuie să aibă cunoștințe temeinice tehnice și trebuie să fie capabili să înțeleagă, să vorbească, să scrie și să citească în limba română.
Art.14
Persoana cu responsabilități de conducere trebuie să fie autorizată/împuternicită să negocieze și să încheie acorduri cu delegatarul cu privire la executarea de lucrări și/sau servicii în legătură cu activitatea atribuită. Persoana cu responsabilități de conducere sau un reprezentant al operatorului împuternicit de aceasta trebuie să poată fi contactată și disponibilă să se prezinte la locul convenit într-un termen rezonabil, în funcție de amploarea problemei, atunci când delegatarul solicită.
Art.15
Periodic, operatorul va efectua, conform prevederilor legale în vigoare, instructaje pentru ca personalul să fie permanent la curent cu aspecte operaționale, situații de urgență, de protecție a mediului, de securitate și sănătate în muncă.
Art.16
Operatorului nu i se permite să schimbe fluxul deșeurilor, fără permisiunea delegatarului.
Art.17
În timpul executării serviciilor, personalului operatorului nu îi este permis să ceară sau să primească vreo formă de compensație sau gratificații din partea cetățenilor sau a altor producători de deșeuri în scopul extinderii sau îmbunătățirii calității serviciului.
SECȚIUNEA a 4-a
Echipament de protecție
Art.18
Operatorul este responsabil de asigurarea echipamentului de protecție și de desfășurarea tuturor operațiunilor și activităților în conformitate cu prevederile legale și normele privind sănătatea și securitatea în muncă.
Art.19
Prevenirea situațiilor de urgență și măsurile de protecție vor fi asigurate și menținute conform prevederilor legale în vigoare.
SECȚIUNEA a 5-a
Sistemul de management integrat
Art.20
Operatorul va implementa un sistem de management al calității și mediului, conform cerințelor standardelor ISO 9001:2015 sau echivalent și ISO 14001:2015 sau echivalent.
Art.21
Fiecare sistem de management va acoperi în mod obligatoriu toate activitățile de salubrizare prestate de operator.
Art.22
Operatorul trebuie să pună la dispoziția delegatarului, la cerere, toate procedurile, instrucțiunile de lucru, auditurile și rapoartele de evaluare, certificările și auditurile de supraveghere și recertificare aferente sistemului.
Art.23
Operatorul va avea în vedere la proiectarea sistemelor de management cerințele delegatarului privind raportarea datelor și informațiilor solicitate.
Art.24
Operatorul trebuie să se asigure că desfășoară toate activitățile în condițiile respectării standardelor de management al calității și de mediu și să ia măsuri pentru înlăturarea neconformităților.
SECȚIUNEA a 6-a
Comunicarea
Art.25
Operatorul are obligația să deruleze campanii de informare, conștientizare și educare a utilizatorilor cu privire la desfășurarea activităților de salubrizare, inclusiv cu privire la regulile de utilizare a recipientelor de colectare separată și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora, conform regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de către delegatar.
Art.26
(1) Operatorul va informa operativ delegatarul cu privire la orice problemă ce afectează prestarea serviciului. Asemenea probleme vor fi prezentate în scris, împreună cu propunerile de rezolvare a situației.
(2) Dispozițiile scrise date de către delegatar operatorului, în condițiile legii și ale prevederilor contractuale, sunt obligatorii. În situația în care dispozițiile date de către delegatar implică costuri suplimentare în sarcina operatorului, acesta poate solicita modificarea tarifului.
Art.27
(1) Operatorul are obligația să facă publice propriile date de contact la care utilizatorii pot depune sesizări/petiții cu privire la activitățile de salubrizare prestate, inclusiv să înființeze, la solicitarea delegatarului, un serviciu de dispecerat.
(2) Operatorul nu va condiționa prestarea serviciului de existența unei reclamații de la utilizator.
(3) La sfârșitul fiecărei perioade de raportare prevăzută în actul de atribuire a activității, operatorul are obligația să informeze delegatarul cu privire la numărul cererilor sau reclamațiilor privind prestarea serviciului și asupra modului de rezolvare a acestora.
Art.28
(1) Operatorul va rezolva problemele privind colectarea deșeurilor separate incorect ce pot apărea în relația cu utilizatorii prin aplicarea tarifelor aprobate în aceste situații sau în conformitate cu Procedura de colectare a deșeurilor separate incorect, convenită împreună cu delegatarul.
(2) Operatorul va rezolva problemele privind acceptarea deșeurilor la stațiile/instalațiile de tratare a deșeurilor ce pot apărea în relația cu alți operatori care desfășoară activități pe fluxul deșeurilor, în conformitate cu Procedura de acceptare a deșeurilor, convenită de către delegatar împreună cu operatorul stației/instalației de tratare a deșeurilor și aprobată de delegatar.
SECȚIUNEA a 7-a
Monitorizarea activității
Art.29
Delegatarul are dreptul să monitorizeze continuitatea și calitatea activității prestate de operator, în condițiile prevăzute în contractul de delegare.
Art.30
(1) Operatorul are obligația să coopereze pe deplin cu delegatarul în scopul monitorizării și controlului activităților prestate și să permită delegatarului să inspecteze toate înregistrările și documentele, inclusiv cele contabile, în legătură cu activitatea/activitățile de salubrizare atribuită/e.
(2) Operatorul are obligația să permită delegatarului să inspecteze toate instalațiile, echipamentele și vehiculele utilizate la prestarea activității/activităților de salubrizare atribuită/e.
Art.31
(1) Delegatarul va fi informat de către operator despre orice inspecție/control programată/programat de alte autorități și va putea participa la acestea.
(2) Delegatarul are dreptul să organizeze ședințele de management al serviciilor cu participarea operatorului și, dacă este cazul, a altor operatori care prestează activități pe fluxul deșeurilor.
SECȚIUNEA a 8-a
Securitatea obiectivelor și instalațiilor
Art.32
(1) Intrarea în obiectivele administrate de operator este controlată și limitată de către acesta la persoanele autorizate să intre în incintă pentru motive asociate cu operarea, întreținerea, controlul și monitorizarea activităților. Alte persoane, cum ar fi vizitatori sau grupuri organizate în scopuri educative, vor fi admise doar cu acceptul operatorului și informarea delegatarului.
(2) Regulile privind accesul la obiective se stabilesc de către operator și se comunică delegatarului.
Art.33
Operatorul este pe deplin responsabil cu asigurarea pazei și a integrității protecției perimetrale pentru toate obiectivele.
Art.34
Orice incident neobișnuit privind securitatea este notificat autorităților competente de ordine publică și înregistrat în baza de date a operatorului. Operatorul raportează delegatarului orice incident semnificativ legat de pătrunderi, stricăciuni sau pierderi. Operatorul și delegatarul analizează orice astfel de incident și evaluează caracterul adecvat al măsurilor de securitate ce trebuie luate pentru evitarea apariției unor evenimente asemănătoare pe viitor.
