Proiectul de hotărâre are ca obiect alegerea președintelui de ședință a Consiliului Local al Comunei Comana, pentru ședințele din august, septembrie și octombrie 2026.
Proiectul de hotărâre are ca temei de drept prevederile art.123 alin. (1) si (4) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, prevederile art. 9 si art 10 din anexa la Hotararea nr. 73/14.11.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare și stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Comunei Comana, în situații excepționale costatate de autoritățile abilitate, astfel citez:
- Art. 9 Președintele de ședință
(1) Dupa declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii sai, in termen de o luna ,un presedinte de sedinta, pe o perioada de cel mult 3 luni, care conduce sedintele consiliului si semneaza hotararile adoptate de acesta. Presedintele de sedinta se alege prin vot deschis cu majoritate simpla, prevazuta la art. 5 lit. ee) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019, cu modificarile si completările ulterioare.
(2) Alegerea presedintelui de sedinta se va realiza, de regula, in sedinta privind ceremonia de constituire a consiliului local, dupa declararea ca legal constituit a consiliului.
(3)Durata mandatului presedintelui de sedinta este de 3 luni.
(4) Consilierul local ales in conditiile alin. (1) poate fi schimbat din functie, la initiativa a cel putin unei treimi din numarul consilierilor locali in functie, prin hotarare adoptata cu majoritateabsolută.
(5) In cazul in care presedintele de sedinta lipseste, la propunerea consilierilor locali, din randul acestora este ales un alt presedinte de sedinta, prin hotarare adoptata cu majoritate simpla, care conduce sedinta respectiva. Acesta exercita pentru aceasta sedinta atributiile prevazute de lege pentru presedintele de sedinta.
- Art. 10. Atributiile presedintelui de sedinta
Președintele de ședință exercită următoarele atribuții principale:
a) conduce ședințele consiliului local;
b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotarari si anunta rezultatul votarii, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor impotriva si a abtinerilor numarate si evidentiate de secretarul general in procesul-verbal al sedintei;
c) semneaza procesul-verbal al sedintei;
d) asigura mentinerea ordinii, in conditiile regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
e) supune votului consilierilor locali orice problema care intra in competenta de solutionare a consiliului local;
f) aplica, daca este cazul, sanctiunile prevazute la art. 80 alin. (1) sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sanctiuni, dupa caz;
g) semneaza procesul-verbal de numerotare si sigilare a documentelor care au fost dezbatute in sedinta;
h) îndeplineste alte atributii prevazute de lege, de regulamentul de organizare si functionare a consiliului local sau alte insarcinari date de catre consiliul local.
Proiectul de hotărâre îndeplinește condițiile legale și de oportunitate, drept pentru care, având în vedere Ordinului Prefectului Județului Constanța cu nr. 785 din 07.11.2024 prin care se declară legal Constituit Consiliul local al comunei Comana și întrucât durata mandatului președintelui de ședință este de 3 luni, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 73/14.11.2024 și ținând seama de faptul că mandatul actualului președinte de ședință – doamna consilier Lupu Eugenia, președinte de ședință pentru trei luni, aprobat prin HCL nr.21/08.05.2026 a expirat supunem aprobării consiliului local alegerea unui președinte de ședință pentru ședințele Consiliului local al Comunei Comana pe o perioadă de 3 luni.