România

România

Județul Covasna

Comuna Cernat

Comuna Cernat

Nr. 7925 / 02.04.2026

Referat de aprobare cu privire la acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Cernat în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV” pentru aprobarea modificării și completării Statutului actualizat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV”


Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV” s-a constituit în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.


Prin adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV” nr. 164/02.04.2026, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. h) din Statutul actualizat, se propune modificarea Statutului actualizat al Asociației, prin încheierea Actului adițional nr. 5, conform proiectului anexat prezentei.


Așa cum se menționează în adresa sus amintită Operatorul regional se pregătește în vederea obținerii finanțării din fonduri europene prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 1 - Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, Obiectivul Specific RSO2.5 - Promovarea accesului la apă şi gospodărire sustenabilă a apelor, cu Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Covasna.

Printre documentele obligatorii la încărcarea aplicației de finanțare se numără și înaintarea formei consolidate a Statutului actualizat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV”, document care trebuie să reflecte în mod unitar și coerent toate modificările intervenite până în prezent.

În acest sens, se reține faptul că Statutul Asociației a fost modificat și completat succesiv prin Actele adiționale nr. 1–4, fiind astfel necesară elaborarea unei forme consolidate care să integreze aceste modificări, în vederea asigurării unei imagini clare, complete și actualizate asupra cadrului de organizare și funcționare al Asociației.

Totodată, pentru corelarea prevederilor și structurii statutului Asociației cu statutul-cadru prevăzut în Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice cu modificările și completările ulterioare, se propune încheierea Actului adițional nr. 5, care vizează, în principal, restructurarea unor prevederi, precum și armonizarea dispozițiilor statutare existente cu cele ale statutului-cadru, în vederea alinierii la exigențele legale și administrative în vigoare.

Principalele modificări propuse prin Actul adițional nr. 5 vizează adaptarea și corelarea prevederilor statutare la necesitățile actuale de organizare și funcționare ale Asociației, precum și alinierea acestora la cerințele cadrului normativ aplicabil.

Astfel, se propune introducerea unui termen expres pentru plata cotizației anuale de către membrii Asociației, măsură care are ca scop asigurarea a unei mai bune predictibilități în ceea ce privește resursele financiare necesare desfășurării activității curente a Asociației.

De asemenea, se are în vedere restructurarea prevederilor referitoare la membrii Adunării generale a Asociației, în sensul reglementării exprese a componenței acestora la articolul 14 alineatul (4), 

În ceea ce privește Consiliul director, se propune modificarea duratei mandatului membrilor acestuia de la 2 la 4 ani, având în vedere necesitatea asigurării unei stabilități sporite în exercitarea atribuțiilor de conducere executivă, precum și a unei continuități decizionale care să permită implementarea coerentă și eficientă a proiectelor și strategiilor Asociației, în special în contextul derulării unor investiții de interes regional, care presupun un orizont de timp extins.

Totodată, se propune actualizarea datelor de identificare ale membrilor Consiliului director în funcție, ca urmare a expirării documentelor de identitate, în vederea asigurării corectitudinii și conformității evidențelor statutare cu situația reală.

Nu în ultimul rând, se introduce posibilitatea prelungirii mandatului membrilor Comisiei de cenzori, în scopul asigurării continuității activității de control financiar intern și al evitării eventualelor disfuncționalități generate de vacanța funcțiilor, până la desemnarea noilor membri de către Adunarea generală.

Prin urmare, Actul adițional nr. 5 are ca obiect atât modificarea unor dispoziții punctuale ale statutului, cât și corelarea structurii acestuia cu statutul-cadru. În același timp se propune aprobarea și a formei consolidate a statutului actualizat, care va îngloba actele adiționale nr. 1–5, asigurând astfel un document unitar, coerent și ușor de utilizat în activitatea curentă a Asociației.


Având în vedere cele de mai sus, se propune aprobarea în hotărârii cu privire la acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Cernat în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV” pentru exercitarea dreptului de vot pentru aprobarea proiectului Actului adițional nr.  la Statutul actualizat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUACOV”, precum și pentru aprobarea formei consolidate a Statutului actualizat al Asociației.


Având în vedere necesitatea respectării termenelor aferente depunerii aplicației de finanțare în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă, precum și obligația prezentării unei forme consolidate a statutului Asociației, se constată caracterul urgent al adoptării prezentului proiect de hotărâre.


Totodată, ținând cont de faptul că modificările statutare trebuie supuse procedurii de înregistrare în Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe anterior începerii vacanței judecătorești, respectiv până la data de 01.07.2026, orice întârziere în adoptarea actului administrativ ar putea conduce la imposibilitatea finalizării demersurilor legale în termenul util.

​

În aceste condiții, neadoptarea în regim de urgență a proiectului de hotărâre ar genera un risc major de pierdere a finanțării nerambursabile vizate, precum și întârzieri semnificative în implementarea proiectelor de investiții de interes public în domeniul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.

Prin urmare, se justifică supunerea proiectului de hotărâre procedurii de urgență, în vederea asigurării cadrului legal necesar continuării demersurilor administrative și accesării finanțării în condiții optime.

 

 

 

Primar 

MÁGORI István