Nr. 80 / 30.10.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea proiectului „Dotarea infrastructurii sociale și de agrement a comunei Ciudanovița”, aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestuia, precum şi aprobarea unor măsuri necesare implementării lui

Inițiator proiect

Constantin-Dorian NEBUNU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Caraș-Severin

Consiliul Local al comunei Ciudanovița

Comuna Ciudanovița

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 80 din 30.10.2025

privind aprobarea proiectului „Dotarea infrastructurii sociale și de agrement a comunei Ciudanovița”, aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestuia, precum şi aprobarea unor măsuri necesare implementării lui

 

            Consiliul Local al comunei Ciudanovița întrunit în şedinţă ordinară de lucru din data de 30.10.2025.

Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: 

  • art. 120 și art 121 alin (1) și (2) din Constituția României, republicată; 
  • art. 5 alin. (3), art. 20 alin. (1) lit. i), art. 34 alin. (2) și art. 44 alin (1) din Legea nr.

              273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,

              prevederile art.129 alin.(1), alin.2 lit.“d’, alin.7 lit.b), alin.14 art.133 alin.(1) şi art.196

               alin.(1) lit.„a” din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările      ulterioare,

Luând act de: 

  • apelul de proiecte lansat de Grupul de Acțiune Locală Călugăra în data de 16.09.2025; 
  • oportunitatea accesării interventiei „Investitii si servicii in protectia mediului, eficientizare energetica si energie verde”.
  • proiectul de hotărâre și referatul de aprobare al primarului comunei Ciudanovița în calitatea sa de iniţiator din care rezultă necesitatea şi oportunitatea adoptării hotărârii, 
  • avizele consultative favorabile ale comisiilor de specialitate ale consiliului local 
  • raportul compartimentului contabilitate  din cadrul consiliului local 
  • În temeiul art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57 / 2019 privind codul administrativ, Consiliul Local al Comunei Ciudanovița adoptă prezenta

 

H O T Ă R Â R E:

Art.1. Aprobă participarea Comunei Ciudanovița, jud. Caraș-Severin  în cadrul Proiectului Investitii in protejarea mediului inconjurător si de promovare a utilizarii energiei verzi la nivelul comunei Ciudanovița”, prin accesarea interventiei „Investitii si servicii in protectia mediului, eficientizare energetica si energie verde” din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027.

 

 Art.2. Constată că regimul juridic al proiectului este unul public.

            Proiectul se va realiza în vederea plantarii de arbori, respectiv achizitionarea unor banci ce utilizeaza energia solara pentru cresterea gradului de constientizare a importantei protejarii mediului in randul cetatenilor comunei Ciudanovița. 

 

Art.3. Necesitatea si oportunitatea proiectului precum si potentialul economic al acestuia rezultă  din  asigurarea unor conditii de trai superioare pentru cei peste 444 locuitori ai comunei Ciudanovița.   

Art.4. Aprobă indicatorii tehnico-economici ai proiectului Dotarea infrastructurii sociale și de agrement a comunei Ciudanovița”,  după cum urmează: 

INDICATORI TEHNICI: 

 

  • Se vor achiziționa si planta 150 de arbori din specia platani cu o grosime de minim 20 cm
  • Se vor achizitiona 2 buc banci inteligente cu spatar, dotate cu panou solar fotovoltaic, cu  facilitati de incarcare a telefoanelor mobile, prin USB si/sau wireless si iluminare ambientala

 

II INDICATORI ECONOMICI

 

                  1. Valoarea totală a proiectului : 

                         -   90.363 Euro – TVA inclus, din care: 

                             75.000 Euro valoare eligibilă

                             15.363 Euro valoare neeligibilă  

      2. Surse de finanțare : 

Valoare buget local:                               15.363 Euro și  

Valoare fonduri nerambursabile:           75.000 Euro

                 

                  3. Durata de implementare a proiectului - 33 luni 

 

Art.5. În cazul obținerii finanțării proiectului, cheltuielile aferente proiectului  vor fi prevăzute obligatoriu în bugetul local pe întreaga perioada de realizare a acestuia. 

 

Art.6. Se aprobă populația comunei deservită de actuala investiție ca fiind totalitatea locuitorilor comunei Ciudanovița, în speță 444.

                                                                                                   

Art.7.  Se aproba angajamentul de a include în categoria activelor proprii activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectului și de a le utiliza pentru activitatea care a beneficiat de finanţare, pe o perioadă de minimum 5 ani, de la data efectuării ultimei plăți.

 

            Art.8.  Consiliul Local al comunei Ciudanovița și administrația locală  se obligă să asigure  finanțarea de la bugetul local a tuturor cheltuielilor neeligibile cuprinse în devizul general al proiectului,  precum și să asigure partea sa de cofinanțare.   

 

Art.9.  Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate de reprezentant si de ordonator principal de credite.

 

Art.10. Primarul comunei Ciudanovița, prin compartimentele responsabile din aparatul propriu, va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. 

 

Art.11. Secretarul comunei Ciudanovița va asigura publicitatea şi comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Sorin ȘIPANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CIUDANOVIȚA,

Ionela SPĂTARU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 80 / 30.10.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 8
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 80 / 30.10.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.10.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.11.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 14.11.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 21.04.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu