ANEXĂ la hotărârea nr. 130 din 25.06.2026

Regulament  privind instituirea programului anual al Primăriei Orașului Cisnădie de stimulare a performanței școlare a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza UAT Cisnădie 

 

Art. 1 Prezentul regulament stabilește criteriile de eligibilitate și modul de acordare a bursei în cadrul programului anual al Primăriei Orașului Cisnădie de stimulare a performanței școlare a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza UAT Cisnădie.

 

Art. 2 Pot beneficia de bursa prevăzută la art. 1 elevii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

            - sunt înscriși într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat situată pe raza UAT Cisnădie;

            - au obținut media generală de minim 9,50 în anul școlar;

            - au obținut media 10 la purtare în anul școlar;

             - nu au mai mult de 10 absențe nemotivate în cursul anului școlar.

 

Art. 3 Se aprobă cuantumul burselor ce vor fi acordate în cadrul programului menționat la art. 1 din prezentul regulament după cum urmează:

a) elevii care au obținut media generală între 9,50 și 9,99 în anul școlar, beneficiază de bursă de excelență în sumă de 500 lei/an; 

b) elevii care au obținut media generală 10 în anul școlar, beneficiază de bursă de excelență în sumă de 700 lei/an;

 

Art. 4 Fondurile necesare acordării burselor de excelență se vor aloca de la bugetul local al Orașului Cisnădie în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație, începând cu anul școlar 2025 - 2026.

 

Art. 5 La sfârșitul fiecărui an școlar, unitățile de învățământ de pe raza UAT Cisnădie vor transmite instituției Primăria or. Cisnădie situațiile cuprinzând listele elevilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 2 din prezentul regulament. Termenul de predare al listelor antemenționate este data de 31 iulie a fiecărui an.

 

Art. 6 Plata burselor se va efectua de către unitățile de învățământ de pe raza UAT Cisnădie din sumele ce vor fi alocate acestora din bugetul local al or. Cisnădie cu această destinație. Unitățile de învățământ vor transmite instituției Primăria or. Cisnădie un raport privind plățile efectuate cu privire la bursele de excelență până la data de 15 septembrie a fiecărui an.

 

Art. 7 Verificarea, centralizarea și propunerea spre aprobare a beneficiarilor se realizează de către unitățile de învățământ, răspunderea pentru corectitudinea şi legalitatea situaţiei drepturilor băneşti aferente burselor şcolare revenind Consiliilor de administraţie ale acestora.



               PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                              CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

              Mihaela-Eleonora DRAGOMIR                    SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI CISNĂDIE

                                                                                                             Daniela-Maria Szasz