Art.35
Operatorul are obligația să implementeze un plan de intervenții în caz de evenimente neprevăzute și să instruiască personalul pentru a fi pregătit să intervină în cazul situațiilor de urgență, cum ar fi incendii, fum și scurgeri de materiale periculoase.
SECȚIUNEA a 9-a
Amenajarea bazei de lucru
Art.36
Operatorul are obligația de a amenaja și autoriza cel puțin o bază de lucru operațională, al cărei amplasament să fie situat în zona delegată.
Art.37
Baza de lucru operațională trebuie să fie organizată astfel încât să asigure:
a) stocarea temporară a deșeurilor colectate aferente unor fracții/ categorii speciale de deșeuri, precum deșeuri textile, deșeuri periculoase menajere, deșeuri voluminoase și deșeuri din construcții rezultate din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor, inclusiv deșeuri abandonate, după caz;
b) gararea în condiții optime a mașinilor/echipamentelor cu care operatorul prestează activitățile ce i-au fost delegate conform contractului semnat între părți, în vederea asigurării disponibilității imediate a acestora;
c) desfășurarea în bune condiții a operațiilor de întreținere a mașinilor și echipamentelor, astfel încât acestea să fie disponibile și utilizabile la întreaga capacitate pe toată durata derulării contractului.
SECȚIUNEA a 10-a
Sistemul informatic și baza de date a operațiunilor
Art.38
(1) Operatorul are obligația să utilizeze un sistem informatic și o bază electronică de date a operațiunilor desfășurate, unde vor fi înregistrate, stocate și procesate toate datele legate de activitatea acestuia.
(2) Sistemul informatic trebuie să poată genera rapoarte zilnice, lunare, trimestriale și anuale prin agregarea și procesarea numărului mare de înregistrări primite zilnic pentru fiecare activitate a serviciului/obiectiv în parte și per total.
(3) Sistemul informatic va fi pus la dispoziția operatorului prin grija ADI SIMD COVASNA.
Art.39
Operatorul actualizează zilnic baza de date cu cantitățile de deșeuri aferente activităților/operațiunilor desfășurate, defalcat pe fiecare unitate administrativ-teritorială din care au fost colectate.
Art.40
(1) La cererea delegatarului, operatorul va prezenta un raport privind serviciile similare prestate pe baza contractelor de delegare încheiate cu alți delegatari, precum și pentru serviciile similare prestate către alți operatori cu care se află în raporturi contractuale.
(2) Raportul va cuprinde pentru fiecare contract în parte cantitatea de deșeuri colectată/acceptată și contravaloarea serviciilor prestate.
CAPITOLUL IV
Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor generate ocazional
SECȚIUNEA 1-a
Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat
Art.41
(1) Operatorul are obligația de a presta activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, în condițiile legii, pentru toți utilizatorii casnici și utilizatorii non-casnici din următoarele unități administrativ-teritoriale din zona urbană Municipiului Târgu Secuiesc și următoarele unități administrativ-teritoriale din zona rurală Comuna Cernat și Comuna Estelnic.
(2) Operatorul va asigura continuitatea colectării deșeurilor municipale, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, cu frecvența stabilită de către delegatar, prin prezentul caiet de sarcini. În cazuri speciale, când nu poate fi respectat acest program, operatorul va înștiința ADI SIMD și va comunica din timp utilizatorilor modificarea programului.
Art.42
(1) Deșeurile menajere colectate de la utilizatorii casnici, persoane fizice și asociații de proprietari/locatari, sunt deșeuri generate de către populație în urma activităților casnice desfășurate în gospodăriile/locuințele proprii.
(2) Operatorul are obligația să colecteze deșeurile menajere de la toți utilizatorii casnici din aria de delegare.
(3) Pentru cantitățile de deșeuri menajere colectate de la utilizatorii care beneficiază de serviciul de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul, autoritatea administrației publice locale va plăti operatorului contravaloarea serviciului de salubrizare, pe baza taxei de salubrizare aprobată de către consiliul local în perioada de mobilizare, până la începerea prestării activității. Ajustarea ori modificarea ulterioară a taxei de salubrizare se face cu respectarea normelor metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C..
(4) Numărul de locuitori din aria de operare s-a stabilit pe baza datelor de la ultimul recensământ al populației, publicat pe site-ul Institutului Național de Statistică (rezultate definitive: caracteristici demografice – Tabel 1.03.2. POPULAȚIA REZIDENTĂ DUPĂ GRUPA DE VÂRSTĂ, PE JUDEȚE ȘI MUNICIPII, ORAȘE, COMUNE, LA 1 DECEMBRIE 2021), ajustat, pentru anii următori, cu un factor de ajustare, care reprezintă raportul dintre populația rezidentă la nivel de județ la data de 1 ianuarie a anului în curs/celui mai recent an și populația rezidentă la data de 1 ianuarie la nivel de județ a anului următor recensământului (1 ianuarie 2022), calculat pentru mediul urban sau, după caz, rural, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în baza de date statistice TEMPO - A.1.1. POPULAȚIA REZIDENTĂ, macheta POP105A - Populația rezidentă la 1 ianuarie pe grupe de vârstă și vârste, sexe și medii de rezidență, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe.
Art.43
(1) Deșeurile similare colectate de la persoanele juridice din punct de vedere al naturii și compoziției sunt asimilabile cu deșeurile menajere. Sunt excluse deșeurile provenite din producție, din agricultură și din activități forestiere.
(2) Operatorul are obligația să colecteze deșeurile similare de la toate persoanele juridice din aria de delegare, inclusiv de la toate filialele, sucursalele și punctele de lucru ale operatorilor economici, precum și de la toate sediile secundare ale instituțiilor publice, care își desfășoară activitatea în aria de delegare, pe baza contractelor încheiate cu acestea.
(3) Datele de identificare ale firmelor active din aria de delegare, precum denumire și adresă, vor fi preluate de pe site-urile dedicate acestui gen de informații sau solicitate autorităților publice care gestionează registre naționale cu astfel de baze de date, precum Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Justiției și alte autorități competente.
Art.44
La data întocmirii caietului de sarcini, numărul total de locuitori din aria de delegare este de 23.637, din care 18.563 locuitori în zona urbană și 5.074 locuitori în zona rurală.
Art.45
Lista cu numărul de utilizatori și numărul de gospodării individuale din aria de delegare este prezentată în anexa nr. 1 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.46
Cantitatea anuală de deșeuri menajere estimată a fi colectată în primul an de operare este determinată pe baza datelor istorice raportate de operatori privind cantitățile de deșeuri menajere colectate în ultimele 12 luni anterioare datei întocmirii documentației de atribuire, ținând cont și de cantitățile de ambalaje de tip metal, plastic și sticlă colectate de pe raza unităților administrativ-teritoriale prin sistemul de garanție-returnare SGR, conform raportărilor administratorului SGR.
Art.47
(1) Cantitatea anuală de deșeuri similare estimată a fi colectată în primul an de operare este determinată pe baza datelor istorice raportate de operatori privind cantitățile de deșeuri similare colectate în ultimele 12 luni anterioare datei întocmirii documentației de atribuire.
