Consiliul local al comunei Ciulnița, întrunit în ședința ordinară din 07.09.2023.
Având în vedere:
- Hotărârea Consiliului Local nr. 46 / 14.07.2017 privind înfiinţarea Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân și aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza comunei Ciulnița , județul Ialomița ;
- Ordonanţa de Urgenţă nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare;
-Hotărârea Guvernului nr.1059/11.12.2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr.31/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.205/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi comletările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului.
- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, şi de cele ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
Examinând :
-referatul de aprobare nr. 205/01.09.2023 al primarului comunei Ciulniţa;
-raportul de specialitate nr.206/01.09.2023 al compartimentului cabinetul primarului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ciulniţa,
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. „a”, alin. (7) lit. s), ale art. 139 şi ale art. 196, alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ǎ R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Ciulnița, prin concesiune, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă gestiunea Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Ciulnița prin modalitatea gestiunii delegate, pe o perioadă de 5 ani.
(2) Delegarea gestiunii Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Ciulnița se va face prin procedurile de concesionare prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art.3. Se aprobă Caietul de sarcini privind delegarea gestiunii Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Ciulnița, prin concesiune, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Ciulnița, prin concesiune, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Se împuterniceşte primarul comunei Ciulnița să desemneze comisia pentru evaluara ofertelor depuse în vederea concesionării.
Art.6. Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică primarului comunei Ciulnița, Instituției Prefectului Județului ialomița şi se aduce la cunoştinţă prin afişarea la sediul Primăriei şi pe site-ul instituţiei.