Consiliul local al comunei Ciulnița, întrunit în ședința extraordinară din 30.04.2025.
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
-Prevederile art. 1, alin. 5, art. 120 şi art. 121, alin. 1 şi 2 din Constituţia României, republicată ;
-Prevederile art. 9, paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 ;
-Prevederile art. 40 şi următoarele din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
-Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate în unitățile de asistență medico-sociale și a unor normative privind personalul din unitățile de asistență medico- socială și personalul care desfășoară activități de asistență medicală comunitară, cu modificările ulterioare;
-Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul comun al ministrului muncii și justiției sociale, al ministrului sănătății și al ministrului educației,naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea,implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei, cu modificările ulterioare;
-OUG nr. 18/2017 privind asistența medicală comunitară, aprobată cu modificări și completări prin Legea 180/2017, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară;
-OUG nr.133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de
programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și com-pletările ulterioare;
-Ordinul ministrului sănătății nr. 2.931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor, comunitare integrate;
HG nr.829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;
-HG nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de
beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă;
-Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
HG nr. 29/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității Sociale;
-Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății,
cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare;
- Ordonanță de Urgență nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale
Pentru Plăți și Inspecție Socială, aprobată prin Legea nr. 198/ 2012, cu modificările și completările ulterioare;
-OUG nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.
-Ghidului solicitantului - Condiții generale - Programul Incluziune și Demnitate Socială - PIDS;
Având în vedere:
-Nota justificativă nr.93/25.04.2025 al domnului Ionuț BELU primarul UAT Comuna Ciulnița, județ Ialomița, întocmit pentru participarea în procesul de selecție derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăti și Inspecție Socială, pentru implementarea proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”,cod SMIS 339395, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Analizând ;
-Raportul de specialitate al viceprimarului comunei Ciulnița, jud.Ialomița
-avizul nr.139/28.04.2025 al comisiei pentru agricultura, activitati economico-financiare, servicii publice, amenajarea teritoriului si urbanism, juridica si de disciplina din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita
-avizul nr.140/28.04.2025 al comisiei pentru activităţi socio-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie,protecţie copii,tineret şi sport din cadrul Consiliului local al comunei Ciulnita,
-avizul nr.141/28.04.2025 al comisiei pentru muncă şi protecţie socială, protecţie mediu şi turism din cadrul consiliului local al comunei Ciulnita,
În temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
H O T Ǎ R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă depunerea documentelor de aplicare de către UAT-ul rural (comuna) Ciulnița, județ Ialomița, pentru a participa în proiectul: „Furnizare deservicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, având ca scop crearea și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare integrate care să conducă la creșterea calității vieții persoanelor defavorizate, în baza identificării nevoilor comunitare și acordarea serviciilor de specialitate și a măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene.
Art.2. Se aprobă semnarea protocolului de colaborare dintre UAT-ul rural (comuna) Ciulnița, județ Ialomița și parteneriatul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
Art.3.Se aprobă efectuarea tuturor cheltuielilor eligibile în proiectul„Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente şi de calitate”, în baza mecanismului de finanțare propus prin proiect, aferente nevoilor identificate la nivelul comunității prin diagnoza socială ce va fi efectuată în cadrul proiectului de echipa ECI,urmând ca acestea să fie decontate prin mecanismul financiar reglementat.
Art.4. Se aprobă suportarea din bugetul localal UAT-ul rural(comuna) Ciulnița, județ Ialomița a tuturor cheltuielilor neeligibile identificate, precum și toate costurile suplimentare, din fonduri proprii, în cazul în care, pentru asigurarea obligațiilor asumate în protocolul de colaborare, se impune depășirea bugetului alocat.
Art.5. Se asumă colaborarea pe toată perioada de implementare a proiectului,de la data semnării protocolului de colaborare și a sustenabilității, pentru o perioadă de minim 5 ani de la data finalizării proiectului.
Art.6. Se aprobă punerea la dispoziție a spațiului Sediu administrativ, situat în strada Matei Basarab , nr. 41, unde își va desfășura activitatea echipa comunitară integrată.
Art. 7. Se confirmă dreptul UAT-ul rural (comuna) Ciulnița, județul Ialomița, de a efectua reamenajări/reabilitări/modernizări și dotări spații de lucru[1], iar pentru aceasta se anexează documentele justificative referitoare la: darea în administrare, concesionare, în folosință cu titlu gratuit a imobilului, pentru imobilele aflate în patrimoniul UAT (valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea proiectului). În situația în care imobilul aparține unui terț și este dat în folosința SPAS este necesară confirmarea documentului de folosință în forma legală (notarială), valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea protocolului de colaborare și implicit a proiectului.
Art.8. Se confirmă că UAT-ul rural (comuna) Ciulnița, județ Ialomița deține capacitatea profesională și operațională pentru participarea ca beneficiar în cadrul proiectului,având o echipă formată din cel puțin un contabil și un responsabil achiziții publice.
Art.9. Se confirmă că UAT-ul rural (comuna) Ciulnița, județ Ialomița, nu a fost găsită vinovată de încălcarea contractului din cauza nerespectării obligațiilor contractuale în urma unei proceduri de achiziție publică sau în urma unei proceduri de acordare a unei finanțări nerambursabile, din bugetul consolidat al statului sau bugetul comunitar.
Art.10. Să respecte prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse și de tratament între femei şi bărbați în domeniul muncii, ne discriminarea, luarea în considerare, în implementarea protocolului de colaborare, a tuturor politicilor și practicilor prin care să nu se realizeze nicio deosebire, excludere, restricție sau preferință, indiferent de: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boli cronice netransmisibile și boli transmisibile, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.11. Să respecte reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și a unei politici nediscriminatorii, dezvoltarea durabilă; tehnologia informației, achizițiile publice, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile fondurilor nerambursabile asigurate din Programul PIDS 2021-2027.
Art.12. Se împuternicește domnul Ionuț BELU primar al Unității Administrativ Teritoriale Comuna Ciulnița, judetul Ialomița, să semneze protocolul de colaborare.