(2) Cantitățile anuale de deșeuri similare estimate a fi colectate separat sunt determinate pe baza densității medii aferente fiecărei fracții de deșeuri, care va fi utilizată și la calcul nivelului tarifului în lei/mc, după cum urmează:
a) 42 kg/mc, pentru fracția de deșeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă;
b) 171,2 kg/mc, pentru fracția de deșeuri reziduale;
c) 113,4 kg/mc, pentru fracția de biodeșeuri;
d) 250 kg/mc, pentru fracția de deșeuri voluminoase;
e) 1300,49 kg/mc, pentru fracția de deșeuri din construcții.
Art.48
(1) Cantitatea anuală de deșeuri municipale colectată, în anul de referință 2025 din unitățile administrativ-teritoriale cuprinse în aria de delegare, este de 8.469,89 tone/an, din care:
a) 7.687,23 tone/an deșeuri municipale colectate din zona urbană, din care 5.798,45 tone/an deșeuri menajere și 1888,78 tone/an deșeuri similare.
b) 782,66 tone/an deșeuri municipale colectate din zona rurală, din care 584,44 tone/an deșeuri menajere și 198,22 tone/an deșeuri similare.
(2) Cantitățile anuale de deșeuri menajere și similare estimate a fi colectate, în primul an de operare, din fiecare unitate administrativ-teritorială sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.49
(1) Indicatorul de performanță pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă în întreaga arie de delegare este de 70 % din cantitatea totală generată de deșeuri de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale, în conformitate cu valoarea minimă a indicatorului prevăzută în anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Ponderea cantității de deșeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă în cantitatea totală generată de deșeuri municipale se actualizează numai pe baza determinărilor de compoziție a deșeurilor municipale realizate de operator, în conformitate cu prevederile prezentului caiet de sarcini.
Art.50
(1) Cantitatea de deșeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale în anul de referință 2025, din unitățile administrativ-teritoriale cuprinse în aria de delegare, calculată pe baza indicatorului de performanță al activității, este de 710,91 tone/an, din care:
a) 596,99 tone/an deșeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate din zona urbană;
b) 113,92 tone/an deșeuri reciclabile de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate din zona rurală.
(2) Restul de 7.758,98 tone/an din cantitatea totală de deșeuri municipale generată în aria de delegare reprezintă deșeuri reziduale și biodeșeuri, din care:
a) 7.090,24 tone/an deșeuri reziduale și biodeșeuri colectate din zona urbană, din care 4.471,71 tone/an deșeuri reziduale și 2.618,53 tone/an biodeșeuri.
b) 668,74 tone/an deșeuri reziduale din zona rurală.
Art.51
(1) Colectarea separată a deșeurilor menajere nepericuloase de la zonele cu blocuri se va realiza din punctele de colectare, iar colectarea separată a deșeurilor menajere nepericuloase de la case/gospodării individuale se va realiza din „poartă în poartă”.
(2) În zona cu blocuri, colectarea deșeurilor menajere nepericuloase se va realiza, conform pct. 3.1.1 din anexa nr. 3 și anexa nr. 4 la prezentul Caiet de sarcini.
(3) În zona de case/gospodării individuale, colectarea deșeurilor menajere nepericuloase se va realiza, din „poartă în poartă”, conform anexei nr. 4 la prezentul Caiet de sarcini.
(4) În zona rurală, se sprijină compostarea biodeșeurilor generate la sursă.
Art.52
(1) Colectarea separată a deșeurilor similare nepericuloase se realizează în mod similar ca la colectarea deșeurilor menajere.
(2) Colectarea separată a deșeurilor reziduale și a biodeșeurilor similare de la persoanele juridice de tip unități de alimentație publică, restaurante, hoteluri, piețe, unități sanitare cu paturi, creșe și cantine ale unităților de învățământ, denumite în continuare persoane juridice cu regim special (PJ regim special), se realizează zilnic, conform anexei nr. 3.2 și anexa nr. 4 la prezentul Caiet de sarcini.
(3) Colectarea separată a deșeurilor reziduale și a biodeșeurilor similare de la alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (2) se realizează conform anexei nr. 4 la prezentul caiet de sarcini.
(4) Colectarea separată a deșeurilor reciclabile similare de hârtie/carton, metal, plastic și sticlă de la utilizatorii non-casnici se realizează conform anexei nr. 4 la prezentul caiet de sarcini.
(5) Fracțiile de deșeuri similare vor fi colectate separat în recipiente puse la dispoziție de către operator, contra cost.
(6) Persoanele juridice pot opta pentru utilizarea recipientelor proprii numai dacă acestea sunt compatibile cu sistemul de ridicare al autospecialelor din dotarea operatorului.
(7) Lista persoanelor juridice cu regim special pentru colectarea deșeurilor reziduale și biodeșeurilor este prezentată în anexa nr. 3.2 la prezentul caiet de sarcini.
Art.53
Tipul punctelor de colectare și capacitatea/volumul recipientelor pentru colectarea fracțiilor de deșeuri municipale sunt prezentate în anexa nr. 3 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.54
Lista punctelor de colectare a fracțiilor deșeuri municipale și dotarea acestora cu recipiente este prezentată în anexa nr. 3 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.55
Frecvența de colectare a fracțiilor de deșeuri municipale în aria de delegare este prezentată în anexa nr. 4 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.56
(1) Transportul deșeurilor colectate separat către stațiile de transfer, stațiile de sortare, instalațiile de tratare și depozitele de deșeuri, după caz, se va efectua astfel încât acestea să ajungă la locul de destinație în timpul programului de lucru.
(2) Toate transporturile de deșeuri vor fi însoțite de documentele legale de transport, completate cu toate datele necesare recepționării deșeurilor la stațiile/instalațiile de gestionare a deșeurilor și/sau la depozitul de deșeuri.
(3) În cazul în care operatorul, din motive independente de voința sa, nu are acces la stațiile/instalațiile/depozitele de deșeuri, în timpul programului normal de lucru al acestora, acesta va înștiința de îndată delegatarul și va propune o alternativă de transport, pentru a fi aprobată.
Art.57
(1) Deșeurile municipale de hârtie, metal, plastic, sticlă colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic sunt transportate la Stația de transfer a deșeurilor din Târgu Secuiesc, în baza Contractului de prestări servicii nr. 4 din 25.09.2017 încheiat cu Eco Bihor SRL, valabil până la data de 08.10.2026.
(2) Deșeurile reziduale municipale colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic sunt transportate la Stația de transfer a deșeurilor la Târgu Secuiesc , în baza Contractului de prestări servicii nr. 4 din 25.09.2017 încheiat cu Eco Bihor SRL, valabil până la data de 08.10.2026.
(3) Biodeșeurile municipale colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic sunt transportate la Stația de transfer a deșeurilor din Târgu Secuiesc, în baza Contractului de prestări servicii nr. 4 din 25.09.2017 încheiat cu Eco Bihor SRL, valabil până la data de 08.10.2026.
(4) Deșeurile municipale abandonate colectate de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic sunt transportate la Stația de transfer a deșeurilor din Târgu Secuiesc, în baza Contractului de prestări servicii nr. 4 din 25.09.2017 încheiat cu Eco Bihor SRL, valabil până la data de 08.10.2026.
(5) Deșeurile textile municipale, deșeurile voluminoase municipale, deșeurile din construcții provenite de la locuințe, inclusiv deșeurile din construcții abandonate, precum și deșeurile periculoase menajere colectate separat din aria de delegare sunt transportate și stocate temporar la baza de lucru autorizată a operatorului.
(6) Deșeurile municipale de hârtie, metal, plastic, sticlă colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic, începând cu data de 09.10.2026 se transportă la Centrul de management integrat al deșeurilor din comuna Boroșneu Mare, localitatea Leț.
(7) Deșeurile reziduale municipale colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic, începând cu data de 09.10.2026 se transportă la Centrul de management integrat al deșeurilor din comuna Boroșneu Mare, localitatea Leț.
(8) Biodeșeurile municipale colectate separat de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic, începând cu data de 09.10.2026 se transportă la Centrul de management integrat al deșeurilor din comuna Boroșneu Mare, localitatea Leț.
(9) Deșeurile municipale abandonate colectate de pe raza teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, a Comunei Cernat și a Comunei Estelnic, începând cu data de 09.10.2026 se transportă la Centrul de management integrat al deșeurilor din comuna Boroșneu Mare, localitatea Leț.
Art.58
(1) Cantitatea de deșeuri textile estimată a fi colectată separat este de 13,36 tone/an.
(2) Operatorul are sarcina de a asigura stocarea temporară a deșeurilor textile colectate la baza sa de lucru și de a încheia contracte de prestări servicii de valorificare/reciclare deșeuri textile cu operatorii economici autorizați să desfășoare activitățile respective.
(3) Cheltuielile cu colectarea separată, transportul și stocarea temporară a deșeurilor textile și, după caz, cheltuielile cu valorificarea/reciclarea deșeurilor textile se includ în tariful de colectare separată și transport separat al deșeurilor reziduale din deșeurile municipale.
Art.59
(1) Cantitatea de deșeuri periculoase menajere estimată a fi colectată este de 47,88 tone/an.
(2) Colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere se va realiza în cadrul campaniilor de colectare, cu frecvența de minim 4 ori pe an sau predarea la baza de lucru, amenajată în acest sens, la punctul de lucru din str. Budai Nagy Antal nr.1, din mun. Târgu Secuiesc.
(3) Operatorul are sarcina de a asigura stocarea temporară a deșeurilor periculoase menajere colectate la baza sa de lucru și de a încheia un contract de prestări servicii cu un operator autorizat să desfășoare activități de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor periculoase menajere, în cazul în care depozitarea acestor deșeuri nu este permisă la depozitul de deșeuri nepericuloase.
(4) Cheltuielile cu colectarea separată, transportul și stocarea temporară a deșeurilor periculoase menajere și, după caz, cheltuielile cu depozitarea deșeurilor periculoase menajere se includ în tariful de colectare separată și transport separat al deșeurilor reziduale din deșeurile municipale.
SECȚIUNEA a 2-a
Colectare separată și transport separat a unor categorii/tipuri de deșeuri generate ocazional
Art.60
(1) Operatorul are obligația de a presta colectarea separată și transportul separat al deșeurilor voluminoase, inclusiv saltele și mobilă, provenite de la toți utilizatorii din aria de delegare.
(2) Colectarea deșeurilor voluminoase se va realiza:
a) în cadrul campaniilor de colectare, cu frecvența de minim 4 ori pe/an;
b) în sistem „la cerere″, în urma apelurilor telefonice primite de la populație și de la persoanele juridice, sau prin alte mijloace de comunicare;
(3) predarea la baza de lucru, amenajată în acest sens, la punctul de lucru din str. Budai Nagy Antal nr.1, din mun. Târgu Secuiesc.
(4) Contravaloarea prestării serviciului în sistem „la cerere″ se achită direct de către utilizator, pe bază de contract de prestări servicii încheiat cu operatorul. Frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se preconizează că reprezintă o mică parte a întregului serviciu.
(5) Cantitatea de deșeuri voluminoase municipale estimată a fi colectată în primul an de operare este de 4,16 tone/an.
(6) Operatorul are sarcina de a asigura stocarea temporară a deșeurilor voluminoase la baza sa de lucru.
(7) În vederea valorificării deșeurilor voluminoase, operatorul are sarcina de a asigura separarea acestor deșeuri la baza de lucru sau de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorii economici autorizați să desfășoare activități de sortare/valorificare a deșeurilor voluminoase.
(8) Deșeurile voluminoase nevalorificabile vor fi transportate la depozitul de deșeuri.
(9) Cheltuielile cu stocarea temporară a deșeurilor voluminoase și, după caz, cheltuielile cu valorificarea acestor deșeuri se includ în tariful de colectare separată și transport separat al deșeurilor voluminoase din deșeurile municipale.
Art.61
(1) Operatorul are obligația de a presta serviciul de colectare separată și transport separat al deșeurilor din construcții provenite din locuințe, generate de lucrări de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, pentru care nu este obligatorie emiterea unei autorizații de construire/desființare.
(2) Colectarea deșeurilor din construcții provenite din locuințe se va realiza în sistem „la cerere″, în urma apelurilor telefonice sau prin alte mijloace de comunicare, primite de la populație;
(3) Operatorul are obligația să pună la dispoziția utilizatorului, la solicitarea acestuia, containere metalice standardizate, în regim de închiriere, sau, contra cost, saci din materiale rezistente (rafie).
(4) Contravaloarea prestării serviciului în sistem „la cerere″ se achită direct de către utilizator, pe bază de contract de prestări servicii încheiat cu operatorul. Frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se preconizează că reprezintă o mică parte a întregului serviciu.
(5) Cantitatea de deșeuri din construcții provenită din locuințe estimată a fi colectată, conform datelor istorice, este de 567,46 tone/an.
(6) Operatorul are sarcina de a asigura stocarea temporară a deșeurilor din construcții la baza sa de lucru.
(7) În vederea valorificării deșeurilor din construcții, operatorul are sarcina de a asigura separarea/concasarea acestor deșeuri la baza de lucru sau de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorii economici autorizați să desfășoare activități de sortare/valorificare a deșeurilor din construcții.
(8) Deșeurile din construcții nevalorificabile vor fi transportate la depozitul de deșeuri.
(9) Cheltuielile cu stocarea temporară a deșeurilor din construcții și, după caz, cheltuielile cu sortarea/valorificarea acestor deșeuri se includ în tariful de colectare separată și transport separat al deșeurilor din construcții provenite din locuințe.
Art.62
(1) Operatorul are obligația să presteze serviciul de colectare separată și transport separat al deșeurilor similare provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorului evenimentului.
(2) În aria de delegare pot fi organizate evenimente publice, precum festivaluri, concerte, târguri, concursuri și alte situații similare, a căror frecvență și regularitate nu pot fi estimate.
(3) Colectarea deșeurilor generate cu ocazia unor evenimente publice se va realiza pe 4 fracții, respectiv hârtie/carton, plastic/metal, sticlă și deșeuri reziduale.
