În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, inițiez proiectul de hotărâre pentru aprobarea tipului de suport alimentar acordat elevilor Școlii Gimnaziale ”Ștefan Cicio-Pop” Conop, judeţul Arad în cadrul Programului naţional "Masă sănătoasă" reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1171/31.12.2025, proiect în susținerea căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE
Potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1171/2025 privind instituirea Programului național ”Masă sănătoasă” la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar se instituie Programul național ”Masă sănătoasă” derulat pe perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2026.
ART. 2
(1) PNMS constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 16,50 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
(2) Limita valorică prevăzută la alin. (1) cuprinde preţul suportului alimentar, conţinând preţul materiei prime şi al serviciilor de preparare a produselor şi cheltuielile de transport.
Potrivit ART. 3
a) masa calda, preparata in regim propriu, pentru prescolarii si elevii din unitatile de invatamant in care exista cantina, respectiv unitati in care trebuie sa functioneze conform reglementarilor legale in vigoare si spatiu adecvat de servire a mesei;
b) masa calda, in regim catering, pentru prescolarii si elevii din unitatile de invatamant in care nu exista cantina pentru prepararea in regim propriu, hrana putand fi servita in sala de clasa sau intr-un alt spatiu amenajat in acest scop, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sanatatii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igiena din unitatile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna si recreerea copiilor si tinerilor, cu modificarile ulterioare. In situatia in care hrana nu este servita intr-un interval de 60 de minute de la livrare, produsele alimentare sunt pastrate, pana la servire, in spatii amenajate, in care sunt asigurate conditiile de manipulare si depozitare indicate de producator, in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind igiena si siguranta produselor alimentare, conditii care sa poata fi monitorizate si controlate;
c) pachet alimentar, in situatia in care nu exista posibilitatea asigurarii mesei calde in regim propriu sau de catering. Pachetul alimentar este pastrat, pana la servire, in spatii amenajate, in care sunt asigurate conditiile de manipulare si depozitare indicate de producator, in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind igiena si siguranta produselor alimentare, conditii care sa poata fi monitorizate si controlate.
(2) Diferentierea tipului de suport alimentar in categoriile prevazute la alin. (1) se face in functie de specificul unitatii de invatamant determinat de structura ciclurilor de invatamant, de amplasarea geografica si de programul scolar al elevilor.
(3) Tipul de suport alimentar diferentiat conform prevederilor alin. (2), precum si modalitatea de distribuire a acestuia elevilor si prescolarilor se stabilesc la solicitarea directorului unitatii de invatamant, cu aprobarea consiliului de administratie, si se propune ordonatorului principal de credite al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, care le supune aprobarii consiliului local.
(4) La cererea motivata a elevului major, respectiv a parintilor/reprezentantului legal/ocrotitorului legal al prescolarului ori elevului minor, formulata in scris si insotita, dupa caz, de un document justificativ, inregistrata la secretariatul unitatii de invatamant, prescolarii si elevii care, din considerente de natura medicala sau religioasa au restrictii alimentare, beneficiaza de masa sanatoasa adecvata situatiei acestora, in limita valorii zilnice prevazute la art. 2 alin. (1).
(5) In sensul prezentei hotarari, documentele justificative care insotesc cererea elevului major, respectiv a parintelui/ reprezentantului legal/ocrotitorului legal al prescolarului ori elevului minor pot fi urmatoarele:
a) documente medicale care sa ateste intolerante/alergii alimentare sau afectiuni cronice, dupa caz, care sa il determine pe elevul major, respectiv parintele/reprezentantul legal/ocrotitorului legal al prescolarului ori elevului minor sa formuleze o alta optiune alimentara;
b) declaratie pe propria raspundere a elevului major, respectiv a parintelui/reprezentantului legal/ocrotitorului legal al prescolarului ori elevului minor referitoare la apartenenta la o religie care restrictioneaza consumul anumitor alimente, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 1.
Prin adresa nr.27/22.01.2026 , conducerea unității de învățământ Școala Gimnazială ”Ștefan Cicio-Pop” Conop a supus aprobării Consiliului de Administrație tipul de suport alimentar diferențiat conform art. 3, alin. 2. Tipului de suport alimentar în cadrul Programului național ”Masă sănătoasă” implementat în unitatea de învățământ Școala Gomnazială ”Ștefan Cicio-Pop” a fost aprobat prin HCA nr.97/22.01.2026.
Raportat și la prevederile art. 129, alin. (7) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora consiliul local asigură, potrivit competenței sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația,
Propun spre analiză și adoptare Consiliului Local al comunei Conop, proiectul de hotărâre în forma prezentată de executiv.