România

România

Județul Arad

Comuna Conop

Comuna Conop

Nr. 175 / 22.01.2026

Raport Urbanism juridic

La Proiectul de hotărâre privind aprobarea planului anual de acțiuni și lucrări 

de interes local ce vor fi realizate în anul 2026 de către persoanele beneficiare de ajutor de incluziune conform Legii nr. 196/2016,  

cu modificările și completările ulterioare 

 

 

      Venitul minim de incluziune  este un beneficiu  de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în  scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Situaţia de dificultate este situaţia în care se află persoanele care, la un moment dat, pe parcursul vieţii, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de viaţă, şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială. In conformitate cu prevederilor art. 59 si ale art. 61  din Legea 196/2016, modificată și completată  pentru sumele acordate ca ajutor de incluziune , una din persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se depăși regimul norma de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.

        Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 59 alin. (1) de către persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune, primarii au următoarele obligaţii:

  1. să întocmească anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care se poate revizui  semestrial;
  2. să ţină evidenţa orelor de muncă efectuate, pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;
  3. să asigure persoanelor prevăzute la lit. b) instructajul în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă;
  4. să afişeze lunar, la sediul propriu, planul de acţiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de venit minim de incluziune, lista persoanelor care urmează să efectueze activităţi sau lucrări de interes local, precum şi situaţia activităţilor/lucrărilor efectuate în luna anterioară;
  5. să transmită trimestrial, în format electronic, către agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială, evidenţa prevăzută la lit. b).
  6. Durata timpului de muncă prevăzută la art. 59 alin. (1) se calculează proporţional cu cuantumul sumei acordate ca ajutor de incluziune, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.
  7. Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus.
  8. În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia în sarcina acesteia poate fi transferată altei persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului, pentru menţinerea acordării dreptului.
  9. Neîndeplinirea obligatiei de a presta activitati/lucrari de interes local pe o perioada mai mare de 30 de zile conduce la suspendarea platii ajutorului de incluziune pentru o perioada de maximum 3 luni si, respectiv, la incetarea platii ajutorului de incluziune, daca obligatia este neindeplinita si in perioada de suspendare.

Având în vedere aspectele mai sus menţionte, vă propun aprobarea proiectului de hotărâre privind planul de acţiuni si lucrări de interes local pe anul 2026 în forma prezentată.