Consiliul local al comunei Ciulnița, întrunit în ședința ordinară din 30.01.2024.
Având în vedere:
-prevederile art. 129 alin. (1), alin (2), lit. d, alin. (7), lit. d din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
-prevederile art.4, art.15, art.17, art.19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.118/2006 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale,
-prevederile art.4, art.5, art.15 alin.(1), alin.(2) din Ordinului 2193/17.03.2004 privind aprobarea Regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a așezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare,
-prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând :
-referatul de aprobare nr. 21/22.01.2024 al primarului comunei Ciulniţa;
-raportul de specialitate nr. 22/22.01.2024 al compartimentului cultură din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ciulniţa,
În temeiul art. 129 alin.(1), alin.(2), lit.d, alin.(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ǎ R Ă Ș T E:
Art.1.Se aprobă Calendarul principalelor manifestări cultural-artistice pe anul 2024, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Primarul comunei şi compartimentul cultură vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3 Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor prin grija secretarului comunei.