Consiliul local al comunei Conop, judeţul Arad, întrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 4750 /23.10.2023 a Primarului comunei Conop
- Raportul de Specialitate nr.4751/23.10.2023 prin care se propune aprobarea tarifului.
- Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5 nr. 1168 / 03.03.2023, respectiv transportul reziduurilor către Statia de Transfer Bârzava,
- prevederile Ordinului nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile Legii nr. 101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată cu modificărie și completările ulterioare,
- prevdrile Legii nr. 51/2006 serviciilor comunitare de utilităţi publice republicată cu modificările și completările ulterioare,
- Adresa nr. 4170/09.10.2023 emisă de către Aparatul Tehnic al Asociației, care cuprinde următoarele anexe:
- Fișele de fundamentare a tarifelor,
- Raportul de specialitate din punct de vedere tehnic nr. 4168/09.10.2023,
- Raportul de specialitate din punct de vedere economic nr. 4169/09.10.2023,
- Adresa nr. 979355/I.T./07.06.2023 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice,
- Adresa nr. 110417/27.07.2023 transmisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă am primit ca răspuns Adresa nr. 110417/27.07.2023,
- Adresei nr. 59806/27.05.2022, înregistrată la subscrisa sub nr. 2009/02.06.2022, transmisă de Ministerul Dezvoltării Regionale a Administrației Publice și Fondurilor Europene Direcția Generală Proiecte Europene Infrastructură Mare,
- Adresa nr. 3989/01.08.2023 transmisă Consiliului Județean Arad,
- Adresa nr. 31477/08.06.2017 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale a Administrației Publice și Fondurilor Europene Direcția Generală Proiecte Europene Infrastructură Mare Direcția Gestionale Pos Mediu,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CONOP
H O T Ă R Ă S T E
Art. 1. Se aprobă tarifele conform fișelor de fundamentare a operatorului POLARIS M HOLDING SRL pentru Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5 nr. 1168/03.03.2023, conform tabelului de mai jos.
Art. 2. (1) Se acordă mandat special reprezentantului legal Moldovan Petrică al comunei Conop pentru a vota, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor, adoptarea/respingerea proiectului de hotărâre privind aprobarea tarifului pentru activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5 după cum urmează:
Tarife | Tarife lei/tonă fără TVA | Tarife lei/m3 fără TVA | Tarife lei/persoană/lună fără TVA | |
Tarif pentru deșeuri reziduale | 265,19 | 92,82 | 2,43 lei/persoană/lună mediul urban și | |
4,01 lei/persoană/lună mediul rural | ||||
Tarif pentru deșeuri reciclabile hârtie/carton | 476,59 | 71,49 | 0,95 lei/persoană/lună mediul urban și | |
0,66 lei/persoană/lună mediul rural | ||||
Tarif pentru deșeuri reciclabile plastic/metal | 632,85 | 56,96 | 1,31 lei/persoană/lună mediul urban și | |
0,92 lei/persoană/lună mediul rural | ||||
Tarif pentru deșeuri reciclabile sticlă | 192,06 | 96,03 | 0,14 lei/persoană/lună mediul urban și | |
0,10 lei/persoană/lună mediul rural | ||||
Tarif pentru deșeuri biodegradabile | 128,39 | 51,36 | 2,14 lei/persoană/lună | |
Tarif pentru deșeuri voluminoase | 493,39 | 123,35 |
| |
Tarif pentru deșeuri provenite din locuințe generate de activități de reamenajare | 188,37 | 184,60 | ||
Tarif pentru deșeuri abandonate | 54,85 | 19,20 | ||
Tarif pentru deșeuri provenite de la evenimente | 74,96 | 26,24 |
| |
(2) Se aprobă, începând cu data de 01.11.2023, taxa de salubrizare în sarcina utilizatorilor casnici, în cuantum de:
- pentru mediu rurar: de 13,83 lei/persoană/lună cu TVA.
(3) În situația în care reprezentantul Consiliului Local al comunei Conop desemnat la al. 1, se află în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat, interesele Consiliului Local al comunei Conop în Adunarea Generală a Asociaților a Asociației de Dezvoltare lntercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, vor fi reprezentate de către dl Cernescu Lazăr având funcția de Consilier Juridic.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul comunei Conop, prin serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Conop.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică:
- Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad;
- Instituției Prefectului – Județul Arad.
-Prin grija secretarului general al comunei se va publica prin afişare la sediul Primăriei comunei Conop și pe site-ul propriu www.primariaconop.ro; secțiunea Monitorul oficial local.