cu privire la proiectul de hotărâre privind încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transferul deşeurilor municipale în staţiile de transfer Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitul de deşeuri nepericuloase şi la instalaţiile integrate de tratare al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare
În conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată și modificată, autoritățile administrației publice locale hotărăsc cu privire la asocierea intercomunitară în scopul înființării, organizării, gestionării și exploatări în interes comun a unor servicii de utilități publice, inclusiv pentru finanțarea și realizarea obiectivelor de investiți specifice sistemelor de utilități publice.
Potrivit prevederilor Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor Arad, Adunarea Generală hotărăște asupra aspectelor legate de obiectivele Asociației, respectiv strategia de dezvoltare, politica tarifară, contractele de delegare, elaborarea și implementarea Masterplan-ului Activităților.
Potrivit prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată cu modificările și completările ulterioare, unităţile administrativ-teritoriale pot mandata asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, în condiţiile stabilite prin actul constitutiv şi statutul asociaţiei, să exercite, în numele şi pe seama lor, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile referitoare la aprobarea tarifelor.
Conform prevederilor Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare se încheie numai pe baza hotărârilor privind atribuirea şi încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului, adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativteritoriale ori, după caz, de adunările generale ale asociaţiilor.
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutivcadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, hotărârile adunării generale care prevăd atribuţii pentru a căror exercitare este necesar un mandat special prealabil, nu pot fi votate de reprezentanţii asociaţilor decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorităţii deliberative a asociatului al cărui reprezentant este.
Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, „comunele, oraşele şi municipiile sunt reprezentate de drept în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi în adunările generale ale operatorilor regionali şi locali de către primari.
PRIMAR,
Petrică Moldovan