REGULAMENTUL PRIVIND ACCESUL/ CIRCULAȚIA VEHICULELOR CU TRACȚIUNE ANIMALĂ PE DRUMURILE DIN COMUNA CORNU
Art. 1.- (1)Începând cu data de 1.12.2024 se interzice accesul vehiculelor cu tracțiune animală pe teritoriul administrativ al comunei Cornu.
(2) Prin excepție de la prevederile alin.(1), vehiculele cu tracțiune animală care participă
la activități cu caracter sportiv, turistic, ceremonii, târguri, etc. au acces și pot circula pe străzile pe care se introduce interdicția de circulație în localitatea Cornu, în intervalul orar 06,00-21,00 numai în baza unei cereri și a autorizației speciale de acces a vehiculelor cu tracțiune animală, emisă de Primarul comunei Cornu, conform anexelor nr. 1 și 2 la prezentul regulament.
(3) Prin excepție de la prevederile alin.(1), proprietarii de vehicule cu tracțiune animală din alte localități, care dețin imobile agricole în comuna Cornu au acces și pot circula pe străzile pe care se introduce interdicția de circulație în localitatea Cornu, în baza cererii și a autorizației speciale de acces, emisă de Primarul comunei Cornu, fiind obligați să circule pe ruta cea mai scurtă către zona în care se află imobilul.
(4) În autorizațiile emise se menționează, în mod expres traseul pe care îl va parcurge solicitantul.
Art. 2.- Începând cu data de 1.12.2024 se interzice utilizarea vehiculelor cu tracțiune animală pentru transportul deșeurilor de orice natură, în vederea abandonării, aruncării, precum și ascunderii acestora pe raza comunei Cornu.
Art. 3.- (1) Începând cu data de 1.12.2024 se interzice circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile județene din comuna Cornu, respectiv:
a) DJ 101 R, pe traseul strada Sinăii;
b)DJ 205 G, pe traseul străzilor : Carol I și Mihai Viteazul.
(2) Circulația vehiculelor cu tracțiune animală este permisă pe toate drumurile locale (laterale) din comuna Cornu.
(3) Proprietarii de vehicule cu tracțiune animală care locuiesc în comuna Cornu, în zona în care se introduce interdicția de circulație se pot deplasa la domiciliu sau pot părăsi domiciliul cu vehiculul, dar sunt obligați să circule pe ruta cea mai scurtă către strada pe care este permisă circulația vehiculelor cu tracțiune animală.
Art. 4.- La intrările în comuna Cornu precum și în zonele unde este necesar, se montează indicatoare pentru interzicerea accesului utilajelor/vehiculelor cu tracțiune animală, după obținerea avizului Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul rutier.
Art. 5. -Proprietarii/deținătorii de vehicule cu tracțiune animală, au următoarele obligații:
a)să aibă asupra sa actul de identitate, certificatul de înregistrare al vehicului, iar pe vehicul să aibă montate plăcuțele cu numărul de înregistrare;
b)să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile;
c)să conducă animalele astfel încât acestea să nu constitue un pericol pentru el si ceilalți participanți la trafic;
d)pe timpul nopții atelajul să fie dotat cu dipozitiv cu lumină albă sau galbenă în partea din față și roșie în partea din spate,omologate, amplasate în partea stângă;
e)pe timpul întunericului să poarte îmbrăcaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante (vestă reflectorizantă);
f)să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public;
g)pe timpul opririi sau staționării pe acostament sau în afara părții carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
h)să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării;
i)să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
j)să nu transporte în vehicul persoane aflate în picioare;
k)să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice;
l)să nu transporte obiecte care depășesc în lungime sau lățime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un stegulet, iar noapte cu dispozitivul cu lumină roșie;
m)să fie echipate cu colectoare de fecle, coșuri pentru furaje, mătură și lopată;
n)să curețe din proprie inițiativă drumul sau trotuarele murdărite de către acestea;
o)să nu transporte niciun fel de deșeuri pe raza comunei Cornu.
Art. 6.- (1) Autorizația specială de acces pentru vehicule cu tracțiune animală se eliberează, în baza unei cereri motivate depuse de către proprietarul/deținătorul legal al vehicului cu tracțiune animală, de către Primarul comunei Cornu conform anexelor nr. 1 și 2 la prezentul regulament.
(2) Pentru eliberarea autorizației este necesar ca vehiculul cu tracțiune animală să fie înregistrat în condițiile legii;
(3) În cuprinsul cererii se va menționa în mod obligatoriu și traseul pe care îl va parcurge solicitantul, respectiv termenul de valabilitate solicitat : ziua și intervalul orar estimat.
Art. 7.- (1) Încălcarea prevederilor art.1-3 și art.5 din prezentul regulament, reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500-2.500 lei, aplicabilă conducătorului vehiculului cu tracțiune animală.
(2) În cazul în care în mod repetat proprietarul(deținătorul) vehicului cu tracțiune animală, săvârșește contravenții de natura celei prevăzute la art. 1, se dispune măsura ridicării vehiculului ca măsură complementară.
(3 Vehiculele sunt ridicate, transportate și depozitate într-un loc special amenajat, prin grija viceprimarului comunei Cornu.
(4) Vehiculele folosite la săvârșirea contravențiilor pentru care s-a dispus măsura tehnico -administrativă de ridicare pot fi recuperate de proprietar în termen de 5 zile lucrătoare de la data ridicării vehicului, după ce se face dovada proprietății lor, respectiv a achitării amenzii contravenționale precum și a unei taxe de 50 lei/zi/vehicul, reprezentând cheltuieli de transport, depozitare, întreținere și paza acestora.
(5) