Consiliul Local al Comunei Conop, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.09.2026;
Având în vedere:
- Raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 3806/21.09.2026;
- referatul de aprobare al primarului comunei Conop, înregistrat sub nr.3805/21.09.2026;
- Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Conop;
- Scrisoarea de intenție formulată de VODAFONE ROMANIA S.A. (în calitate de succesoare în drepturi și obligații a TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS S.A.), înregistrată la Primăria Comunei Conop sub nr. 3644/09.09.2026, prin care se solicită prelungirea valabilității contractelor de închiriere/asociere nr. CR 2.172 SA din 27.07.2000 și CR. 2.192 din 09.08.2000 pentru o perioadă de 10 (zece) ani;
- Prevederile contractelor inițiale nr. CR 2.172 SA din 27.07.2000 și CR. 2.192 din 09.08.2000 și actele adiționale încheiate ulterior ;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 108, lit. "c", art. 297 alin. (1) și art. 362 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la administrarea și închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale;
- Art. 1777 și următoarele din Codul Civil privind contractul de locațiune;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b”, precum și ale art. 139 alin. (3) lit. „g” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CONOP
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 10 (zece) ani a duratei Contractului nr. CR 2.172 SA din 27.07.2000, având ca obiect spațiul situat în comuna Conop, sat Chelmac (amplasament stație telefonie mobilă TM018 CHELMAC), încheiat cu VODAFONE ROMANIA S.A., cu sediul în București, strada Barbu Văcărescu, nr. 201, Clădirea Globalworth Tower, etajul 4, sectorul 2, CUI 8971726, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Telekom Romania Mobile Communications S.A.
Art. 2. Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 10 (zece) ani a duratei Contractului nr. CR 2.192 din 09.08.2000, având ca obiect spațiul situat în comuna Conop, sat Milova (amplasament stație telefonie mobilă TM019 CHELMAC), încheiat cu VODAFONE ROMANIA S.A., cu sediul în București, strada Barbu Văcărescu, nr. 201, Clădirea Globalworth Tower, etajul 4, sectorul 2, CUI 8971726, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Telekom Romania Mobile Communications S.A.
Art. 3. Noua perioadă de valabilitate a contractului va curge de la data expirării perioadei anterioare și se va perfecta prin act adițional.
Art. 4. Incepand cu data de 01.01.2027, chiria se va indexa anual in raport cu Indicele European Armonizat al Preturilor de Consum HICP - inflation rate / European Union – 27 Countries media anului precedent comunicat de catre Institutul Central European de Statistica (EUROSTAT) pentru ultimele 12 luni, aplicat la valoarea chiriei din anul anterior.
Art. 5. Se împuterniceşte Primarul Comunei Conop, dl. Moldovan Petrică, să semneze în numele şi pentru Comuna Conop Actul Adiţional de prelungire a contractului menţionat la Art. 1, în condiţiile aprobate prin prezenta hotărâre.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Comunei Conop, prin compartimentele de specialitate (Juridic, Contabilitate).
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al Comunei Conop:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad, pentru controlul legalității;
- Primarului Comunei Conop;
- Compartimentelor de specialitate din cadrul primăriei;
- Societății VODAFONE ROMANIA S.A. (prin mandatar S.C. Egnatia Rom S.R.L.);
- Se aduce la cunoştinţă publică prin publicare pe pagina de internet a instituției.