Având în vedere:
Proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Ciocârlia, domnul Șerbu Ionuț, raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului,cu privire la modificarea H.C.L. nr.38/2020, în vederea constituirii comisiilor de specialitate, a Consiliului local Ciocârlia; avizul comisiei de specialitate nr. 1 al Consiliului local al comunei Ciocârlia;
Constatând necesitatea modificării H.C.L. nr.38/2020, privind stabilirea numărului comisiilor de specialitate, domeniile și respectiv numărul membrilor din cadrul fiecărei comisii ale Consiliului local Ciocârlia, în sensul înlocuirii doamnei consilier Caliu Median, urmare a constatării încetării de drept, înainte de termen, a mandatului acesteia de consilier local, în cadrul Consiliului Local al comunei Ciocârlia și declararea ca vacant a locului de consilier local, cu domnul consilier Bordianu Gabriel, în temeiul Încheierii nr.1362 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în Ședința din Camera de consiliu din data 27.12.2022, în dosar nr.10088/256/2022, rămasă definitivă la data de 03.01.2023, în cadrul comisiei de specialitate nr.1;
În temeiul prevederilor art.124, art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1- (1) Se aprobă modificarea componenței nominale a Comisiei de specialitate nr.1, pentru, agricultură, buget-finanțe, programe de dezvoltare economico-socială, administrație publică și privată, servicii de comerț, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor cetățenești, juridică și de disciplină, a Consiliului local Ciocârlia, Județul Constanța, formată din 5 membrii, prin înlocuirea doamnei Caliu Median, cu domnul consilier Bordianu Gabriel.
(2) Comisia nr.1, rezultată în urma înlocuirii aprobate la alin.(1), va avea următoarea componență nominală :
Nr. crt. | Numele și prenumele | Funcția |
1. | Simion Iulian | președinte |
2. | Atodiresei Florin | membru |
3. | Mihăilescu Ionel | membru |
4. | Grigoriu Eusebiu-Marian | membru |
5. | Bordianu Gabriel | secretar |
Art.2 Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotărâre factorilor interesați.