ANEXĂ la hotărârea nr. 35 din 21.05.2025

Anexa 1 la  HCL nr.35 din 21.05.2025

Regulamentul pentru decontarea cheltuielilor de transport
pentru salariații din cadrul aparatului de specialltate al primarului
 comunei Corni, județul Galați

Art. 1

  1. Prezentul regulament are ca obiect stabilirea procedurilor și a documentelor justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate, precum și a rolului autorităților administrației publice locale, în vederea decontării cheltulelilor de transport ale salariaților între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora.
  2. În înțelesul prezentulul regulament, termenii și expresiile folosite au următoarea semnificație:
  3. beneficiari - funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, îndreptățiți la decontarea cheltuielilor de transport;
  4. localitate - în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, prin localitate se înțelege: capitala României, municipii, orașe, sate reședință de comună, sate componente ale comunelor și sate aparținând municipiilor și orașelor;
  5. localitate de domiciliu/reședință - localitatea din mediul urban sau din mediul rural în care persoana are domiciliul/reședința, potrivit documentelor de evidență a populației;
  6. cheltuieli de transport - suma de bani achitată de beneficiar pentru deplasarea dus-întors din localitatea de domiciliu/reședință în localitatea unde aceștia își au locul de muncă;
  7. Având în vedere prevederile din Legea nr. 348/10.11.2023, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin care la art. 417, după alin. (2) s-a introdus un nou alin. (3), ”pentru funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea și cărora nu li se poate asigura o locuință de serviciu, autoritățile publice locale pot decide, în baza unui regulament propriu, decontarea cheltuielilor de deplasare.”;

Art. 2

Autoritățile administrației publice locale, prin hotărâre, pot cuprinde în bugetul local sume destinate cheltuielilor de transport ale beneficiarilor, care nu au domiciliul sau reședința în localitatea unde au locul de muncă.

Sumele destinate deplasării beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) se asigură din bugetul local.

Art. 3

  1. Beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport salariații care nu au domiciliul sau reședința în localitatea unde aceștia își au locul de muncă.
  2. Cheltuielile de transport se decontează doar atunci când traseul ce trebuie parcurs zilnic depășește limita teritorială a localității în care se găsește locul de muncă.
  3. Decontările se vor realiza pe baza de documente justificative în conformitate cu legislația de specialitate.

Art.4 

  1. Transportul beneficiarilor poate fi efectuat cu:
  2. mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizați (transport în comun: microbuze, autobuze, ambarcațiuni, etc.);
  3. mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat;
  4. autoturismul/ambarcațiunea proprietate personală sau deținut/ă legal cu orice titlu.
  5. Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparțin autorității administrației publice locale se efectuează gratuit.

Art. 5

(1) În vederea decontării lunare a cheltuielilor de transport, autoritatea executivă sau ordonatorul de credite analizează cererile lunare ale cheltuielilor de transport pentru decontarea cheltuielilor de transport, având în vedere următoarele elemente:

a) existența cererii lunare a cheltuielilor de transport prin care se solicită decontarea cheltuielilor de transport, potrivit anexei la prezentul regulament, care face parte integrantă din acesta;

b) domiciliul/reședința solicitantului dovedit(ă) cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

c) dacă solicitantul are sau nu domiciliul sau reședința în localitatea unde are locul de muncă, pe baza declarației pe propria răspundere;

d) distanța, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea în care se află situat locul de muncă;

e) mijloacele de transport cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află situat locul de muncă;

f) valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun;

g) valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situații: pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun;

h) opțiunea beneficiarului privind mijlocul de transport utilizat;

(2) Cererea pentru acordarea sumei forfetare pentru achitarea cheltuielilor de transport se întocmește în nume propriu și se depune la sediul instituției unde își desfășoară activitatea beneficiarul.

(2) Autoritatea executivă sau ordonatorul de credite analizează și verifică solicitările, aprobă lunar cererile solicitanților și deschide credite pentru efectuarea plăților.

Art. 6 . În vederea stabilirii sumelor necesare decontării cheltuielilor de transport, în perioada 1- 31 ianuarie a fiecărui an, beneficiarii înștiințează, în scris, primarul unității administrativ-teritoriale sau ordonatorul de credite că pe parcursul anului vor solicita decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale.

Art. 7

  1. Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport auto pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarulul comunei Corni se asigură la valoarea acestora.
  2. Sunt acceptate la decont biletele emise zilnic de operatorii de transport numai în situațiile în care pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau atunci când beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun.
  3. Distanța pentru care se decontează abonamentul/biletul și care este înscrisă pe documentul justificativ este distanța dintre localitatea de domiciliu/reședință a beneficiarului și localitatea în care se află locul de muncă.
  4. Decontarea cheltuielilor efectuate cu mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat se face pe baza bonului fiscal sau a facturii fiscale emise.
  5. Decontarea cheltuielilor cu efectuarea deplasării se face pentru autoturismul proprietate personală sau deținut legal cu orice titlu, prin primirea contravalorii abonamentului lunar pe un mijloc de transport în comun, între localitatea de domiciliu și sediul primăriei comunei Corni, conform traseelor și a adeverinței cu valoarea abonamentului lunar, emisă de transportatorul licențiat pe raza administrativ- teritorială a comunei Corni
  6. Beneficiarul poate opta pentru primirea unei sume forfetare stabilite potrivit art. 2 alin. (4), la nivelul prevăzut la art. 7 alin. (5). În acest caz, nu este necesară prezentarea documentelor justificative aferente cheltuielilor de transport.
  7. Beneficiarul face dovada efectuării deplasării cu documentele prevăzute în anexă.
  8. Primarul unității administrativ-teritoriale/ordonatorul de credite are obligația efectuării plății abonamentelor/biletelor și contravalorii transportului efectuat cu autoturismul proprietate personală sau deținut legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative.
  9. Primarul unității administrativ-teritoriale/ordonatorul de credite, prin compartimentul de specialitate, răspunde de arhivarea și păstrarea documentelor justificative prezentate la decont.

Art. 8

Decontarea cheltuielilor de transport:

  • se realizează proporțional cu perioada de activitate din cadrul unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar;
  • nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a suspendării rapoartelor de serviciu/contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor.