Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre ȋnregistrat sub nr.621 din data de 02.02.2023 iniţiat de primarul Comunei Ciocârlia; referatul de aprobare nr.622 din data de 02.02.2023; raportul de specialitate al compartimentului de resort nr. 623/02.02.2023; raportul comisiilor de specialitate nr.1 și 2 ale Consiliului local;
În conformitate cu :
- Prevederile art. 6 și art. 9, alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajiștilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
- Prevederile art. 8 și art. 9 din H.G.R. nr. 1064/2013, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2013, privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
- Prevederile H.G.R. nr. 214/2017, pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea amenajamentelor pastorale ale suprafețelor de pajiști permanente, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1064/2013;
- Amenajamentul pastoral pentru pajiștile permanente din comuna Ciocârlia, județul Constanta , elaborat de Direcția Pentru Agricultură Județeană Constanţa ;
În temeiul prevederilor dispoziţiilor art.129, alin.2 lit.c și alin.6 lit.b, ale art.139 , alin.1 și art.196,alin.1 lit.a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ ,cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Amenajamentul pastoral pentru pajiști ( păşuni) din proprietatea privată a comunei Ciocârlia, județul Constanţa, administrate de către Consiliul Local Ciocârlia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Amenajamentul pastoral prevăzut la art.1, reprezintă actul administrativ prin care se gestionează pajiști (păşuni) aflate pe teritorului comunei Ciocârlia şi este valabil pe o perioadă de 10 ani .
Art.3. Primarul comunei Ciocârlia, prin compartimentul agricol din subordinea sa, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotărâre factorilor interesați .