JUDEŢUL SIBIU
PRIMARIA ORAȘULUI CISNĂDIE
Nr. ____ din __.__.2026
CONTRACT DE ÎNCHIRIERE
CAPITOLUL I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
Art. 1 Prezentul contract de închiriere se încheie între:
- ORAŞUL CISNĂDIE, cu sediul administrativ în or. Cisnădie Pța Revoluției nr. 1 jud. Sibiu, CUI 4406002, cont bancar RO TREZ 576 21A 300 530 XXXX deschis la Trezoreria Sibiu, reprezentat prin Orlățan Mircea - primar, în calitate de PROPRIETAR, pe de o parte
și
B. Spiridon Liliana, domiciliată în or. Cisnădie str. Măgurii, nr. 32 județul Sibiu, legitimată cu cartea de identitate seria , nr. eliberată la data dede SPCLEP Cisnădie, CNP , în calitate de CHIRIAŞ, pe de altă parte;
În temeiul Legii nr. 114 din 11 octombrie 1996 - Legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de Urgenţă nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă, a Legii nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil Titlul IX Capitolul V art. 1.777-1.835, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii nr. 310 din 28 martie 2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome și HCL nr. __ din data de __.01.2026.
A intervenit prezentul contract de închiriere, cu următoarele clauze:
CAPITOLUL II. OBIECTUL ȘI DURATA CONTRACTULUI.
Art. 2 (1) Primul în calitate de proprietar al locuinţelor din fondul locativ de stat, închiriază, iar al doilea, în calitate de chiriaş primeşte în folosinţă locuinţa situată administrativ în imobilul din orașul Cisnădie, str. Uzinei nr.11, compusă din: spațiu de locuit, servitute de trecere.
Componența locuinței închiriate
Nr.crt | Denumirea încăperii | Suprafața în mp | În folosință | Observații | |
| Exclusivă | Comună |
| ||
1 | Spațiu de locuit | 81,00 | da |
|
|
(2) Locuinţa ce face obiectul închirierii va fi folosită exclusiv de chiriaş şi membrii familiei, conform repartiţiei emisă de Primăria Oraşului Cisnădie, menţionaţi în comunicarea de închiriere, astfel:
| Numele și prenumele | Grad rudenie cu titularul | Anul nașterii | CNP | Societatea la care lucrează | Venit net lunar |
1. | Spiridon Liliana | titular | Guntner | |||
2. | Spiridon Alexandru-Florin | fiu | Teleperformans | |||
3. | Spiridon Andreea-Ionela | fiică | Pepco |
(3) Locuinţa descrisă la alin. (1) se predă în stare de folosinţă, cu instalaţiile şi inventarul prevăzute în procesul-verbal de predare-primire, încheiat între subsemnaţii, care face parte integrantă din prezentul contract.
Art. 3. (1) Termenul de închiriere este de 5 ani, cu începere de la data de 01.01.2026 până la data de 01.09.2030, conform Legii nr. 114/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
(2) După expirarea perioadei contractuale prevăzută la alin. (1), contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părţi, în baza Hotărârii Consiliului Local Cisnădie, la propunerea Compartimentului Administrare Locuințe și Spații cu Altă Destinație, în urma solicitării scrise a titularului contractului de închiriere însoţită de:
- actul de identitate din care rezultă domiciliul sau reşedinţa, stabilite conform contractului de închiriere;
- adeverinţă emisă de angajator din care să rezulte că este încadrat în muncă;
- adeverinţă eliberată de furnizorii de utilităţi (gaz, apă, curent, gunoi) din care să rezulte că are achitate la zi toate facturile şi nu există datorii;
- documente care atestă orice modificare intervenită în starea civilă a chiriaşilor, numărul de persoane aflat în întreţinerea lor şi situaţia locativă.
CAPITOLUL III. CHIRIA AFERENTĂ LOCUINŢEI CE FACE OBIECTUL CONTRACTULUI ŞI MODALITĂŢI DE PLATĂ
Art. 4 (1) Chiria lunară aferentă locuinţei închiriate este de ____ lei/lună, (83 lei/lună chiria aferentă lunii decembrie 2025 x rata inflației 2025) pentru spaţiile de locuit, calculată în conformitate cu prevederile legale.
(2) Chiria se datorează începând cu data de 01.01.2026 şi se achită în numerar la casieria PROPRIETARULUI sau prin virament bancar în contul cu nr. RO TREZ 576 21A 300 530 XXXX deschis la Trezoreria Sibiu, termenul limită fiind ultima zi a lunii în curs.
În cazul plății online, pe ordinul de plată se vor menționa în mod obligatoriu următoarele date: beneficiar Primăria or. Cisnădie, contul RO TREZ 576 21A 300 530 XXXX, CUI 4406002.
(3) În termen de 5 zile calendaristice de la data încheierii prezentului contract Chiriașul se obligă să constituie în favoarea Proprietarului, o garanție ce constituie echivalentul a două chirii în valoare de 166 lei, conform art. 334 alin. 5 din OUG 57/2019, conform chitanţei/facturii nr. _________.
(4) Neplata la termen a chiriei stabilită în contract atrage o penalizare de 0,15% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăşi totalul chiriei restante.
(5) Chiria va fi indexată anual cu rata oficială a inflaţiei.
(6) Orice modificare a cuantumului chiriei se va comunica în scris chiriaşului cu 30 de zile înainte de termenul scandent de plată.
(7) Contractul de închiriere constituie, în condiţiile legii, titlu executoriu pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract. În caz de neplată, executarea silită se va face prin Hotărâre Judecătorească prin care chiriaşul va fi obligat să achite chiria restantă, penalizările precum şi eventualele cheltuieli de judecată.
CAPITOLUL IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR PRIVIND FOLOSIREA ŞI ÎNTREŢINEREA SPAŢIILOR CARE FAC OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 5 Obligaţiile proprietarului:
a) să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de utilizare, dotată cu echipamentele menţionate în procesul verbal de predare - primire în stare bună de funcţionare;
b) să menţină locuinţa în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata închirieii;
c) să asigure folosinţa locuinţei închiriate pe toată durata contractului, garantând chiriaşul contra viciilor ascunse ori contra tulburării folosinţei bunului;
d) proprietarul nu răspunde pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului şi pe care chiriaşul nu le-a reclamat la momentul preluării bunului;
e) să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de construcţie exterioară a clădirii (acoperiş, faţadă, împrejurimi, pavimente, scări exterioare), precum şi spaţiile comune din interiorul clădirii (casa scării, holuri, coridoare, subsoluri) să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie).
f) proprietarul locuinţei poate verifica în prezenţa chiriaşului modul în care acesta respectă obligaţiile asumate prin contract cu privire la folosirea şi întreţinerea locuinţei;
Art. 6 Obligaţiile chiriaşului:
a) să folosească spaţiul închiriat conform destinaţiei, acesta neavând dreptul de a efectua modificări de spaţiu în locuinţa închiriată;
b) să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţie şi instalaţii de folosinţă exclusivă;
c) să repare sau să înlocuiască elementele de construcţii şi instalaţii deteriorate din folosinţa comună, ca urmare a utilizării necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul clădirii, dacă persoanele care au produs degradarea nu au fost identificate, cheltuielile de reparaţii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de construncţii, instalaţii, obiectele şi dotările aferente;
d) să asigure curăţenia şi igienizarea în interiorul locuinţei, la părţile de folosinţă comună şi a spaţiilor verzi din imediata apropiere a imobilului, pe toată durata contractului de închiriere;
e) să comunice proprietarului în termen de 30 de zile orice modificare produsă în familie (stare civilă, număr de persoane aflate în întreţinere), sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere;
f) să predea proprietarului la încetarea, din orice cauză a contractului de închiriere, locuinţa în stare de folosinţă şi curăţenie precum şi obiectele de inventar trecute în procesul verbal de predare - primire întocmit la primirea locuinţei;
g) să achite lunar chiria şi cheltuielile legate de întreţinere şi utilităţi publice aşa cum sunt definite de Legea nr. 225/2016 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii
serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, integral şi la termen, aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa;
