Art. 1 Se mandatează reprezentanții Consiliului Local Cisnădie în A.G.A. Societății Gospodărie Orășenească Cisnădie S.A., respectiv dl. Cimpoca Ioan și dl. Scorțar Ilie, ca în cadrul următoarei ședințe A.G.A. să procedeze astfel:
a) să completeze numărul de administratori cu un administrator provizoriu, înaintând în acest sens propunerea către A.M.E.P.I.P., iar după primirea avizului A.M.E.P.I.P. să numească administratorul provizoriu.
b) să aprobe declanșarea procedurii de selecție pentru un post de administrator și să comunice de îndată hotărârea A.G.A. autorității publice tutelare în vederea notificării A.M.E.P.I.P.
Art. 2 (1) Durata mandatului administratorului provizoriu prevăzut la art. 1 lit. a) este de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate.
(2) În cazul în care procedura de selecţie şi nominalizare a administratorului permanent este finalizată înainte de expirarea perioadei pentru care a fost numit administratorul provizoriu, administratorul permanent este desemnat de îndată de către adunarea generală a acţionarilor, iar mandatul administratorului provizoriu încetează.
Art. 3 Ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează reprezentanților Consiliului Local Cisnădie în A.G.A. Societății Gospodărie Orășenească Cisnădie S.A.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică de către Secretarul General al Orașului Cisnădie, către:
- Instituţia Prefectului - Jud. Sibiu
- Primar
- Secretar General
- Dosar şedinţă
- Evidenţă hotărâri
- Direcția economică
- Direcția tehnică
- Societatea Gospodărie Orășenească Cisnădie S.A.
- dl. Cimpoca Ioan
- dl. Scorțar Ilie
- AMEPIP
- Afişaj