Conform prevederilor legale în vigoare, fiecare instituţie bugetară îşi întocmește organigrama statul de funcţii nominal si numărul de personal în raport cu necesitățile activității respective, care cuprinde denumirea funcţiei, gradul sau treapta profesională, numărul de posturi, nivelul studiilor.
Aprobarea numărului de personal si statul de funcţii al unitatea administrativ teritorială, comuna Cernat, se face de către Consiliul Local al comunei Cernat şi este prevăzut în art. 129 alin. (2) lit. a) , alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Potrivit Ordinul Prefectului județului Covasna nr 52/12.03.2026 privind stabilirea numărului maxim de posturi la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor din județul Covasna, precum și la nivelul Județului Covasna pentru anul 2026, UAT Cernat are:
- 17 de posturi potrivit pct. 1 din anexa la OUG nr. 63/2010
- 3 posturi pentru implementarea proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile potrivit pct. 4 din anexa la OUG nr. 63/2010, numai pentru perioada implementării proiectelor
- 3 posturi pentru implementarea proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înfiinţarea unor posturi potrivit pct. 6 din anexa la OUG nr. 63/2010; din care 2 posturi la Compartimentul turist agrement (Proiect Dezvoltarea marketingului turistic în Comuna Cernat) și 1 post de muncitor calificat, ocupat de către domnul Gere Vilmos la Compartimentul administrativ gospodăresc, alimentare cu apă potabilă, salubrizare (Proiectul Dezvoltarea integrată a comunei Cernat, judeţul Covasna prin reabilitarea drumului comunal DC 4, realizarea sistemului de canalizare menajeră, precum şi reabilitarea clădirii bibliotecii comunale)
- 2 posturi de șoferi pentru deservirea microbuzelor școlare potrivit pct. 5 din anexa la OUG nr. 63/2010 (Compartiment șoferi pentru deservirea microbuzelor școlare: 1 post vacant, 1 post ocupat).
Total 25 de posturi.
Ţinând cont de prevederile art. XL din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi luând în considerare prevederile art. 154 alin. 1 și alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și comparativ cu structura organizatorică aprobată prin H.C.L. nr. 51/2025 privind aprobarea organigramei, numărul de personal și statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Cernat (32 posturi), rezultă necesitatea reducerii unui număr de 7 posturi.
În vederea încadrării în numărul maxim de posturi prevăzut la art. 1 se aprobă reducerea unui număr de 7 posturi, care reprezintă 30 % din totalul posturilor existente și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Cernat nr. 51 din 30 iulie 2025, cu modificările ulterioare, după cum urmează:
• 1 post vacant de natură contractuală de consilier de la Compartimentul relații cu publicul și resurse umane din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat
• 2 posturi vacante de natură contractuală de consilier de la Compartimentul proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat.
• 1 post ocupat de natură contractuală de paznic de la Compartimentul de pază şi ordinea publică din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat
• 1 post ocupat de natură contractuală de muncitor necalificat de la Compartimentul administrativ gospodăresc, alimentare cu apă potabilă, salubrizare din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat.
• 1 post ocupat de natură contractuală de muncitor necalificat de la Compartimentul administrativ gospodăresc, alimentare cu apă potabilă, salubrizare din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat.
• 1 post vacant de natură contractuală de șofer microbuz școlar de la Compartimentul șoferi pentru deservirea microbuzelor școlare din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 7/2026, reducerile de personal nu se aplica personalului din domeniile enumerate de lege ca exceptate. În statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Cernat sunt prevăzute 9 posturi exceptate de la stabilirea numărului maxim de posturi conform art. III alin (2) din OUG nr 63/2010, modificat prin OUG nr 7/2026. Cheltuielile de personal ale Compartimentului de Protecția copilului și asistență socială, Compartimentului pentru cultură și administrare Cămine Culturale și Compartimentului învățământ vor fi prevăzute în bugetul local an anului 2026, la capitolele bugetare corespunzătoare, respectiv Compartimentul pentru asistenți personali în total cu 40 de posturi.
Cheltuielile de personal ale Compartimentului de Protecția copilului și asistență socială, Compartimentului pentru cultură și administrare Cămine Culturale și Compartimentului învățământ vor fi prevăzute în bugetul local 2026, la capitolele bugetare corespunzătoare.
În urma reorganizării și desființării mai multor posturi, a fost necesar și modificarea denumirii compartimentelor din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat.
- Compartiment turism agrement a devenit Compartiment relații cu publicul și turism agrement
- Compartiment pentru cultura a devenit Compartiment pentru cultură și administrare Cămine Culturale
- Compartiment proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile a devenit Compartiment de resurse umane și implementare proiecte
Totodată, pentru menținerea capacității administrative și a serviciilor publice esențiale, au fost înființate posturi noi:
1. Un post de funcție publică de execuție specifică de asistent social, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului protecția copilului, asistență socială din aparatul de specialitate al primarului comunei Cernat, justificată de faptul că Legea nr. 292/2011, cu modificările aduse prin Legea nr. 100/2024, prevede obligația autorităților locale de a asigura un funcționar public de asistent social pentru exercitarea atribuțiilor legale în domeniul identificării și evaluării nevoilor sociale, elaborării planurilor de intervenție și asigurării serviciilor sociale pentru persoanele aflate în dificultate.
2. A fost înființat Compartimentul Învățământ, cu două posturi de natură contractuală. În comuna Cernat în prezent funcționează Școala Gimnazială „Végh Antal” Cernat, unitate cu personalitate juridică și 7 structuri arondate (Grădiniță cu Program Normal Albiş, Școala primară Albiş, Grădiniță cu Program Normal nr. 1 Cernat, Grădiniță cu Program Normal nr. 2 Cernat, Școala gimnazială „Bod Peter” Cernat, Școala primară „Szabo Lajos” Icafalău, Grădiniță cu Program Normal Icafalău)
3. Au fost înființate 3 posturi de natură contractuală la Compartiment pentru cultură și administrare Cămine Culturale, din motivul că în comuna Cernat pentru organizarea şi desfășurarea evenimentelor sau activității culturale, sunt mai multe posibilități: Căminul cultural în satul Cernat, casele multifuncționale, respectiv ”Casa multifuncțională sătească Albiș” și ”Casa multifuncțională sătească Icafalău”, Conacul Farkas în satul Cernat, și ocazional, Biblioteca comunală. În Statul de funcții anterior, la Compartimentul de cultură, a fost un singur post vacant de natură contractuală de consilier. Din aceste considerente a fost inițiat și Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Căminului Cultural și a Caselor Multifuncționale din proprietatea Comunei Cernat, Județul Covasna.
În statul de funcții propus în urma reorganizării momentan sunt incluse numai 22 de posturi și 9 posturi care fac parte din excepțiile prevăzute de art. III, alin.(2) din OUG nr. 63/2010.
Din aceste motive propun adoptarea proiectului de hotărâre privind aprobarea numărului maxim de posturi și reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Cernat, județul Covasna în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 și aprobarea organigramei, numărului de personal, statul de funcții nominal al aparatului de specialitate al primarului comunei Cernat.
Primar
Mágori István