h) chiriaşul nu poate, modifica sau îmbunătăţi locuinţa deţinută, fără acordul prealabil scris şi în condiţiile stabilite de proprietar;
i) chiriaşul se obligă să nu subînchirieze locuinţa deţinută şi să nu cedeze folosinţa locuinţei altor persoane, sub sancţiunea rezilierii contractului;
j) să nu schimbe destinaţia imobilului închiriat;
k) să ocupe locuinţa repartizată în maxim 30 de zile de la data încheierii contractului;
l) chiriaşul împreună cu membri familiei menţionaţi în contractul de închiriere se obligă ca în termen de maxim 30 zile de la data încheieri contractului să îndeplinească demersurile legale pentru stabilirea reşedinţei/domiciliului la adresa administrativă a imobilului închiriat;
m) chiriaşul are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, să încheie contracte individuale de prestări servicii cu fiecare furnizor de utilităţi (curent, gaz, apă, gunoi) din oraşul Cisnădie şi să facă dovada acestora prin prezentarea unei copii a contractului de prestări servicii la Primăria Oraşului Cisnădie, Compartiment Administrare Locuințe și Spații cu Altă Destinație iar în acazul apartamentelor aflate în blocuri de locuințe, să facă dovada înscrierii contractului în evidențele asociației de proprietari;
n) să facă dovada celor menționate în art. 6 lit. m) prin prezentarea documentelor justificative la Primăria Oraşului Cisnădie, Compartiment Administrare Locuințe și Spații cu Altă Destinație;
o) să pemită accesul anual al proprietarului în imobil, pentru verificarea respectării obligaţiilor contractuale în ceea ce priveşte starea elementelor de construcţii şi instalaţii aferente. Accesul se va face cu notificarea prealabilă a proprietarului către chiriaş cu cel puţin 5 zile înainte;
CAPITOLUL V. NULITATEA, REZILIEREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art. 7 Sunt nule de drept clauzele incluse în contract care:
(1) Obligă chiriaşul să recunoască sau să plătească în avans proprietarului orice sumă cu titlu de reparaţie ce se află în sarcina proprietarului.
(2) Prevăd responsabilitatea colectivă a chiriaşilor în caz de degradare a elementelor de construncţie şi instalaţii, a obiectelor şi dotărilor aferente spaţiilor comune, cu excepţia celor menţionate la art. 6 lit. b), astfel cum sunt acestea formulate.
(3) Impun chiriaşilor să facă asigurări de daune.
(4) Exonerează proprietarul de obligaţiile ce îi revin potrivit prevederilor legale.
(5) Autorizează proprietarul să obţină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de închiriere.
Art. 8 Prezentul contract poate fi reziliat înainte de termenul pentru care s-a încheiat, astfel:
(1) La cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen minim de 60 de zile. În această situaţie cererea va fi însoţită de:
a) adeverinţă eliberată de furnizorii de utilităţi din care să rezulte că sunt achitate la zi toate facturile;
b) declaraţie scrisă din partea chirişului, că va achita toate facturile la utilităţi până în momentul încetării contractului de închiriere;
(2) De plin drept, fără intervenţia instanţei de judecată, din iniţiativa proprietarului, prin simpla notificare emisă chiriaşului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în următoarele situaţii:
a) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 (trei) luni consecutiv;
b) chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror altor bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora;
c) chiriaşul înregistrează restanţe la plata datoriilor de întreţinere şi utilităţi publice (curent, gaz, apă, gunoi) ce depăşesc 3 luni .
d) lipsa din locuinţă, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (cu excepţia situaţiei în care lipsa din locuinţă este justificată de o cauză bine întemeiată);
e) chiriaşul nu a respectat clauzele contractuale;
f) schimbă destinaţia spaţiului închiriat, cu plata eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii;
g) ca urmare a cererii Compartimentului Administrare Locuințe și Spații cu Altă Destinație, adresată chiriaşului, atunci când acesta nu şi-a achitat obligaţiile ce îi revin din cheltuielile comune, pe o perioadă de 3 (trei) luni ca restanţa chiriaşului la cheltuielile comune de întreţinere şi utilităţi publice (curent, gaz, apă, gunoi, etc).
