Consiliul local al comunei Ciulnița, întrunit în ședința ordinară din data de 26.02.2026,
Având în vedere:
a)-prevederile art. 34 din Legea nr. 101/2006 privind serviciul public de salubrizare a localitǎților, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare :"Finanțarea cheltuielilor de funcționare, reabilitare și dezvoltare a serviciului de salubrizare și a cheltuielilor de investiții pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislației in vigoare privind finanțele publice locale, în ceea ce privește inițierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investițiilor publice, a principiilor prevǎzute la art. 43 alin. (2)din Legea nr. 51/2006, republicatǎ, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, precum și a urmǎtoarelor principii:
- recuperarea integralǎ de cǎtre operatori, prin tarife, taxe de salubrizare sau, dupǎ caz, subvenții de la bugetul local, a costurilor de operare și a investițiilor pentru înființarea, reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de salubrizare;
- menținerea echilibrului contractual.
b)- prevederile art. 35 alin. (1) lit. b din Legea nr. 101/2006 privind serviciul public de salubrizare a localităților, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare :” În funcție de modalitatea de platǎ stabilitǎ şi de natura activitǎților prestate, atât în cazul gestiunii directe, cât și în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanțǎrii serviciului de salubrizare, utilizatorii achitǎ contravaloarea serviciului de salubrizare prin: b) taxe de salubrizare, în cazul prestațiilor de care beneficiazǎ individual fǎrǎ contract;
c)- prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul public de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare :"Autoritǎțile administrației publice locale au obligația să implementeze instrumentul economic "plǎtește pentru cât arunci" in conformitate cu prevederile art. 17 alin.(5) lit. h) din Ordonanța de urgențǎ a Guvernului nr.92/2021, aprobatǎ cu modificǎri şi completǎri prin Legea nr. 17/2023.
d)- prevederile art. 35 alin. (9)lit. a din Legea nr. 101/2006 privind serviciul public de salubrizare a localitǎților, cu modificările și completǎrile ulterioare: " Nivelul tarifelor si taxelor de salubrizare se stabileste astfel încât: a) sǎ acopere costul efectiv al prestǎrii serviciului de salubrizare;”
h)- prevederile Ordinului nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire , ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare , precum și de calculare a tarifelor / taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare ;
i)- prevederile Ordonanței de Urgență 92/2021 privind regimul deșeurilor art. 17, alin.5, lit. a,b,c,h) "Autoritǎțile administrației publice locale ale unitaților administrativ-teritoriale au obligația sǎ implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificǎrile si completǎrile ulterioare, instrumentul economic, plǎteste pentru cât arunci“, bazat pe unul sau mai multe dintre urmǎtoarele elemente:
(i)volum;
(ii)frecventǎ de colectare;
(iii)greutate;
(iv)saci de colectare personalizati;
j)- sǎ stabileasca şi sǎ aprobe pentru beneficiarii serviciului de salubrizare tarife/taxe distincte pentru gestionarea deseurilor prevǎzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deșeurilor, atele decât cele prevăzute la lit. a), și sancțiunile aplicate în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzator cele douǎ fluxuri de deşeuri;”
k)-sǎ aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deșeurilor prevǎzute la lit. a) valoarea contributiei pentru economia circularǎ prevǎzutǎ la art. 9 alin.(1)lit. c) din Ordonanța de urgențǎ a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobatǎ cu modificǎri şi completǎri prin Legea nr. 105/2006, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, numai pentru cantitǎțile de deșeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanțǎ prevǎzuți în contracte;”
l)-sǎ aplice dupǎ aprobarea tarifelor/taxelor prevzute la lit. i) pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevǎzute la lit. a), valoarea contribuției pentru economia circulară prevǎzutǎ în Ordonanța de urgențǎ a Guvernului nr. 196/2005, aprobatǎ cu modificǎri şi completǎri prin Legea nr. 105/2006, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, pentru cantitǎțile de deșeuri destinate a fi eliminate prin depozitare;
m)-prevederile art. 2 alin. 5, alin. 9 şi alin. 10, art. 4 alin. 8, art. 6 alin. 1 lit. j, lit l, lit. p, lit. ş, art.9 alin. 1 lit. f şi lit. h din Legea 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localitǎților, modificatǎ şi completatǎ;
n)- art. 129 alin. 2 lit. b coroborat cu alin. 4 lit. c) din OUG 57/2019- privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare .
Examinând :
-referatul de aprobare al primarului comunei Ciulniţa, înregistrat sub nr.11/18.02.2026;
-raportul de specialitate nr.12/18.02.2026 al compartimentului impozite și taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ciulnița,
-avizul nr.16/23.02.2026 al comisiei pentru agricultura, activitati economico-financiare, servicii publice, amenajarea teritoriului si urbanism, juridica si de disciplina din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita
-avizul nr.17/23.02.2026 al comisiei pentru activităţi socio-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie,protecţie copii,tineret şi sport din cadrul Consiliului local al comunei Ciulnita,
-avizul nr.18/23.02.2026 al comisiei pentru muncă şi protecţie socială, protecţie mediu şi turism din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita,
În temeiul art.139 alin.(3), lit.c) și art. 196 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ǎ R Ă Ș T E:
Art.1.Se aprobă nivelul taxei de salubrizare , pentru persoanele fizice, care nu au contracte încheiate cu operatorul de salubrizare, în sumă de 26,00 lei/pers/lună, pentru frecvența de colectare a deșeurilor menajere cu o frecvență de 4 ori pe lună și de 2 ori pe lună pentru deșeurile reciclabile (hartie/carton, plastic/metal).
Art.2. Se aprobă plata din bugetul local a sumei de 6 lei/pers/lună, astfel încât valoarea taxei de salubrizare achitată de fiecare persoană fizicǎ sǎ fie de 20 lei/persoanǎ fizicǎ/lunǎ.
Art. 3. Primarul comunei Ciulnița și compartimentul impozite și taxe, vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art.4.La data adoptării prezentei hotărârii își pierde aplicabilitatea Hotărârea Consiliului local nr.118/2025 privind aprobarea nivelului taxei de salubrizare pentru anul 2026 în Comuna Ciulnița, județul Ialomița
Art. 5. Prin grija secretarului general al comunei prezenta hotărâre va fi comunicată primarului comunei Ciulnița, Instituției Prefectului Județului Ialomița, compartimentului impozite și taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului..