România

România

Județul Arad

Comuna Conop

Comuna Conop

Nr. 2372 / 02.06.2026

Referat de aprobare

La proiectul de hotărâre privind stabilirea prețului și modalitatea de valorificare a materialului lemnos ce se recoltează din suprafața de fond forestier proprietate publică și privată a comunei Conop


      Prin prezentarea raportului supun atenției Consiliului Local Conop necesitatea adoptării unui act administrativ privind adoptarea proiectului de hotărâre privind stabilitatea modului de valorificare a materialului lemnos din partizile 2600272500400,  2600272500410 , 2600272500440, 2600272500450,  2600272500490 , 2600272500500, 2600272500500 

Având în vedere:

- adresa nr.1589/02.06.2026  a Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ,,Valea Mureșului” RA privind modul de valorificare a materialului lemnos ;

- prevederile Hotărârii de Guvern nr. 497 din 25 iunie 2020 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, a regimului spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și a instalațiilor de prelucrare a lemnului rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață și produse din lemn, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 4 alin. (1) și art. 6 alin (1), alin (3) lit. c) și alin. (4) din Hotărârea de Guvern nr. 715 din 05 octombrie 2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare; 

- prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. p) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

      În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, propun aprobarea proiectului de hotărâre privind stabilitatea modului de valorificare a materialului lemnos .