Proprietarul va notifica chiriaşul ca în termen de 10 zile să procedeze la achitarea cheltuielilor de întreţinere şi utilităţi publice (curent, gaz, apă, gunoi), în caz contrar intervenind rezilierea de plin drept a prezentului contract, fără somaţie, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată;
h) chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;
i) titularul contractului de închiriere, soţul/soţia acestuia şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia au dobândit o locuinţă proprietate personală;
j) în cazul neîndeplinirii obligaţiei chiriaşului de a încheia contract individual de prestări servicii cu fiecare furnizor de utilităţi (curent, gaz, apă, gunoi, etc) din oraşul Cisnădie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului de închiriere;
k) atunci când interesul public o impune proprietarul poate rezilia, de drept, prezentul contract prin simpla notificare scrisă adresată chiriaşului cu 15 zile înainte ca rezilierea să-şi producă efectele.
Art. 9 În privinţa rezilierii contractului de închiriere înainte de termen şi a evacuării chiriaşului pentru neplata datoriilor restante, prezentul contract constituie titlu executoriu.
Art. 10 Rezilierea contractului, în oricare dintre ipostazele enumerate la art.8, nu aduce atingere obligaţiilor deja scadente la data intervenirii rezilierii, părţile fiind ţinute a le îndeplini. În acest sens, chiriaşul va achita contravaloarea chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere şi utilităţi publice (curent, gaz, apă, gunoi) aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa, fiind ţinut a achita cheltuielile necesare remedierii oricăror stricăciuni aduse imobilului pe durata folosinţei acestuia.
Art. 11 Prezentul contract poate înceta în următoarele situaţii:
- prin acordul ambelor părţi;
- la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, fără a fi necesară o înştinţare prealabilă, cu excepţiile prevăzute de prezentul contract;
- decesul sau părăsirea locuinţei de către chiriaş;
- la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen minim de 60 de zile;
Art. 12 În situaţia în care chiriaşul solicită încetarea contractului de închiriere înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat/prelungit, acesta va anexa cererii şi adeverinţe eliberate de furnizorii de utilităţi publice (apă, gaz, curent, gunoi, etc) din care să rezulte că sunt achitate la zi toate facturile şi nu există datorii, cât şi o declaraţie scrisă de angajament că va achita toate facturile la utilităţi până în momentul încetării contractului de închiriere.
Art. 13 În toate cazurile în care intervine rezilierea, respectiv încetarea contractului, chirişului îi revine obligaţia de a părăsi locuinţa, obiect al contractului, în termen de 7 zile de la data rezilierii/încetării contractului. Părţile vor întocmi şi semna un proces - verbal de predare-primire a locuinţei.
Art. 14 Pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor prevăzute în art. 6, proprietarul este îndreptăţit să se adreseze instanţei de judecată în vederea rezilierii prezentului contract de închiriere;
Art. 15 (1) Evacuarea chiriaşului se face în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, acesta fiind obligat la plata chiriei prevăzută în contract precum şi a penalităţilor de întârziere până la data executării efective a hotărârii de evacuare şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de evacuare.
(2) Hotărârea judecătorească de evacuare precum şi încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, sunt de drept opozabile şi se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu chiriaşul.
CAPITOLUL VI. TRANSFERUL FOLOSINŢEI LOCUINŢEI
Art. 16 În caz de deces sau părăsire definitivă a locuinţei de către titularul contractului de închiriere, soţul/soţia acestuia, preia la cerere drepturile şi obligaţiile titularului de contract, dacă a fost menţionat/ă în contract şi dacă a locuit împreună cu acesta.
Art. 17 Se consideră părăsire definitivă a locuinţei absenţa nemotivată pe o perioadă mai mare de 30 de zile care nu a fost notificată proprietarului de către persoana în cauză, cu excepţia detaşării/transferării în interes de serviciu, efectuării de intervenţii/tratamente medicale de specialitate sau studii de specialitate la instituţii de învăţământ situate în alte localităţi din ţară sau străinătate etc.
