România

România

Județul Arad

Comuna Conop

Comuna Conop

Nr. 6052 / 20.11.2025

Referat de aprobare

 

 la proiectul de hotarare privind aprobarea volumului de masă lemnoasă preconizat a serecolta în anul 2026  din suprafața de fond forestier proprietate publică și privată a comunei Conop.

                  În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) coroborat cu alin.(8) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, îmi exprim iniţiativa de a promova Proiectul de hotărâre pentru aprobarea volumului masei lemnoase care se recoltează în anul 2025 din fondul forestier proprietatea publică și privată  a comunei Conop.

Volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a unei unităţi administrativ-teritoriale se propune, în condiţiile legii, de ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice, în baza prevederilor amenajamentelor silvice şi în condiţiile reglementate de art. 59 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aprobă prin hotărâre a consiliului local.

                  Având în vedere adresa nr. 3415/20.11.2025  a RPL Ocolului Silvic Valea Mureşului prin care solicită aprobarea volumului de masă lemnoasă care se va recolta în anul 2026, din fondul forestier proprietatea publică și privată a comunei Conop, fără depășirea posibilității anuale de tăiere stabilită prin amenajamentul silvic, este după cum urmează:

Din UP II - proprietate publică:

- Produse principale – 5460 mc;

- Produse secundare – 1332  mc;

- Produse igienă – 100  mc;

Din UP I - proprietate privată:

 Produse principale – 2931  mc;

- Produse secundare – 637  mc;

- Produse igienă – 100  mc;

TOTAL GENERAL: 10560 mc

Având în vedere faptul că cele solicitate sunt necesare și oportune în vederea suplimentării veniturilor bugetului local și ținând cont că principalul atribut al consiliul local, prevăzut la art. 129 alin..(1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este acela că are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale, supun aprobării  dumneavoastră prezentul proiect de hotărâre, pe care îl consider legal şi oportun.