privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al Comunei Ciulnița, jud.Ialomița, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze favorabil la propunerea de aprobare a modificării Contractului de delegare nr. 14/10.03.2022 prin actualizarea Anexei nr. 2- Caietul de sarcini
Având în vedere:
- Raportul de specialitate nr.142/22.07.2024 al compartimentului contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ciulnița,
- prevederile art. 89-92, art. 129 alin.(9) lit.a), art. 139 alin.(3) lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificarile si completarile ulterioare,
- prevederile art. 21 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară A.D.I. ECOO 2009, cu modificările și completările ulterioare;
Pentru activitatile de colectare, transport și sortare a deseurilor menajere, Asociația are încheiat ”Contractul de delegare prin atribuire directă a gestiunii serviciului public de salubrizare a deșeurilor municipale în Județul Ialomița” nr. 14/10.03.2022, cu operatorul judetean S.C. ADI ECOO 2009 SRL.
Activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează şi se desfăşoară pe baza regulamentului al serviciului şi a unui caiet de sarcini, anexe la contractul de delegare, aprobate prin
hotărâri ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, întocmite în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare şi caietul de sarcini-cadru, elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.
Caietul de sarcini este întocmit în concordanță cu necesitățile obiective ale serviciului de salubrizare precizând modul de desfășurare a activităților, stabilind nivelul de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării.
Urmare a controlului Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, asociația a primit măsura de a actualiza caietul de sarcini și de a trata în mod specific
activitatea de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la
depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică. În consecință caietul de sarcini a fost completat cu informațiile privind desfășurarea activității sus-menționate.
Faţă de cele prezentate vă propun spre aprobare proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al Comunei Ciulnița, jud.Ialomița, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze favorabil la propunerea de aprobare a modificării Contractului de delegare nr. 14/10.03.2022 prin actualizarea Anexei nr. 2- Caietul de sarcini.