Art. 18 (1) Dacă persoana prevăzută la art. 16 nu se subrogă în drepturile titularului contractului de închiriere, descendenţii şi ascendenţii preiau la cerere drepturile şi obligaţiile incluse în contractul de închiriere, dacă aceştia erau menţionaţi în contract şi dacă locuiau împreună cu titularul contractului.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) care au cerut continuarea contractului, desemnează de comun acord persoana sau persoanele care semnează contractul de închiriere în locul chiriaşului decedat/care a părăsit locuinţa.
Art. 19 (1) Dacă în termen de 30 zile de la data la care au avut cunoştinţă de decesul survenit sau de la părăsirea domiciliului, persoanele prevăzute la art. 16 şi art. 18 nu declară că doresc să continue contractul, preluarea contractului de închiriere nu se realizează.
(2) În lipsa persoanelor care pot solicita locuinţa potrivit art. 16 şi art. 18, contractul de închiriere încetează în termen de 30 zile de la data înregistrării decesului titularului contractului sau de la data părăsirii domiciliului de către acesta.
Art. 20 În caz de divorţ, dacă soţii nu şi-au dat consimţământul privind preluarea contractului de închiriere, continuarea locaţiunii se va face cu soţul căruia instanţa i-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.
CAPITOLUL VII. FORŢA MAJORĂ
Art. 21 Forţa majoră este acel eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă ci enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia dintre părţi. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care acţionează aceasta. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau/şi executarea obligaţiei respective a fost cauzată de forţă majoră aşa cum este definită de lege.
Art. 22 Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de 5 zile producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
Art. 23 Dacă în termen de 5 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
CAPITOLUL VIII. CLAUZE FINALE
Art. 24 Este interzisă subînchirierea totală sau parţială a locuinţei ce face obiectul prezentului contract, încheierea unui înscris privind transmiterea folosinţei locuinţei sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului de închiriere. Este interzisă cesiunea contractului de închiriere a locuinţei ce face obiectul prezentului contract, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului de inchiriere.
Art. 25 Proprietarul nu se obligă să pună la dispoziţia chiriaşului o altă locuinţă la expirarea duratei de închiriere.
Art. 26 Proprietarul îşi rezervă dreptul de a efectua verificări în locuinţa repartizată, în prezenţa chiriaşului.
Art. 27 În cazul în care eventualele neînţelegeri privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau încetarea lui nu se vor putea rezolva pe cale amiabilă, părţile au convenit să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente.
Art. 28 Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
Art. 29 Orice modificare a legislaţiei referitoare la locuinţele proprietate de stat şi la statutul chiriaşilor ori la calculul chiriei, va atrage după sine modificarea sau completarea corespunzătoare a prezentului contract.
Art. 30 În cazul în care clauzele din contract vor contraveni unor viitoare reglementări legislative, acestea se vor considera modificate în mod corespunzător sau, după caz, nule de drept.
Art. 31 Dispoziţiile prezentului contract se completează cu prevederile Codului Civil şi cu reglementările legale în vigoare referitoare la închiriere.
Art. 32 Prezentul contract, împreună cu Anexa ce face parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor.
Art. 33 Prezentul contract s-a încheiat azi, __.__.2026, în 3 (trei) exemplare originale, câte un exemplar pentru fiecare parte, iar un exemplar pentru Serviciul Impozite, Taxe și Autorizare Activități Comerciale, din cadrul Primăriei Oraşului Cisnădie.
LOCATOR LOCATAR
UAT Cisnădie Spiridon liliana
prin primar
Mircea Orlățan
Direcția Administrație Publică Locală
Consilier juridic
Diana Maria Stanciu
Direcția strategii și programe
Șef serviciu salubritate
Daniel Ioan Mihăilescu
Direcția economică
Șef serviciu taxe și impozite
Gheorghe Nicolae Stoian
Direcția tehnică
Compartiment administrare locuințe
Director executiv
Valentina Iamșec
Întocmit:
Consilier
Daniela Aurelia Moldoveanu
INIȚIATOR PROIECT: AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
PRIMARUL ORAȘULUI CISNĂDIE SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI CISNĂDIE
Mircea ORLĂȚAN Daniela-Maria SZASZ