Art.1. – Taxa specială de salubrizare pentru colectare, transport şi depozitare deseuri municipale aferentă anului fiscal 2022, va fi de 5 lei/lună pentru persoane fizice și 10 lei/lună pentru persoanele juridice .
Art.2. Persoanele fizice care deţin în proprietate imobile pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale Comuna Corni,și care nu locuiesc efectiv în aceste imobile sunt scutite de plata taxei speciale de salubrizare pentru colectare, transport şi depozitare deseuri municipale, aferentă anului fiscal 2022, indiferent dacă au sau nu domiciliul sau reşedinţa în comuna Corni
Art.3. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Corni, Prefectului Judeţului Galați, şi se depune la Monitorul Oficial al Comunei Corni, în format electronic, la pagina de internet www.comunacorni.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE", pentru înscrierea în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative .