România

România

Județul Sibiu

Orașul Cisnădie

Orașul Cisnădie

Nr. 32846 / 24.09.2026

Raport Direcția strategii, proiecte și programe de dezvoltare

privind aprobarea depunerii și implementării proiectului ,,Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu” și a cheltuielilor aferente acestuia

La data de 11.09.2026 Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice”, finanțat din Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, precum și publicarea Ghidului solicitantului aferent.

În acest context, Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Cisnădie intenționează să acceseze fondurile nerambursabile disponibile în cadrul acestui nou apel pentru implementarea obiectivului de investiții „Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu”. 

Pentru depunerea cererii de finanțare și fundamentarea necesității investiției, a fost elaborat Studiul de Fezabilitate (SF) aferent obiectivului, document care stabilește soluțiile tehnice optime, impactul de mediu, precum și principalii indicatori tehnico-economici luând în considerare necesitatea respectării criteriilor de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului Ordinul ministrului energiei nr. 1066 din 08.09.2026.

Tema, cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei:

Uniunea Europeană susține activ tranziția către o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon și își revizuiește regulile pentru a facilita investițiile publice și private necesare înâ direcția energiei curate. În continuarea pachetului Energie și Climă 2020, Comisia Europeană a actualizat cadrul regulamentar în 2018 și 2019, având ca scop să faciliteze această tranziție.

Noul pachet stabilește obiective pentru 2030, iar fiecare Stat Membru este obligat să coopereze pentru a atinge aceste obiective prin intermediul noilor Planuri Naționale de Energie și Climă, care devin principalele instrumente de guvernanță în crearea unei Uniuni Energetice Europene.

Prin Planurile Naționale de Investiții în Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), se estimează că, față de capacitatea totală instalată în 2019 pentru producția de energie electrică de 2.961,00 MW, până în 2050 capacitățile eoliene vor crește la 5.280,00 MW și cele fotovoltaice la 4.000,00 MW. Având în vedere aceste estimări, rezultă că în 2050 energia medie anuală furnizată din surse eoliene va fi de aproximativ 10,23 TWh, iar cea din surse fotovoltaice va fi de aproximativ 4,80 TWh/an.

Utilizarea surselor de energie regenerabilă joacă un rol crucial în reducerea impactului asupra mediului în domeniul energetic. Directiva nr. 28/2009 (privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile) subliniază necesitatea sprijinului public pentru a atinge obiectivele comunitare în extinderea utilizării energiei produse din surse regenerabile, în special în domeniul biomasei/biogazului și geotermalului, unde există diferențe semnificative față de țintele stabilite în special în domeniul biomasei/biogazului și geotermalului.

Necesitatea realizării investiției este determinată de creșterea continuă a costurilor cu energia electrică, precum și de obligațiile autorităților publice locale privind reducerea consumului de energie din surse convenționale și creșterea ponderii energiei provenite din surse regenerabile. În prezent, clădirile publice aflate în administrarea primăriilor înregistrează consumuri semnificative de energie electrică pentru funcționarea instalațiilor electrice, a echipamentelor specifice activităților administrative, educaționale și culturale, ceea ce generează costuri importante din bugetul local.

Prin implementarea sistemelor fotovoltaice se urmărește producerea locală a energiei electrice necesare funcționării acestor clădiri, reducerea cheltuielilor cu energia electrică, creșterea independenței energetice a instituțiilor publice și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Oportunitatea investiției este dată de posibilitatea finanțării acesteia prin programe naționale și europene destinate dezvoltării capacităților de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum, care sprijină modernizarea infrastructurii energetice și creșterea eficienței energetice la nivelul autorităților publice locale.

Descrierea generală a investiţiei:

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu” a fost elaborat în conformitate cu prevederile HG 907/2016 privind aprobarea conţinutului – cadru al documentaţiei tehnicoeconomice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective şi lucrări de intervenţii si a Ordinului privind aprobarea Ghidului de finantare a Fondului pentru modernizare, Programului-Cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocare a energiei. În cadrul investiției propuse se vor realiza capacități noi de producere pentru autoconsum a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon și atingerii obiectivelor asumate prin proiect.

Sistemul fotovoltaic va fi format din următoarele componente principale:

✓ Panouri fotovoltaice;

✓ Structura metalică susținere panouri pentru montaj pe teren;

✓ Invertoare;

✓ Sistem de stocare;

✓ Sistem de iluminat;

✓ Sistem de supraveghere;

✓ Tablouri electrice curent continuu DC;

✓ Tablouri electrice curent alternativ AC;

✓ Sisteme de comunicare, măsură și control;

✓ Cabluri și accesorii.

Scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră poate fi realizată prin trecerea la sisteme de energie regenerabilă, cum sunt matricele fotovoltaice (FV) și turbinele eoliene. Utilizarea surselor regenerabile de energie (SRE) oferă avantajul sustenabilității tuturor aspectelor legate de dezvoltarea sectorului energetic. Tehnologia fotovoltaică a devenit un actor major în sectorul producerii energiei lectrice la nivel modial și este în preznet una dintre cele mai dezvoltate SRE fiind scalabilă de la aplicații rezidențiale până la aplicații comerciale. În contextul posibilității reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din domeniul produceri energiei electrice, prin promovarea utilizări energei electrice din resurse regenerabile, Orașul Cisnădie își propune instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unui sistem de stocare la următoarea adresă:

- Oraș Cisnădie, pe terenul cu CF 111299

- Str. Piața Nouă, Grădinița nr. 7 cu CF 113752

Astfel, Orașul Cisnădie își propune producerea de energie electrică necesară consumului propriu din resurse regenerabile, utilizând panouri fotovoltaice și înmagazinarea surplusului de energie electrică în sisteme de stocare.

