România

România

Județul Covasna

Comuna Cernat

Comuna Cernat

Nr. 12481 / 08.07.2026

Raport Compartiment amenajarea teritoriului, urbanism disciplina în construcții, protecția mediului privind aprobarea devizului general și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) actualizat pentru obiectivul de investiții „AMENAJAREA ACCESULUI SI A ZONEI VERZI IN CENTRUL SATULUI CERNAT”

Compartimentul de specialitate a analizat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) actualizată, întocmită de proiectantul de specialitate, și prezintă următoarele aspecte tehnice:

Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) reprezintă piesa de bază în fundamentarea investiției pe un imobil existent. Revizuirea acesteia este absolut necesară în această etapă din următoarele considerente:

1. Conformitatea cadastrală (Modificarea amplasamentului): În urma operațiunii de dezmembrare aprobate prin HCL nr. 16/2026, suprafața de teren pe care se realizează investiția s-a modificat, iar noul lot rezultat a fost înregistrat sub un nou număr cadastral în cartea funciară. DALI trebuie să reflecte cu exactitate această nouă realitate juridică în planurile de situație, memoriile tehnice și devizele pe obiect, pentru a nu risca respingerea dosarului de finanțare din motive de neconcordanță a amplasamentului.

2. Eligibilitatea cheltuielilor conform Ghidului Solicitantului: Noul deviz general și scenariile tehnice se concentrează exclusiv pe elemente eligibile: alei pietonale, reconfigurarea spațiilor de parcare conexe, amenajarea peisagistică a zonelor verzi (plantări de arbori, flori) și dotarea cu mobilier urban modern.

3. Actualizarea financiară a indicatorilor (Cursul valutar): Devizul general al lucrărilor a fost recalculat la cursul oficial leu/euro comunicat de Banca Națională a României pentru data de 11.05.2026.

Din aceste motive, consider întemeiat proiectul de hotărâre sus citat pe care în baza prevederilor art. 136 alin. (3) lit.b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, propun spre aprobare  de către Consiliul Local Cernat în forma prezentată.


Consilier

Biró Barna-Tamás