REGULAMENT
privind procedura de acordare a serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Comuna Cernat
Scopul principal al acestui serviciu este prevenirea înstituționalizării persoanelor vârstnice în centre rezidenţiale de îngrijire si asistență/cămine pentru persoane vârstnice, de îmbunătăţire a calității vieţii acestora și socializarea lor, prin acţiuni care să asigure creșterea calității vieţii persoanelor vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, într-un mediu adaptat nevoilor acestora.
Art.1. DISPOZIȚII GENERALE
Prezenta metodologie a fost elaborată cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare și funcționare a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice reglementat de:
- Legii asistenţei sociale cu nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
- Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Titlului V din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată,cu modificările și completările ulterioare, privind obligaţia de întreţinere;
- Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale,actualizată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor si fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.100/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum și pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România și pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului;
- Hotărârii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 1.153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociaţiilor si fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unităţi de asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale precum și a regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1253/2022 - anexa 3;
- Hotărârii Guvernului nr. 1154/ 2022 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.1492/2022 pentru aprobarea Strategiei nationale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030;
- Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru
care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditat conform legii cu beneficiarii de servicii sociale;
- Anexa 8 din Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în system integrat și cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 2489/2023 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice;
- Ordinului nr. 1.857/441/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 1923/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice;
Art. 2. OBIECTIVELE PRINCIPALE
a) Garantarea asigurării serviciilor de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice, ca măsură de asistență socială;
b) Îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice și prevenirea marginalizării și excluderii sociale ale acestora; i
c) Îmbunătăţirea imaginii sociale ale persoanelor vârstnice și a fenomenului de îmbătrânire, în general;
d) Îmbunătăţirea situaţiei sociale și a stării de sănătate și confort, bazate pe autoingrijire și pe prevenirea dependenţei;
e) Scăderea sentimentului de inutilitate si redarea încrederii în forțele proprii;
f) Respectarea drepturilor persoanelor vârstnice;
g) Promovarea autonomiei și participării persoanelor vârstnice la viata comunităţii, prin respectarea principiului îmbătrânirii active;
h) Asigurarea serviciilor de îngrijire la domiciliu de către DAS Covasna pentru beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Art. 3. STABILIREA GRADULUI DE DEPENDENȚĂ
(1) Beneficiarii serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu pot fi persoane vârstnice, cu domiciliul în Comuna Cernat, pentru care s-a stabilit un anumit grad de dependenţă, conform HG nr. 886/2000, pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, modificată prin HG nr. 259/2023 și HG nr. 1311/2024, după cum urmează:
Grad de dependență | Specificații |
IA | persoanele care şi-au pierdut autonomia mentală, corporală, locomotorie, socială şi pentru care este necesară prezenţa continuă a personalului de îngrijire |
IB | persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcţii mentale nu sunt în totalitate alterate şi care necesită supraveghere şi îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităţilor vieţii curente, noapte şi zi. Aceste persoane nu îşi pot efectua singure activităţile de bază de zi cu zi |
IC | persoanele cu tulburări mentale grave (demenţe), care şi-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultăţile locomotorii, precum şi unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate. Aceste persoane n Necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri destinate tulburărilor de comportament, precum şi îngrijiri regulate pentru unele dintre activităţile de igienă corporală |
IIA | persoanele care şi-au conservat autonomia mentală şi parţial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi |
IIB | persoanele care nu se pot mobiliza singure din poziţia culcat în picioare, dar care, o dată ridicate, se pot deplasa în interiorul camerei de locuit şi necesită ajutor parţial pentru unele dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi |
IIC | persoanele care nu au probleme locomotorii, dar care trebuie să fie ajutate pentru activităţile de igienă corporală şi pentru activităţile instrumentale |
IIIA | persoanele care se deplasează singure în interiorul locuinţei, se alimentează şi se îmbracă singure, dar care necesită un ajutor regulat pentru activităţile instrumentale ale vieţii de zi cu zi (în situaţia în care aceste persoane sunt găzduite într-un cămin pentru persoane vârstnice ele sunt considerate independente) |
IIIB | persoanele care nu şi-au pierdut autonomia şi pot efectua singure activităţile vieţii cotidiene |
(2) Persoane vârstnice sunt acele persoane care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege, conform prevederilor art.1, alin.(4) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Stabilirea gradului de dependență este realizată de către furnizorul de servicii sociale la care beneficiarul a depus cererea pentru solicitarea acestui serviciu social.
Art. 4. CRITERIILE DE ELIGIBILITATE ALE BENEFICIARILOR
a) Sunt persoane vârstnice cu domiciliul în comuna Cernat;
b) Sunt persoane vârstnice pentru care s-a stabilit un anumit grad de dependenţă, conform HG nr. 886/2000, modificată prin HG nr.259/2023 și HG nr. 1311/2024, pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
c) Sunt persoane vârstnice așa cum sunt definite de actele normative în vigoare (art.1,alin.(4) din Legea nr.17/2000) privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) Sunt persoane vârstnice pentru care serviciile de îngrijire la domiciliu nu pot fi furnizate de către ingrijitorii informali;
e) Sunt persoane vârstnice care sunt încadrate într-un grad de handicap mai putin care beneficiază de asistent personal sau de indemnizație lunară cu excepția cazurilor care necesită îngrijire medicală de specialitate conform recomadărilor medicale.
f) Sunt persoane vârstnice care nu au încheiate contracte de întreținere, contracte de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager sau orice alt act juridic cu clauza de întreținere.
Art. 5. ACCESAREA SERVICIILOR DE ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU
Pentru accesarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, solicitantii sau reprezentanții legali ai persoanelor vârstnice vor depune/vor prezenta pentru întocmirea dosarului de îngrijire la domiciliu, următoarele documente:
a) Cerere pentru acordarea serviciilor sociale;
b) Actele de stare civilă (carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie);
c) Cupon de pensie din luna anterioară depunerii cererii de servicii sociale precum și orice alte documente care atestă veniturile persoanei vârstnice;
d) Documente care atestă veniturile realizate și bunurile deținute de membrii familiei persoanei vârstnice care locuiesc și se gospodăresc împreună,
e) Adeverința de la medicul de familie și alte acte medicale din care să reiasă dacă suferă sau nu de diferite afecțiuni, certificate de încadrare în grad de handicap, recomandarea îngrijirii la domiciliu;
f) Declarație pe propria răspundere a celor fără venituri;
9) Actul de proprietate al locuinței sau actul în baza căruia persoana vârstnică locuiește la adresa respectivă, pentru a dovedi că-persoana vârstnică nu a încheiat contract de întreținere, vânzare-cumparare cu drept de uzufruct viager;
h) Hotărâre judecătorească de numire tutore sau curator;
i) Consimțământul rudelor de gradul | în cazul persoanelor vârstnice fără discernământ; Hotărâre Judecătorească pentru desemnarea reprezentantului legal/tutorelui/curatorului special;
j) Acordul pentru verificarea veniturilor și a bunurilor din programul ANAF- PATRIMVEN a persoanei vârstnice precum și a membrilor de familie;
k) Alte documente relevante privind situația socio-medicală (daca este cazul).
Art. 6. STANDARDELE MINIME DE COST
(1) Pentru serviciile sociale de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor vârstnice conform Hotărârii Guvernului nr. 6/2026 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, standardele de cost sunt următoarele:
a) Unitățile de îngrijire la domiciliu - 8810 ID-I - persoane încadrate în gradele de dependență IA, IB si IC, potrivit Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000; 20 de ore pe săptămână, cu un cost de 56,3 lei/oră;
b) Unitățile de îngrijire la domiciliu - 8810 ID-I - persoane încadrate în gradele de dependență IIA, IIB și IIC, potrivit Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000; 10 ore pe săptămână, cu un cost de 56,3 lei/oră;
c) Unitățile de îngrijire la domiciliu - 8810 ID-I - persoane încadrate în gradul de dependență IIIA, potrivit Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000; 6 ore pe săptămână, cu un cost de 56,3 lei/oră;
(2) Standardul de cost în baza căruia vor fi stabilite și finanţate serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice vor fi acordate luând în considerare standardul de cost prevăzut în legislaţia în vigoare precum și valoarea serviciului oferit de către furnizorii licentiati de servicii sociale în cazul achiziţionării acestor servicii
Art. 7. DETALIEREA TIPURILOR DE SERVICII SOCIALE
(1) Serviciile sociale acordate sunt stabilite pe baza încadrării în grade de dependenţă și a situației economice și sociale a persoanei vârstnice, așa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare;
(2) Activitățile desfășurate sunt cele detaliate în Anexa 8 a Ordinului nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale.
Tipul serviciilor sociale.
Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităților de bază ale vieții zilnice, în principal:
1. asigurarea igienei corporale;
2. îmbrăcare și dezbrăcare;
3. hrănire și hidratare;
4. asigurarea igienei eliminărilor;
5. transfer și mobilizare;
6. deplasare în interior;
Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieții zilnice, în principal:
7. prepararea hranei;
8. efectuarea de cumpărături;
9. activități de menaj și spălătorie;
10. facilitarea deplasării în exterior si însoţire;
11. activități de administrare și gestionare a bunurilor;
12. acompaniere si socializare.
Alte servicii de suport-servicii de îngrijiri medicale curente:
13. îngrijire plăgi simple;
14. îngrijire plăgi/ escare infectate,
15. îngrijirea stomelor;
16. îngrijirea tubului dren; :
17. ingrijire plagi postoperatorii;
18. monitorizare temperatura, puls, respiratie;
19. monitorizare HTA;
20. măsurare rapidă glicemie;
Art. 8. STABILIREA CONTRIBUTIEI
Conform articolului 11, alin. (2) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare contribuția se stabilește de către autoritățile administrației publice locale, respectiv de către furnizorul de servicii sociale, individualizat, în urma evaluării complexe efectuate potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, pe baza costului mediu lunar al serviciului social, precum și a veniturilor persoanei vârstnice și, după caz, ale susținătorilor legali ai acesteia.
Totodată Legea asistenței sociale nr. 292/2011 la articolul 54, alin. (1) prevede necesitatea asigurării nivelului minim de trai pentru toate persoanele care nu dispun de resursele necesare în scopul prevenirii sau limitării unor situații de dificultate și combaterii sărăciei și excluziunii sociale.
Alin. (3) al aceluiași articol definește nivelul minim de trai ca fiind limita exprimată în lei care asigură următoarele nevoi de bază: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menținerea și salubrizarea locuinței și se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
Anual Institutul National de Statistică comunică valoarea pragului de sărăcie relativă (indicatorul AROPE*) pentru anul precedent. Fiind un indicator anual, în prezentul regulament se va lucra cu valoarea lunară a acestuia prin divizare la 12 luni.
Valoarea lunară a indicatorului AROPE va fi luat ca indice de referință pentru calculul contribuției persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijiri la domiciliu, prezentat în anexa nr.1.
La stabilirea veniturilor /familie se iau în calcul toate veniturile membrilor de familie care locuiesc și gospodăresc împreună.
(1) Serviciile furnizate persoanelor vârstnice la domiciliu se asigură fără plata contribuției persoanelor vârstnice, care:
a) conform articolului 10, alin. (2) din Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, se încadrează în una dintre următoarele situații:
— nu au venituri si nici susținători legali
— sunt beneficiari ai ajutorului de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, sau realizează venituri al căror cuantum se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;
— susținătorii legali ai persoanelor vârstnice (membrii familiei care locuiesc și gospodăresc împreună) care sunt beneficiari ai ajutorului de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, sau realizează venituri al căror cuantum se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari.
b) au veniturile lunare mai mici decât valoarea pragului de sărăcie relativă (indicatorul AROPE) Contribuţia pentru aceste persoane vârstnice este asigurată integral din bugetul comunei Cernat în limita bugetului anual aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Cernat.
(2) Conform articolului 11, alin. (1) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele vârstnice care se încadrează în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, indreptatite să beneficieze de serviciile de îngrijire la domiciliu și care realizează venituri peste cuantumul venitului minim de incluziune, sau peste nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionary beneficiază de servicii cu plata unei contribuţii lunare, stabilită în urma procesului de evaluare complexă.
(3) Art. 102, alin (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 prevede că persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligaţia de a plăti o contribuţie lunară pentru asigurarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu, stabilită de către autoritățile administrației publice locale sau furnizorii privaţi care le administrează, în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăși costul serviciilor.
La alin (2) al aceluiași articol este specificat că în situația în care persoana vârstnică nu are venituri sau nu poate achita integral contribuţia lunară, suma aferentă acesteia sau diferența până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei se asigură de către susținătorii legali ai persoanei vârstnice (membrii familiei care gospodăresc și locuiesc împreună), în conformitate cu nivelul veniturilor acestora, calculat pe membru de familie, în cuantumul prevăzut de lege, și cu respectarea condiției prevăzute la art. 93 alin. (2), respectiv asigurarea veniturilor necesare asigurării nivelului minim de trai (cuantum indicator AROPE)
(4) Pentru persoana vârstnică cu venit lunar care depășește valoarea pragului de sărăcie relativă (indicatorul AROPE) serviciile de îngrijire la domiciliu se acordă cu plata unei contribuții:
a) în funcție de nivelul venitului personal lunar al persoanei vârstnice singure, dar nu mai mult de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăși costul serviciilor,
b) în funcție de nivelul venitului net lunar pe membru de familie al persoanei vârstnice care locuiesc şi gospodăresc împreună, până la concurența valorii integrale a contribuției.
c) În funcție de evaluarea complexă, individualizat, se stabilește numărul orelor de îngrijire la domiciliu, iar costul se calculează raportat la numărul de ore, cu respectarea procentelor din anexa nr.1 a prezentului Regulament.
Stabilirea dreptului la serviciile de îngrijire la domiciliu se realizează individual pe baza anchetei sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice şi pe baza contribuțiilor datorate de persoanele vârstnice beneficiare și ale membrilor familiei cu care locuiesc şi gospodăresc împreună persoanele vârstnice conform prezentului regulament.
La stabilirea procentului suportat din costul integral al serviciilor de către Comuna Cernat se vor avea în vedere toate sursele din care este asigurată finanțarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru un beneficiar (Casa de Asigurări de Sănătate, subvenții alocate de la bugetul de stat etc.).
Dreptul la servicii sociale precum şi contribuția Comunei Cernat la asigurarea acestor servicii se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei Cernat luând în considerare:
- toată documentaţia prevăzută de legislaţia în vigoare,
- fişa de calcul contribuţie, prevăzută în anexa nr.2 la prezentul regulament
- fişa de calcul ore de -îngrijire la domiciliu, prevăzută în anexa nr.3 la prezentul regulament.
Anexa nr.1 la Regulament
MODALITATEA DE CALCUL A CONTRIBUȚIEI PERSOANELOR VÂRSTNICE BENEFICIARE DE SERVICII DE ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU
Indexare conform comunicat de presă al INS nr.164/30.06.2025:
- valoarea pragului de sărăcie relativă pe anul 2025 este de 23.262,00 lei pe/an/persoană
- 23.262,00 lei: 12 luni=1938,50 lei/persoană
- se va lucra cu 1939,00 lei/persoană
Nr.Crt. | Nivelul venitului net lunar pe membru de familie -lei- | Procent suportat de APL din orele de îngrijire necesare conform grilei de evaluare |
1 | Persoane al caror venit net lunar/membru de familie este între 0,00 lei si valoarea indicatorului AROPE (0,00 - 1.939,00 lei) | 100% din costul orelor furnizate
|
2 | Intre valoarea indicatorului AROPE și valoarea indicatorului AROPE*1,5 (1.940,00 – 2.909,00) | 75% din costul orelor furnizate
|
3 | Intre valoarea indicatorului AROPE*1,5 și valoarea indicatorului AROPE*2(2.910,00 - 3.878,00) | 50% din costul orelor furnizate
|
4 | Intre valoarea indicatorului AROPE*2 și valoarea indicatorului AROPE*2,5 (3.879,00 - 4.848,00) | 25% din costul orelor furnizate
|
5 | Peste valoarea indicatorului AROPE*2,5 (≥ 4.849,00) | 0% din costul orelor furnizate |
Inițial: Pentru anul 2023 valoarea pragului de sărăcie relativă (indicatorul AROPE) a fost de 19.433,00 lei/ persoană comunicată de Institutul Național de Statistică prin Comunicatul de presă nr.163/28.06.2024, Domeniul: Venituri și condiții de viață.
Astfel valoarea pragului de sărăcie relativă lunară (indicatorul AROPE) pentru anul 2023 este de 1.620,00 lei/persoană.
Indicatorul AROPE =rata riscului de sărăcie de excluziune socială
Anexa nr. 2 la Regulament
FISA CALCUL CONTRIBUTIE SERVICII SOCIALE INGRIJIRE LA DOMICILIU (model calcul)
NUMELE ȘI PRENUMELE PERSOANĂ VÂRSTNICĂ
Valoarea venitului net lunar pe membru de familie
Procent suportat de beneficiar din costul integral| % al serviciului, conform grilei de acordare, anexanr. 1 la prezentul regulament
Nume și prenume persoană vârstnică | AB |
Număr membrii de familie * | n |
Venit realizat / familie | y |
Valoare venit net lunar / membru de familie | X=y/n |
Număr ore de îngrijire suportat de APL din total ore serviciu social conform grilei de acordare nr.1 la prezentul regulament | ore |
* se referă la membrii familiei care gospodăresc și locuiesc împreună cu persoana vârstnică,
Observații:
Data întocmirii:
Am luat la cunoștință,
Numele și prenumele:
Semnătura:
Întocmit,