România

România

Județul Ialomița

Comuna Ciulnița

Comuna Ciulnița

Raport Secretarul general

 privind alegerea preşedintelui de şedinţă

 

 

 

Potrivit art. 123 din Oronanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrati„după declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de ortganizare și funcționare a consiliului local, un preşedinte de şedinţă, pe o perioada de cel mult 3 luni, care  conduce şedinţele consiliului şi semnează hotărârile adoptate de acesta. Președintele de ședință se alege prin vot deschis cu majoritatea simplă, prevăzută la art.5, lit.e”.

În cazul în care președintele de ședință lipsește, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora  este ales un președinte de ședință pentru ședința respectivă.

Față de considerentele arătate mai sus, consider legal și oportun să aprobați proiectul de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al comunei Ciulnița în forma prezentată