Consiliul Local al comunei Conop, județul Arad, întrunit în ședință ordinară în data de 29.09.2026;
Având în vedere:
• Referatul de aprobare al Primarului Comunei Conop, înregistrat sub nr.3799 /21.09.2026;
• Raportul de specialitate al compartimentului juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, înregistrat sub nr. 3801/21.09.2026;
• Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Conop;
• Prevederile Contractului de Asociere din data de 09.05.2007 privind înființarea și funcționarea Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Mureșului R.A., cu modificările și completările ulterioare, care atestă calitatea U.A.T. Comuna Conop de asociat deținător al unei cote de participare de 48%;
• Prevederile Art. 28 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la condițiile obligatorii privind studiile superioare și vechimea în specialitate ale membrilor consiliului de administrație;
În conformitate cu prevederile:
• Art. 108 și Art. 129 alin. (2) lit. a) și lit. d), precum și alin. (7) lit. q) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la atribuțiile consiliului local privind asigurarea funcționării serviciilor publice de interes local și administrarea patrimoniului;
• Art. 2.009 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contractul de mandat;
În temeiul prevederilor Art. 139 alin. (3) lit. g) și ale Art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CONOP
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. În vederea asigurării continuității activității de administrare, a evitării blocajului instituțional și a protejării intereselor patrimoniale ale U.A.T. Comuna Conop, deținătoare a cotei de participare de 48% în cadrul asocierii, se aprobă desemnarea domnului Cernescu Lazăr, de profesie jurist, ca membru în Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Mureșului R.A.
Art. 2. Mandatul acordat conform Art. 1 se exercită pe perioada rămasă din durata mandatului inițial aferent poziției devenite vacante din partea U.A.T. Comuna Conop, respectiv până la data de 30.01.2029, dată la care încetează de drept.
Art. 3. Se mandatează Primarul Comunei Conop să semneze actul adițional la contractul de mandat și să întreprindă toate demersurile necesare în vederea înregistrării mențiunilor corespunzătoare la Registrul Comerțului.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al Comunei Conop, Instituției Prefectului – Județul Arad, Primarului Comunei Conop, Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Mureșului R.A., dl.Cernescu Lazăr.