Obiectivul proiectului constă în creșterea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere instalată de minim 396 kW aferent parcului fotovoltaic și o putere instalată de minim 16 kW aferent Grădiniței nr. 7 pentru asigurarea unei părți din consumul propriu, cât și contribuția la atingerea obiectivelor asumate de România privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel:

❖ Pe terenul cu CF111299 aparținând orașului Cisnădie, se propune realizarea unui sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile – panouri fotovoltaice.

Sistemul fotovoltaic va fi format dintr-un număr de 624 panouri fotovoltaice și echipamente conexe.

❖ Panourile fotovoltaice se vor amplasa pe suprafața disponibilă, orientate și înclinate corespunzător pentru optimizarea producției de energie electrică.

❖ Pe clădirea situată în Orașul Cinădie, str. Piața Nouă, clădirea cu CF113752, se propune realizarea unui sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile – panouri fotovoltaice, amplasat pe acoperișul clădirii. Sistemul fotovoltaic va fi format dintr-un număr de 32 panouri fotovoltaice și echipamente conexe.

❖ Panourile fotovoltaice se vor amplasa pe suprafața acoperișului disponibilă, orientate și înclinate corespunzător pentru optimizarea producției de energie electrică.

❖ Amplasarea sistemului fotovoltaic și a echipamentelor conexe se va realiza astfel încât:

• să nu fie afectată structura de rezistență a clădirii;

• să nu fie afectată funcționalitatea clădirii;

• să fie respectate cerințele privind siguranța în exploatare și la incendiu.

Proiectul contribuie la reducerea consumurilor de energie la nivelul orașului Cisnădie, astfel investiția propusă spre implementare este în concordanță cu obiectivul general, precum și cu obiectivele specifice ale axei prioritare și ale domeniului major de intervenție întrucât contribuie la creșterea durabilă prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon, prin măsuri de eficiență energetică și promovare a energiei verzi.

Obiectivul secundar îl reprezintă contribuția la atingerea obiectivelor asumate de România privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea capacității de producere de energie electrică din surse regenerabile și creșterea eficienței energetice.

Analizând consumul energetic estimat pentru toate perioadele anului se remarcă un potențial semnificativ de reducere al acestuia prin utilizarea unui sistem de panouri fotovoltaice care să asigure o parte din energia electrică necesară pentru funcționarea consumatorilor utilizând surse de energie regenerabile.

      În conformitate cu indicatorii rezultați din documentația tehnico-economică, cheltuielile aferente proiectului „Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu”, propuse spre aprobare în vederea includerii în cererea de finanțare, se prezintă astfel:

  • Valoarea totală a proiectului: 3.270.263,49 lei fără TVA, respectiv 3.954.291,56 lei cu TVA (din care cheltuielile de construcții-montaj C+M reprezintă 1.044.268,20 lei fără TVA, respectiv 1.263.564,52 lei cu TVA);
  • Valoarea eligibilă a proiectului (solicitată prin Fondul pentru Modernizare): 2.380.603,50 lei fără TVA, respectiv 2.880.530,23 lei cu TVA;
  • Valoarea neeligibilă a proiectului (care va fi asigurată din bugetul local al Orașului Cisnădie): 889.659,99 lei fără TVA, respectiv 1.073.761,33 lei cu TVA.

            Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri externe nerambursabile acordate prin Fondul pentru Modernizare, din bugetul local al Orașului Cisnădie, precum și din alte surse legal constituite, conform regulilor de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului. În acest sens, sumele reprezentând cofinanțarea proprie a proiectului, valoarea cheltuielilor neeligibile, precum și resursele financiare necesare asigurării fluxului de numerar pentru implementarea proiectului până la rambursarea sumelor aprobate, vor fi asigurate și incluse în bugetul local al Orașului Cisnădie, în condițiile legii.

Temei legal și documente de referință:

  • O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) și art. 139 alin. (3) lit. a) privind atribuțiile Consiliului Local în domeniul dezvoltării economico-sociale și aprobarea bugetului local, respectiv a finanțării cheltuielilor din bugetul propriu;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare: art. 44, referitor la finanțarea obiectivelor de investiții publice din fonduri externe nerambursabile și din bugetul local;
  • H.G. nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenție, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul ministrului energiei nr. 1066 din 08.09.2026 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice”, din cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Fondul pentru Modernizare;
  • Studiul de Fezabilitate nr. 32832/24.09.2026 (și devizul general aferent) întocmit de AGO PROIECT ENGINEERING SRL, pentru obiectivul de investiție „Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu”.

Având în vedere conformitatea documentației tehnico-economice cu cerințele Ghidului Solicitantului și oportunitatea majoră de reducere a costurilor cu energia electrică pentru comunitate, considerăm necesară și oportună, aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea depunerii și implementării proiectului ,, Capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum, la nivelul Orașului Cisnădie, Jud. Sibiu” și a cheltuielilor aferente acestuia.