Art. 1 Se aprobă asigurarea continuității serviciului de salubrizare prin delegarea temporară a gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică pentru unități administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov, prin procedura negocierii fără publicare prealabilă a unui anunț, conform art. 104 alin.(1) lit. c) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
Art. 2 Se avizează Documentația de atribuire pentru delegarea, prin achiziție publică de servicii, a activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică pentru unități administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre, constituită din: Caietul de sarcini; Instrucțiuni pentru ofertanți cu anexe: Proiecte de contracte, Formulare;
Art. 3 Se împuternicește Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov să desfășoare în numele și pe seama Comunei Cornetu. județul Ilfov, delegarea, prin achiziție publică de servicii, a activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică pentru unități administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov, conform prevederilor art.1 și a documentației avizate conform art.2.;
Art.4 (1) Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov să semneze contractele de delegare cuprinse în documentația avizată conform art.2;
(2) În sensul alin.(2), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov va putea modifica documentația, fără un acord prealabil, în funcție de modificările care se impun, fiind mandată să aducă orice lămuriri și modificări în atenția operatorilor economici interesați, pe calea clarificărilor, fără ca modificările operate să aducă atingere standardelor de realizare a serviciilor publice de salubrizare din județul Ilfov.
Art. 5 Se mandatează Primarul comunei Cornetu, dl.Stoica Adrian-Eduard, să voteze și să aprobe în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor documentația menționată la Art. 2.
Art. 6 Compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cornetu vor asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 7 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către secretarul general al comunei Cornetu, în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului - Județul Ilfov, Primarului comunei Cornetu, compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei comunei Cornetu, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov și va fi adusă la cunoștință publică, în condițiile legii.