privind aprobarea indicatorilor cheie de performanță pentru Consiliul de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A., rezultați din componenta de administrare a Planului de administrare - întocmit pentru perioada 2026 - 2030
Având în vedere:
- adresa Consiliului de administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. înregistrată la Primăria Orașului Cisnădie cu nr. 18873/27.05.2026, prin care este înaintat în vederea negocierii și aprobării Planul de administrare (componenta de administrare) al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Valea Sadului” R.A. pentru perioada 2026-20230;
- Hotărârea Consiliului de administrație nr. 4/25.05.2026 prin care au fost aprobate planul de administrare (componenta de administrare) 2026-2030 și situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2025;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 74/30.04.2026 privind aprobarea executiei bugetare pe anul 2025 si aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Sadului R.A. - District Cisnădie pe anul 2026;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 122/15.06.2026 privind constituirea comisiei de negociere a indicatorilor cheie de performanță pentru contractele de mandat aflate în derulare la întreprinderile publice la care Orașul Cisnădie, prin Consiliul Local al Orașului Cisnădie, are calitatea de autoritate publică tutelară;
- Procesul verbal de negociere nr. 21983/22.06.2026;
În conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia:
(1) În termen de maximum 30 de zile de la data numirii sale, consiliul de administraţie elaborează o propunere pentru componenta de administrare a planului de administrare în vederea realizării indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari.
(2) Componenta de administrare prevăzută la alin. (1) se completează cu componenta managerială elaborată conform prevederilor art. 22 alin. (1). Planul de administrare se supune analizei consiliului de administraţie al regiei autonome şi se aprobă prin decizie a acestuia.
(3) În termen de 5 zile de la aprobarea planului de administrare, conform art. 22 alin. (3), prin grija preşedintelui consiliului de administraţie, indicatorii-cheie de performanţă rezultaţi din planul de administrare se transmit la autoritatea publică tutelară, în vederea negocierii şi aprobării.
(31) Indicatorii-cheie de performanţă aprobaţi de către autoritatea publică tutelară conform prevederilor alin. (3) se comunică AMEPIP în termen de 15 zile, în vederea avizării finale şi includerii în tabloul de bord.
(4) Negocierea indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari fundamentaţi pe baza planului de administrare şi scrisoarea de aşteptări se face în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora autorităţii publice tutelare. Dacă la expirarea acestui termen negocierea nu este finalizată, termenul se poate prelungi o singură dată cu maximum 30 de zile, la solicitarea oricăreia dintre părţile implicate.
(5) În cazul eşuării negocierii în cele două runde, membrii consiliului de administraţie sunt revocaţi, fără a fi îndreptăţiţi la plata unor daune-interese. În acest caz, rezultatul negocierii trebuie motivat şi publicat pe pagina de internet proprie a autorităţii publice tutelare şi a regiei autonome.
(6) Indicatorii-cheie de performanţă aprobaţi de autoritatea publică tutelară şi avizaţi de AMEPIP constituie elemente faţă de care se determină componenta variabilă a remuneraţiei pentru administratorii şi directorii regiei autonome.
Având în vedere conformitatea documentației depuse cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 și beneficiile clare privind managementul profesionist al serviciilor locale, am inițiat prezentul proiect de hotărâre.
Față de cele prezentate, propun Consiliului Local analizarea, dezbaterea și adoptarea proiectului de hotărâre în forma prezentată.