(4) Contravaloarea serviciului, inclusiv a pubelelor solicitate, se achită de către organizatorul evenimentului, pe bază de contract de prestări servicii încheiat cu operatorul.
(5) Cheltuielile legate de gestionarea acestor deșeuri vor fi suportate de către organizatorul evenimentului.
Art.63
(1) Operatorul are obligația să presteze colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale abandonate și al deșeurilor din construcții abandonate, la solicitarea delegatarului și/sau în conformitate cu Procedura de colectare a deșeurilor abandonate ocazional convenită cu acesta.
(2) Abandonarea de către utilizatori a deșeurilor pe domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale constituie contravenție, al căror număr, frecvență și regularitate nu pot fi estimate.
(3) Cantitatea de deșeuri municipale abandonate lângă punctele/recipientele de colectare estimată a fi colectată, în primul an de operare, este de 31 tone/an.
(4) Cantitatea de deșeuri din construcții abandonate pe domeniul public, estimată a fi colectată, în primul an de operare, este de 130 tone/an.
(5) Pentru fiecare categorie de deșeuri abandonate, municipale sau din construcții, se stabilește/fundamentează un tarif de colectare și transport al deșeurilor abandonate, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (8) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În structura tarifului se includ numai cheltuielile aferente prestației.
(6) Contravaloarea serviciilor de colectare și transport al deșeurilor abandonate se achită de către autoritatea administrației publice locale, la tariful corespunzător categoriei de deșeuri abandonate, municipale sau din construcții, pe baza unei situații detaliate întocmită de operator, privind locația, categoriile și cantitățile de deșeuri abandonate colectate în luna anterioară.
(7) Contravaloarea cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară nu se include în tarif și se va evidenția distinct, alături de tarif, pe factura emisă de operator.
Art.64
Operatorul are obligația să presteze activitatea cu autospecialele compactoare și autospecialele deținute în proprietate, leasing sau care fac obiectul unor contracte de închiriere și/sau a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, conform necesarului prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul Caiet de sarcini.
Art.65
(1) Operatorul trebuie să asigure autospecialele compactoare și autospecialele necesare pentru colectarea și transportul întregii cantități de deșeuri municipale și de deșeuri generate ocazional prevăzute în lista de investiții în sarcina operatorului, de natura bunurilor de retur, conform cerințelor din anexa nr. 6 la prezentul caiet de sarcini.
(2) În cazul încetării înainte de termen a contractului de delegare, din motive neimputabile operatorului, delegatarul va plăti operatorului valoarea rămasă neamortizată/neachitată a investițiilor realizate în autospecialele compactoare și autospecialele de natura bunurilor de retur, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
SECȚIUNEA a 3-a
Cerințe privind realizarea determinărilor de compoziție a deșeurilor municipale
Art.66
Operatorul nu este responsabil de realizarea determinărilor de compoziție a deșeurilor municipale în vederea stabilirii compoziției deșeurilor municipale colectate anual din aria de delegare, precum și a ponderii deșeurilor de ambalaje de hârtie/carton, metal plastic și sticlă în cantitatea totală de deșeuri generate de hârtie/carton, metal plastic și sticlă, inclusiv pe fiecare tip de material se realizează la nivelul Centrului de management integrat al deșeurilor din localitatea Leț, pentru toate tipurile de deșeuri colectate și pentru fiecare dintre operatorii de colectare.
SECȚIUNEA a 4-a
Cerințe privind utilizarea și întreținerea autospecialelor și recipientelor de colectare
Art.67
Operatorul trebuie să folosească echipamentele de colectare și transport al deșeurilor din dotare pentru buna funcționare a serviciului.
Art.68
(1) Operatorul are obligația să întrețină toate autospecialele de colectare a deșeurilor, atât pe cele puse la dispoziție de delegatar cât și pe cele proprii sau pe cele achiziționate ca bunuri de retur, în stare bună de funcționare și să asigure repararea acestora în timp util pentru a satisface complet toate cerințele contractuale ale serviciului.
(2) Operatorul are obligația să înlocuiască autospecialele defecte și/sau nefuncționale, astfel încât să nu fie afectată frecvența de colectare a deșeurilor cerută prin caietul de sarcini.
(3) Este responsabilitatea operatorului să înlocuiască, în termen de cel mult o săptămână, recipientele din punctele de colectare care nu mai pot fi reparate, cu recipiente de aceeași capacitate și calitate similară.
(4) Autospecialele folosite pentru colectarea deșeurilor reziduale și a biodeșeurilor vor fi spălate la exterior cel puțin lunar, astfel încât să fie curate la ieșirea pe traseu. Interiorul benei va fi spălat cel puțin lunar în perioada 01 octombrie – 30 martie și cel puțin o dată la două zile, în perioada 01 aprilie – 30 septembrie.
(5) Operatorul va spăla și curăța toate recipientele din punctele de colectare utilizate pentru colectarea deșeurilor reziduale și a biodeșeurilor, cel puțin o dată pe trimestru, în sezonul cald.
(6) Operatorul va spăla și curăța toate recipientele din punctele de colectare utilizate pentru colectarea deșeurilor reciclabile, cel puțin o dată pe an.
SECȚIUNEA a 5-a
Cerințe privind raportarea
Art.69
Operatorul este obligat să utilizeze software-ul pus la dispoziția sa de către ADI SIMD, ținând seama de cerințele minime privind raportarea și perioada de raportare.
Art.70
(1) Pentru rapoarte/înregistrări zilnice, operatorul va ține, în cadrul bazei de date, un jurnal zilnic al operațiunilor prestate. Jurnalul va conține cel puțin următoarele date:
a) traseul de colectare și codul fiecărei fracții/categorii de deșeuri care a fost colectată;
b) autospecialele cu care s-a efectuat transportul fracțiilor/categoriilor de deșeuri colectate;
c) cantitățile și categoriile de deșeuri colectate;
d) instalația la care au fost transportate deșeurile;
e) incidente și defecțiuni ale echipamentelor de colectare și transport deșeuri;
f) limitări și întreruperi neprogramate în prestarea serviciului;
g) registre ale lucrărilor de întreținere și reparații realizate la fiecare echipament;
h) petiții și notificări primite și răspunsurile formulate;
i) problemele apărute în raporturile cu alți operatori și modul de soluționare;
j) orice alte date înregistrate solicitate de delegatar.
(2) Delegatarul își rezervă dreptul de a solicita periodic și furnizarea de rapoarte zilnice. Formatul standard al rapoartelor zilnice se va conveni între delegatar și operator înainte de data începerii prestării activității.
Art.71
Operatorul va raporta lunar delegatarului următoarele:
a) cantitatea de deșeuri municipale colectate de pe raza fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, defalcat pe surse utilizatori casnici și utilizatori non-casnici și pe categorii de deșeuri;
b) cantitatea de deșeuri predată operatorilor care desfășoară activități de sortare și depozitare/tratare a deșeurilor, pe fiecare tip de deșeuri;
c) situația tuturor utilizatorilor care au contract de prestări de servicii încheiat cu acesta, dacă este cazul;
d) înregistrări ale activității zilnice de prestare a serviciului pentru fiecare traseu de colectare, dacă este cazul.
Art.72
Operatorul va transmite delegatarului un raport trimestrial, cel târziu până la sfârșitul lunii următoare închiderii trimestrului, care va cuprinde performanța realizată în ceea ce privește îndeplinirea indicatorilor de performanță.
Art.73
(1) Operatorul va transmite delegatarului un raport anual, structurat în funcție de cerințele delegatarului, cel târziu până la sfârșitul lunii ianuarie a anului următor, care va cuprinde, fără a se limita la acestea, date referitoare la:
a) numărul total de personal angajat, numărul total al zilelor lucrate;
b) informații privind eficiența colectării: numărul de abateri de la frecvența de colectare, procentul de colectări care nu au fost realizate în termen de maximum 24 de ore de la ziua de colectare planificată
c) performanța realizată în ceea ce privește respectarea indicatorilor de performanță stabiliți pe o bază anuală, după caz.
(2) Raportul anual va cuprinde și următoarele dovezi privind:
a) plata a tuturor impozitelor și taxelor;
b) controlul tehnic al vehiculelor și de încadrare în normele de control al emisiilor;
c) deținerea autorizațiilor/avizelor/asigurărilor care condiționează desfășurarea activității.
Anexele nr. 1 - 7 fac parte integrantă din prezentul Caiet de sarcini.
Anexa Nr. 1 la Caietul de Sarcini
Număr locuitori și numărul de gospodării individuale
Nr. crt. | UAT-uri | Populația cf. INS | Număr de locuitori (populația rezidentă) | Numărul de gospodării individuale (case) | Nr. de generatori non-casnici/persoane juridice |
1 | TÂRGU SECUIESC | 18.563 | 16.243 | 8.733 | 848 |
2 | CERNAT | 3.936 | 3.936 | 1.321 | 61 |
3 | Estelnic | 1.098 | 1.098 | 371 | 10 |
TOTAL | 23.597 | 21.277 | 10.425 | 919 | |
Anexa Nr. 2 la Caietul de Sarcini
Cantitatea totală anuală de deșeuri (pe categorii) care urmează a fi colectată defalcate pe UAT și tip de utilizator (tone/an)
| Deșeuri Menajere (to) | Deșeuri Similare (mc) | |||||||||
UAT | Reziduale | Reciclabil (H/P/M/S) | Textile | Voluminoase | Periculoase | Bio-deșeuri | Deșeuri din construcții provenită din locuințe | Reziduale | Reciclabil (H/P/M/S) | Textile | Bio-deșeuri |
TÂRGU SECUIESC | 2.574,23 | 417,90 | 9,36 | 4,16 | 41,27 | 1.832,98 | 567,46 | 6.444,10 | 9.950,00 | 0.00 | 6.927,25 |
CERNAT | 369,87 | 59,74 | 2,0 | 0 | 5,48 | 0 | 0 | 918,40 | 2.509,08 | 0 | 0 |
Estelnic | 100,65 | 20,02 | 2,0 | 0 | 1,13 | 0 | 0.00 | 253,45 | 840,84 | 0.00 | 0 |
Total | 3.044,75 | 497,66 | 13,36 | 4,16 | 47,88 | 1.832,98 | 567,46 | 7.615,95 | 13.299,92 | 0.00 | 6.927,25 |
Alte cantități de deșeuri
Cantitatea de deșeuri abandonate 31 tone
Cantitatea de deșeuri abandonate provenite de la lucrări de construcții și demolări estimate a fi gestionate este de 130 tone/an.
Anexa Nr. 3 la Caietul de Sarcini
Lista punctelor de colectare
3.1.Lista punctelor de colectare a fracțiilor de deșeuri municipale și dotarea acestora cu recipiente:
3.1.1 Zona Urbană – Târgu Secuiesc
Nr. Crt | Adresa utilizatorilor deserviţi (Mun. Tg. Secuiesc) |
Capacitate pubelă | Rezidual (nr buc) | Biodeșeuri ( Nr. buc) | Reciclabil | ||
P/M (1,1 mc) | H/C (1,1 mc) | Sticlă (1,1 mc) | |||||
1 | Zona Millenium Str. Ady Endre, Nr. 11/1 A, B, C, Str. Trandafirului, Nr. 10/13 A, C, D, E, Nr. 2/14 A, B, C, D, Nr. 12/12 A, B, Str. Margaretei, Nr. 7/11 A, B, C, Nr. 5/10 F | 1.1mc | 5 | - | 1 | 2 | 1 |
2 | Zona Margaretei Str. Stadionului, Nr. 7/9 A, B, C, Nr. 9/6 A, B, Str. Trandafirului, Nr. 12/12, sc. A, Str. Margaretei, Nr. 5/10 A,B,C,D,E,F,G, Nr. 1/8 A, B, Nr. 3/7 A,B,C,D,E | 1.1mc | 4 | - | 1 | 1 | 1 |
3 | Zona Progresului 1 Str. Progresului, Nr. 4/4 A, Nr. 5/5 A, Nr. 6/6 A, Nr. 8/8 A, Nr. 10/10 A, Nr. 12/12 A, Nr. 14/14 A, Nr. 16/16 A, Nr. 18/18 A, Nr. 30/30 A, Nr. 32/32 A | 1.1mc | 1 | - | - | 1 | - |
4 | Zona Progresului 2 Str. Progresului, Nr. 4/4 A, Nr. 5/5 A, Nr. 6/6 A, Nr. 8/8 A, Nr. 10/10 A, Nr. 12/12 A, Nr. 14/14 A, Nr. 16/16 A, Nr. 18/18 A, Nr. 30/30 A, Nr. 32/32 A | 1.1mc | 1 | - | 1 | 1 | 1 |
5 | Zona Stadionului - Eco Insula Nr. 1 Str. Stadionului, Nr. 7/9 A, D, E, F | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
6 | Zona Stadionului – Eco Insula Nr. 2 Str. Nicolae Balcescu Nr. 3/1 A,B, C, Nr. 6/2 A,B, Str. Stadionului, Nr. 15/3 A, B, C, D, E, Nr. 11/4 A, B, C, 13/5 A, B, C | 1.1mc | 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
7 | Zona Oituz – Eco Insula Nr. 3 Str. Rozelor, Nr. 6/U A, B, Nr. 4/C1 A, B, Nr. 10/45 A, Nr. 8/B3 A, B | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
8 | Zona Oituz – Eco Insula Nr. 4 Str. Oituz Nr. 3/B2 A, B, C, D, Nr. 6/C3 B, C, Nr. 1/A2 B, Str. Rozelor, Nr. 2/C2 A, B | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
9 | Zona Oituz – Eco Insula Nr. 5 Str. Oituz, Nr. 1/A2 A, Nr. 2/A1 A, B, Str. Petofi Sandor Nr. 36/42 A, Nr. 32/43 A, 34/43 B, Nr. 1/42 A, B, Str. Oituz Nr. 8/44 A, B, C, Nr. 4/B1 A, B | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
10 | Zona Nicolae Balcescu- Eco Insula Nr. 6 Str. Nicolae Balcescu, Nr. 2/47 A, B, D, E, Nr. 47/47 C, F, G, Nr. 1/45 A, B, C, D, E, F, G, Nr. 4/46 A, B C, Str. Oituz Nr. 6/C3 A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
11 | Zona Petofi Sandor 1 Str. Petofi Sandor, Nr. 21 | 1.1mc | 2 | - | 1 | 1 | - |
12 | Zona Petofi Sandor 2 Str. Petofi Sandor, Nr. 42/41 A, Nr. 46/41, B,C | 1.1mc | 2 | - | 1 | 1 | - |
13 | Str. Bethlen Gabor, Nr. 12, Bl. 3, Sc. A | 1.1mc | 4 | - | 1 | 1 | 1 |
14 | Str. Bethlen Gabor, Nr. 23, Bl. 7, Sc. A | 1.1mc | 3 | - | 1 | 1 | 1 |
15 | Zona Constructorului Str. Constructorului, Nr. 2/4 A, 1/5 B, 3/5 A Str. Petofi Sandor, Nr. 31/6 A, B, C | 1.1mc | 3 | - | 1 | 1 | 1 |
16 | Zona Cernatului-Eco Insula Nr. 7 Str. Cernatului Nr. 6/6 A, B, Nr. 4/7 A, B, C, Nr. 2/9 A, B, Str. Petofi Sandor Nr. 52/11 A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
17 | Str. Cernatului, Nr. 8, Bl. 4, Sc. C | 1.1mc | 2 | - | - | 1 | - |
18 | Zona Cernatului-Eco Insula Nr. 8 Str. Cernatului Nr. 12/1 A, B, C, Nr. 10/3 A, B, Nr. 8/4 A, B, C | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
19 | Zona Cernatului-Eco Insula Nr. 9 Str. Cernatului Nr. 31/31 A, Nr. 33/33 A, Str. 1 Decembrie 1918 Nr. 40 A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
20 | Zona Libertatii 1 Str. 1 Dec. 1918, Nr. 8/22 A, 6/22 B, 4/22 C, 2/22 D, 46/22 E, 14/21 D, 12/21 E, 10/21 F, 9/26 A, 11/26 B, Str. Libertatii Nr. 13/27 A, 15/27 B, 20/5 A, 18/5 B | 1.1mc | 4 | - | 1 | 1 | 1 |
21 | Zona Ghioceilor Str. Ghioceilor, 1/23 A, B,C, 3/24 A, B,C, 5/25 A,B,C, 6/12 A, 4/12 B, 2/12 C, 8/12 A, 12/17 A, 10/17 B | 1.1mc | 3 | - | 1 | 1 | 1 |
22 | Zona Gradinitei – Eco Insula Nr. 10 Str. Libertatii Nr. 30/9 C, Nr. 28/9 D, Nr. 26/9 E, Nr. 12/8 A, Nr. 14/8 B, Nr. 16/8 C, Nr. 8/6 D, E, Str. Gradinitei Nr. 3/7 A, Nr. 1/17 A, B, Nr. 4/17 C | 1.1mc | 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
23 | Str. Gradinitei-Bertis Str. Libertatii, Nr. 6/6 A, Nr. 8/6 B, C, Nr. 5/3 A, Nr. 2/1A, B, Nr. 3/2 A, Str. Dozsa Gyorgy Nr. 44/2 B | 1.1 mc | 3 | - | 1 | 1 | 1 |
24 | Zona Libertății – Eco Insula, Nr. 11 Str. Libertatii, Nr. 17/27 C, Nr. 24/10 A, 22/10 B, 34/9 A, 32/9 B, 36/9 A, Str. 1 Dec. 1918 Nr. 20/21 A, 18/21 B, 16/21 C | 1.1mc | 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
25 | Zona Libertății – Eco Insula, Nr. 12 Str. Libertatii, Nr. 21/28 A, 23/28 B, Str. 1 Dec. 1918 Nr. 24/20 G, 22/20 H, 28/20 E, 26/20 F | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
26 | Zona Libertății – Eco Insula, Nr. 13 Str. Libertatii, Nr. 29/19 A, 31/19 B, Nr. 25/28 C, Nr. 27/28 D, Str. Nouăa Nr. 15/19 C, Nr. 17/19 D, Str. 1 Dec. 1918 Nr. 38/19 E, Nr. 36/20 A, Nr. 34/20 B, Nr. 32/20 C, Nr. 30/20 D | 1.1mc | 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
27 | Zona Libertatii – Eco Insula Nr. 14 Str. Nouă Nr. 3/14 A, Str. Randunicii Nr. 2/17 A, Nr. 4/17 B, 6/17 C, 8/17 D, Str. Nouă Nr. 11/13 A, Nr. 13/13 B | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
28 | Zona Nouă – Eco Insula Nr. 15 Str. Nouăa Nr. 5/14 B, 7/14 C, 9/14 D, Str. Libertatii Nr. 48/16 A, Nr. 46/16 B, Nr. 44/16 C, Nr. 54/15 A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
29 | Zona Nouă – Str. Libertatii Nr. 42/18 A, Nr. 40/18 B, Nr. 38/18 C, Nr. 141/18 D, Nr. 12/18 E | 1.1mc | 2 | - | 1 | 1 | 1 |
30 | Zona Achim Andrei Str. Achim Andrei, Nr. 18/1 A,B, Nr. 21/2 A,B, Nr. 23/2 C,D, 10/1 A,B,F, Nr. 25, Str. Molnar Jozsias, Nr. 29 | 1.1mc | 3 | - | 1 | 1 | 1 |
31 | Zona Benedek Elek – Eco Insula Nr. 16 Str. Dozsa Gyorgy Nr. 41/41 A, B, Nr. 41/42 A, Nr. 43/42 B, Str. Fabricii Nr. 18/43 A, B, C, Nr. 12/12 A, Str. Benedek Elek, Nr. 14B | 1.1mc | 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
32 | Str. Fabricii, Nr. 4/A | 1.1mc | 2 | - | - | 1 | - |
33 | Zona Molnar Jozsias – Eco Insula Nr. 17 Str. Garii Nr. 34/1A, Nr. 45/45 A, B, Str. Molnar Jozsias, Nr. 2/2A, Nr. 8/2A, Nr. 6/2 B, Nr. 2C/2C A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
34 | Str. Molnar Jozsias, Nr. 8, Bl. 2, Sc. A | 1.1mc | 2 | - | 1 | 1 | 1 |
35 | Zona Szabo Jeno – Eco Insula Nr. 18 Str. Szabo Jeno Nr. 4/5 A, B, C, Nr. 2/6 A, B, Str. Pacii, Nr. 25A, Str. Molnar Jozsias Nr. 5A | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
36 | Zona Szabo Jeno – Eco Insula Nr. 19 Str. Szabo Jeno Nr. 1/3 A, B, Nr. 8/4 A, B. | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
37 | Zona Garii – Eco Insula Nr. 20 Str. Molnar Jozsias Nr. 1/1 A, B, Str. Garii Nr. 36/36 A, B, Nr. 47 A, B. | 1.1mc | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
38 | Str. Abatorului, Nr. 57 A, B | 1.1mc | 2 | - | 1 | 1 | - |
39 | Gospodării/ Case | 120 l | 2235 | 2235 | - | - | - |
40 | Cernat zona blocuri | 1.1 mc | 5 | - | 2 | 2 | - |
3.1.2 zona Rurală
Nr. crt. | UAT | Capacitate pubelă (litri) | Rezidual (Nr. buc) | H/C | P/M | Sticlă (Nr. buc) – saci | Total |
1 | Cernat | 120 | 1235 | 500 | 500 | 50 | 2285 |
2 | Estelnic | 120 | 320 | 450 | 450 | 50 | 1270 |
TOTAL | 1555 | 950 | 950 | 100 | 3555 | ||
|
|
|
|
|
|
|
|
3.2. Lista persoanelor juridice cu regim special pentru colectarea deșeurilor reziduale și biodeșeurilor
Nr. Crt. | UAT | Denumirea persoanei juridice | Adresa persoanei juridice |
1. | TÂRGU SECUIESC | SPITALUL MUNICIPAL TARGU SECUIESC | TÂRGU SECUIESC, STR. FABRICII NR 2 |
ASOCIATIA ZENOBIA DIN TARGU SECUIESC | TÂRGU SECUIESC, STR ADY ENDRE, NR.19 | ||
LICEUL TEHNOLOGIC Apor Peter | TÂRGU SECUIESC, STR. SCOLII, NR.11 | ||
