Subsemnatul Biró Barna-Tamás, consilier în cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând proiectul de hotărâre privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Zonă Metropolitană Târgu Secuiesc - Covasna”, pentru organizarea și derularea procedurii de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor naturale, am reținut că este întocmit în conformitate cu prevederile legale, este necesar și oportun.
Având în vedere prevederile:
a) Ordinul comun al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Energiei nr. 278/167/2022 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 95/2021, pentru categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e);
b) art.109 – 113 din Legea nr.123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează drepturile de uz și de servitute necesare realizării, exploatării și întreținerii sistemelor de distribuție a gazelor naturale;
c) art.4 alin.(1) lit.c) pct.(i) din Hotărârea Guvernului nr.209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale;
d) prevederile art.1 alin. (2), art.3, art.8 alin. (3) și art.22 alin. (1) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, privind organizarea, gestionarea și delegarea serviciilor de utilități publice, inclusiv prin asociații de dezvoltare intercomunitară,
consider întemeiat proiectul de hotărâre sus citat pe care în baza prevederilor art. 136 alin. (3) lit.b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, propun spre aprobare de către Consiliul Local Cernat cu ocazia ședinței din luna ianuarie 2026.
Biró Barna-Tamás
Consilier