Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 49 / 22.11.2021
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind darea în folosință gratuită a suprafeței de 11 mp către Agenția Poștală Cornățelu

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Cornățelu

Comuna Cornățelu

Proiect de hotărâre

Nr. 49 din 22.11.2021

privind darea în folosință gratuită a suprafeței de 11 mp către Agenția Poștală Cornățelu

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Art. 2, art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările  și completările ulterioare;
  4. prevederile art. 297 și 349 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Cererea doamnei Preda-Vasile Tita, agent poștal la Agenția Cornățelu, înregistrată sub nr. 1985/09.06.2021;
  2. Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Cornățelu;

Luând act de:

  1. Raportul consilierului urbanism-fond funciar, înregistrat sub nr. 3957/19.11.2021;
  2. Referatul de aprobare al primarului comunei Cornățelu, înregistrat sub nr. 3958/19.11.2021;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cornățelu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă darea în folosință gratuită a suprafeței de 11 mp, spațiu aflat în domeniul public, care face parte din sediul administrativ al Primăriei comunei Cornățelu, către Agenția Poștală Cornățelu.

Art. 2 - Suprafața de 11 mp, se dă în folosință gratuită Agenției Poștale Cornățelu, pentru o perioadă de 10 de ani,  cu destinația agenție poștală.

Art. 3 - În termen de 30 de zile lucrătoare de la adoptarea prezentei hotărâri se va realiza predarea-primirea spațiului menționat anterior.

Art. 4 - În toate demersurile, cât și pentru predarea-primirea amplasamentului, pentru îndeplinirea scopului prezentei hotărâri, Agenția Poștală Cornățelu, va fi reprezentată de doamna Preda-Vasile Tita, agent poștal al Agenției Poștale Cornățelu.

Art. 5 - Obligațiile Agenției Poștale Cornățelu sunt:

a) să folosească spațiul în vederea atingerii scopul pentru care s-a acordat folosința gratuită;

b) să permită accesul autorităților locale ori de câte ori este nevoie;

c) să nu modifice spațiul, în parte ori în integralitatea lui;

d) dacă din motive temeinice, inclusiv lipsa de interes pentru atingerea scopului, se impune încetarea folosinței gratuite, să restituie spațiul în starea în care l-a primit, liber de orice sarcini;

e) să suporte cheltuielile de întreținere a spațiului, potrivit destinației sale;

f) folosința dobândită  asupra spațiului nu poate fi transmisă nici oneros și nici cu titlu gratuit unei alte persoane;

g) să informeze Consiliul Local Cornățelu cu privire la orice tulburare a dreptului de folosință acordat și implicit a dreptului de proprietate publică a Consiliului Local, precum și la existența unor cauze de natură să conducă la imposibilitatea exploatării spațiului; 

Art. 6 - Obligațiile Consiliului Local Cornățelu sunt: 

- să verifice modul în care sunt respectate condițiile de folosință stabilite prin prezenta hotărâre și conform cu dispozițiile legale în vigoare;

- să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea spațiului, atunci când interesul public legitim o impune;

Art. 7 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă primarul comunei Cornățelu, prin intermediul compartimentului urbanism-fond funciar. 

Art. 8 - În conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) lit. c), ale art. 255 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prezenta hotărâre se înaintează Instituției Prefectului - Județului Dâmbovița, pentru exercitarea controlului de legalitate. 

Art. 9 - Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general al comunei, primarului comunei Cornăţelu, Instituţiei Prefectului - Judeţul Dâmbovița, compartimentului urbanism-fond funciar, Agenției Poștale Cornățelu și o va aduce la cunoștința celor interesați prin publicarea pe pagina de internet la adresa: www.primăriacornăţelu.ro în Monitorul Oficial Local și o va afișa la sediul Primăriei comunei Cornățelu.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CORNĂȚELU

Florin-Nelu IVAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNĂȚELU

Aurelia-Alina GRIGORE

Rezultate voturi