LICEUL TEHNOLOGIC GABOR ARON | TÂRGU SECUIESC, STR. FABRICILOR, NR.8 | ||
GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT MANOCSKA | TÂRGU SECUIESC, STR. GRADINITEI, NR.1 |
Anexa Nr. 4 la Caietul de Sarcini
Frecvența de colectare separată a deșeurilor municipale
Mediu rezidență | Frecvența de colectare utilizatori casnici – populație | Frecvența de colectare utilizatori non-casnici |
| |
Urban | Fracția reziduală: - din puncte de colectare – containere de culoare negre / containere metalice inscriptionate dedicate acestei fracții cu capacitatea de 1100 l; |
|
Frecvența de colectare pentru utilizatorii non-casnici este aceeași cu frecvența de colectare pentru utilizatorii casnici din zona de case. Unități sanitare cu paturi, grădinițe, creșe,– zilnic, în baza solicitării primite
| |
- la gospodării/case „din poartă în poartă”– pubela neagră. |
| |||
Biodeșeuri: - din puncte de colectare – containere de culoare maro/ containere metalice inscriptionate dedicate acestei fracții cu capacitatea de 1100 l; |
| |||
- la gospodării/case „din poartă în poartă” –pubela maro/verde de 240 l. |
| |||
Fracția reciclabilă: - din puncte de colectare – containere de culoare galbenă (plastic&metal)/ albastră (hârtie&carton) / verde (sticlă) /containere metalice inscriptionate de 1100 l existente la punctele de colectare; |
| |||
la gospodării/case „din poartă în poartă” - saci transparenti inscriționate (sticla) 120 l |
| |||
la gospodării/case „din poartă în poartă” -saci transparenți (hârtie & carton, metal și plastic) – 120 l |
| |||
Rural | Fracția reziduală: - la gospodării/case „din poartă în poartă” (120 l) și de pe platforme de colectare (1100 l) |
| ||
Fracția reciclabilă: la gospodării/case „din poartă în poartă” - saci transparenti inscriționate (sticla) 120 l |
| |||
| la gospodării/case „din poartă în poartă” -saci transparenți (hârtie & carton, metal și plastic) – 120 l |
|
| |
Campanii | Zona rurală – textile, voluminoase, DEE, periculoase etc. |
|
| |
Locurile/spațiile special amenajate pentru colectarea unor tipuri și categorii de deșeuri generate ocazional. – Târgu Secuiesc | Zona urbană – Târgu Secuiesc - textile, voluminoase, DEE etc. |
|
| |
Anexa Nr. 5 la Caietul de Sarcini
Investiții operator/ Numărul de recipiente care trebuie puse la dispoziție de către acesta
Tip investiție | Cantitate estimată | UM |
Pubelă neagra pentru deșeuri reziduale, noi neutilizate 120 litri | 1.000/ 5 ani | buc |
Pubelă verde pentru deșeuri biodegradabile, noi neutilizate 240 litri | 500 /5 ani | buc |
Saci transparenți, cu o capacitate de 120 l, destinați deșeurilor reciclabile (H/C, M, P) din zonele urbane și rurale. (anual) | 100.000 /ani | buc |
Containere 1.1 mc | 30 | buc |
Anexa Nr. 6 la Caietul de Sarcini
Bunuri proprii asigurate de operator pentru prestarea serviciului
Denumire bunuri/echipamente si utilaje | Nr. buc |
Autocompactor 13-15 mc | 3 |
Autocompactor 12 mc | 1 |
Autocompactor 9 mc | 1 |
Autocompactor 5-7 mc | 2 |
Autocompactor 3 mc | 1 |
Autospecială transport container 7 mc | 1 |
Autospecială transport container 5 mc | 1 |
Autospecială spalat containere | 1 |
Autospecială 3.5 tone | 2 |
Anexa Nr. 7 la Caietul de Sarcini
Indicatori tehnici corelați cu țintele/obiectivele asumate la nivel național
Nr. crt. | Descrierea indicatorului | Valoarea indicatorului | Penalitate |
1. | Colectarea separată a deşeurilor menajere și similare în conformitate cu art. 17 alin. (5) lit.a) din O.U.G. Nr. 92/2021. Cantitatea de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile menajere și similare, colectate separat, ca procentaj din cantitatea totală generată de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deșeurile menajere. Cantitatea de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile menajere colectate separat reprezintă cantitatea acceptată într-un an calendaristic de către staţia/staţiile de sortare. Cantitatea totală generată de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile menajere se calculează pe baza determinărilor de compoziţie realizate de către operatorul de salubrizare. În lipsa determinărilor de compoziţie a deşeurilor, cantitatea de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile menajere se consideră a fi 33%.
|
70% | Contravaloarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară pentru cantităţile de deşeuri municipale destinate a fi depozitate care depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă inclusiv cheltuielile aferente cu depozitarea acestor deşeuri. Aplicarea penalităților se realizează prin faptul că, operatorul GOSP-COM SRL., nu va factura utilizatorilor contravaloarea cheltuielilor de depozitare pentru diferența de cantitate rezultată prin aplicarea indicatorului de performanță |
2. | Cantitatea totală de deşeuri provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, predată pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere, rambleiere, direct sau prin intermediul unei staţii de transfer ca procentaj din cantitatea de deşeuri provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora colectate (%). | minimum 70% din cantitatea de deşeuri provenite din activităţile de construcţii | n/a |