Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 41 / 16.03.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru proiectul„Reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public în Comuna Ciulnița, județul Ialomița”

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al comunei Ciulnița

Comuna Ciulnița

Proiect de hotărâre

Nr. 41 din 16.03.2023

privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru proiectul„Reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public în Comuna Ciulnița, județul Ialomița”

            Consiliul local al comunei Ciulnița, întrunit în ședința ordinară din 30.03.2023.

Având în vedere:

           - prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;

-prevederileart 3, art.4, art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

           - prevederile art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele dinLegea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;

            - prevederile art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;

           - prevederile art. 41 și art.44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

           - prevederile art. 129, alin (1), alin. (2), lit. b, alin.(4) lit.d, alin.(7), lit k, raportat la art.155 alin.(1), lit.d și alin.(5), lit.c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

         - Ordinul 1866/12.10.2021cu modificările și completările ulterioare emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nr. pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public

            - Ordinul 1947 din 13 iulie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public

           - prevederile art. 9, art.10, alin.(4) lit. d) din HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadrul al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare;

           - prevederile din Strategia de dezvoltare a comunei aprobată prin hotărârea Consiliului Ciulnița, județul Ialomița, nr. 81/08.12.2020

           - Documentația de Avizare a Lucrărilor de In tervenții (DALI) nr. 11/2023, întocmită de SC SICAL SRL;

          - prevederile art.2 alin.(2), art.41 alin.(5), art 50 alim.(4), art.58, art.59, art.61, art.62 și art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

         - prevederile art. 1,2,4-7, alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

         -proiectul de hotărâre înregistrat cu nr 41/16.03.2023 al Primarului Comunei Ciulnița, județul Ialomița

         -referatul de aprobare nr. 81/16.03.2023 al primarului Comunei Ciulnița, județul Ialomița

         -raportul de specialitate înregistrat cu nr.82/16.03.2023.al compartimentului achiziții publice și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ciulnița.

         -avizul nr.121/17.03.2023 al comisiei  pentru agricultura, activitati economico-financiare, servicii publice, amenajarea teritoriului si urbanism, juridica si de disciplina din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita

         -avizul nr.122/17.03.2023 al comisiei pentru activităţi socio-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie,protecţie copii,tineret şi sport din cadrul Consiliului local al comunei Ciulnita,

           -avizul nr. 123/17.03.2023 al comisiei pentru muncă şi protecţie socială, protecţie mediu şi turism din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita,

În temeiul art.129 alin.(1), art.139 alin.(1), alin.(3), lit.a)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

                  H O T Ǎ R Ă Ș T E       


Art. 1. –Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și  indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții  „Reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public în Comuna Ciulnița, județul Ialomița”, denumit în continuare Proiectul.

Art. 2. –Se aprobă acordul privind asigurarea şi susţinerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului „Reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public în Comuna Ciulnița, județul Ialomița”și care nu sunt finanțate de AFM.

Art. 3.- Angajamentul privind întocmirea documentaţiei de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice pentru obiectivul de investiții „Reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public în Comuna Ciulnița, județul Ialomița”, denumit în continuare Proiectul, este în sarcina Comunei Ciulnița, județul Ialomița.

Art. 4. - Numărul locuitorilor, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexa, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. –(1) Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite al comunei.

(2)Se aprobă contractarea finanațării și persoana desemnată să reprezinte  Comuna Ciulnița, județul Ialomița, în relația cu Administraţia Fondului pentru Mediu, privind contractarea și derularea proiectului este domnul primar – GHEORGHE STELICĂ.

Art. 6. -Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Ciulnița, județul Ialomița. 

Art. 7. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Ciulnița, județul Ialomița,în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ciulnița, județul Ialomița, Instituției Prefectului Județului Ialomița și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariaciulnita.ro.


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CIULNIȚA

Stelică GHEORGHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CIULNIȚA

Nela CHIȚU

cu atribuții delegate specifice secretarului general

Rezultate voturi