Consiliul Local al comunei Conop, județul Arad, întrunit în ședință extraordinară de îndata în data de 22.02.2023;
Având în vedere:
referatul de aprobare prezentat de către primarul Comunei Conop în calitatea sa de inițiator, prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, prin care se motivează, în drept și în fapt, necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
fișa de solicitare a informațiilor suplimentare a OJFIR Arad, cu nr. de înregistrare 406/17.02.2023, prin care solicită clarificări la cererea de finanțare nr.CF_F1920074X208750209972/2022;
prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
prevederile art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
prevederile art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
prevederile art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investițiilor publice de interes local,
prevederile art. 136 alin. (1) și ale art. 292 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.40-48 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicată;
prevederile art.6, pct.1 – 4 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizionalã în administraţia publicã;
avizul favorabil al comisiilor de specialitate a Consiliului Local Conop;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c) -d) și alin. (7) lit. s) precum și ale art. 139 alin. (3) lit. g) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CONOP
H O T Ă R Ă S T E
Art.1. Punctul 2 al art. 2, din Hotărârea Consiliului Local Conop nr.71 din 31.10.2022 privind aprobarea Memoriului Justificativ pentru investiţia,, Achiziție autoutilitară pentru Comuna Conop, Judetul Arad” se modifică și va avea următorul cuprins:
2. Obiectivul investiţiei este achizitionarea unei autoutilitare, ce va functiona in cadrul Compartimentului Gospodărire comunala,
Art.2. Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local Conop nr.71 din 31.10.2022 rămân în vigoare.
Art.3 Art.2 din Hotărârea Consiliului Local Conop nr.72 din 31.10.2022 privind aprobarea implementarea proiectului ,,Achizitie Autoutilitară pentru Comuna Conop, Judetul Arad” , se modifică și va avea următorul cuprins:
”Necesitatea achiziției Autoutilitarei rezidă din faptul că la nivelul comunei Conop s-a constatat un deficit de mașini și utilaje, în cadrul compartimentului gospodărie comunală.Oportunitatea proiectului derivă din faptul ca achizitia acestui utilaj poate fi acoperită partial, respectiv 43.900 Euro, prin accesarea unui sprijin nerambursabil, in cadrul Grupului de Actiune Locala Podgoria Minis-Maderat, prin masura 1.2, aferenta axei LEADER, PNDR. Avand in vedere ca activitatea desfasurata cu utilajul propus in proiect este negeneratoare de venituri, potentialul economic al investitiei rezulta din eficientizarea costurilor si a timpului alocat pentru activitatile din cadrul compartimentului pe care acesta le va realiza, la momentul de fata operatiunile in cauza desfasurandu-se cu utilaje vechi si necorepunzatoare.
Art.4. Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local Conop nr.72 din 31.10.2022 rămân în vigoare.
Art.7.Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituția Prefectului-Județul Arad;
Oficiul Județean Pentru finanțarea Investițiilor Rurale Arad.