Nr. 45 / 30.06.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu, judeţul Ilfov, a institutiilor si serviciilor publice de interes local, aprobarea organigramei si a statului de functii, începând cu data de 01.07.2026

Inițiator proiect

Adrian-Eduard STOICA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Cornetu

Comuna Cornetu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 45 din 30.06.2026

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu, judeţul Ilfov, a institutiilor si serviciilor publice de interes local, aprobarea organigramei si a statului de functii, începând cu data de 01.07.2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 120 și 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată; 

b) art. 3 și 4 paragrafele (1) - (4) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 5 lit. g) și hh), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) si e), art. 385 alin. (3), art. 518 alin. (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) art. XL din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;

f) art. XXI din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare; 

g) art. XVII alin. (8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare;

h) art. III alin. (1) și (2) din OUG nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006, privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;

i) Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare,

Ținând cont de:

a) Referatul de aprobare nr. 10468 din 23.06.2026 al primarului comunei Cornetu, judetul Ilfov, în calitate de iniţiator; 

b) Raportul  de specialitate nr. 10497 din 24.06.2026 al compartimentului Resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu, județul Ilfov;

c) Adresa Institutiei Prefectului Judetului Ilfov nr. 6019/MJB din data de 19.03.2026, înregistrata la Primăria comunei Cornetu, județul Ilfov sub nr. 5697 din 19.03.2026, privind numarul maxim de posturi pentru anul 2026 la nivelul comunei Cornetu, județul Ilfov

d) Raportul de avizare al comisiei de specialitate nr.1 a Consiliului Local Cornetu pentru programe de dezvoltare economico-socială,buget finanțe,administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură, gospodarie comunală, amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului, turism, servicii și comerț;     

e) Raportul de avizare al comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local Cornetu pentru Invatamant, sanatate si familie, munca si protectie sociala, protectia copilului, activitati social-culturale, tineret si sport;

f) Raportul de avizare al comisiei de specialitate nr.3 pentru administrarea publică,juridică şi de disciplină ,apărarea ordinii şi liniştii publice a drepturilor cetăţenilor şi relaţiilor cu aceştia.

Luând act de:

Referatul Compartimentului Resurse Umane nr. 10465/23.06.2026 pentru inițierea unui proiect de hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu, judeţul Ilfov, a institutiilor și serviciilor publice de interes local, aprobarea organigramei și a statului de funcții, începând cu data de 01.07.2026, care a stat la baza întocmirii Referatului de aprobare al Primarului comunei Cornetu, județul Ilfov,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cornetu

întrunit în a 20-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu, județul Ilfov, a institutiilor si serviciilor publice de interes local, precum și organigrama acestora, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Cornetu, județul Ilfov, al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și pentru asigurarea unei gestionări eficiente a resurselor umane, Primarul comunei Cornetu, județul Ilfov este împuternicit să dispună, prin dispoziție, transformarea posturilor vacante, în cazurile, condițiile și limitele prevăzute de actele normative în vigoare, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat și în limita creditelor bugetare aprobate.

Art. 4 -  La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al comunei Cornetu, județul Ilfov nr. 35 din 26.06.2025 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Cornetu, județul Ilfov, al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și orice alte dispoziții contrare.

Art. 5 - Primarul comunei Cornetu, județul Ilfov, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 - Prezenta hotărâre poate fi atacată în conformitate cu prevederile din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 7 - Prezenta hotărâre va fi comunicată - prin grija secretarului general al comunei Cornetu, judeţul Ilfov - în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului – Județul Ilfov, primarului comunei Cornetu, județul Ilfov, Compartimentului Resurse Umane din cadrul Primăriei comunei Cornetu, județul Ilfov, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în cazurile prevăzute de lege, instituțiilor și persoanelor interesate și va asigura publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Cornetu, judeţul Ilfov. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Cristian CERNEANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNETU,

Lenuța COBUZ

Consilier

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 45 / 30.06.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 45 / 30.06.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.06.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.07.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 06.07.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu