privind actualizarea documentelor și formularelor utilizate în cadrul procedurii de selecție pentru completarea Consiliului de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. cu 1 post de administrator – profil general
În urma selecției organizate pentru ocuparea unui post vacant de administrator - profil general în consiliul de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A., nu a fost depus și înregistrat niciun dosar, fapt consemnat în procesul verbal al comisiei de selecție și nominalizare nr. 68/11.05.2026.
Potrivit art. 5 alin. (7) din OUG nr. 109/2011, în situaţia în care nu există candidaţi înscrişi sau niciun candidat nu se califică pe lista scurtă, procedura de selecţie se va relua în termen de maximum 10 zile lucrătoare, cu aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Ținând cont de:
- Anunțul nr. 11896/01.04.2026 privind selecția candidaților pentru un post de membru în consiliul de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A.;
- Procesul verbal nr. 68/11.05.2026 al comisiei de selecție și nominalizare;
- Adresa nr. 69/13.05.2026 a comisiei de selecție și nominalizare înaintată către A.M.E.P.I.P. prin care aceasta a fost informată cu privire la faptul că în urma anunțului de selecție nu a fost depus și înregistrat niciun dosar și cu privire la reluarea procedurii de selecție;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 92/2026 privind aprobarea reluării procedurii de selecție pentru un post de administrator - profil general în Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A.
- Scrisoarea de așteptări a autorității publice tutelare pentru Regia Publică Locală Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. și Componenta integrală a planului de selecție aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 252/16.09.2025 pentru selecția finalizată cu Raportul nr. 56/23.01.2026 și Raportul nr. 61/10.02.2026;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 175/30.06.2025 prin care s-a aprobat, printre altele, desemnarea membrilor comisiei de selecție și nominalizare și contractarea serviciilor unui expert independent care să facă parte din comisia de selecție și nominalizare care se va constitui prin dispoziție a primarului Orașului Cisnădie;
- Dispoziția nr. 429/19 august 2025 privind constituirea Comisiei de selecție și nominalizare a unui număr de 5 administratori în consiliul de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A.;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 223/28.08.2025 privind constituirea comisiei de soluționare a contestațiilor în cadrul procedurii de selecție a administratorilor din cadrul consiliului de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. și al Societății Gospodărie Orășenească Cisnădie S.A., actualizată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/26.03.2026;
- Contractul de prestări servicii nr. 24387/19.08.2025 încheiat cu S.C. ARC CONSULTING S.R.L.;
Consider necesară și oportună inițierea proiectului de hotărâre privind actualizarea documentelor și formularelor utilizate în cadrul procedurii de selecție pentru completarea Consiliului de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. cu 1 post de administrator – profil general.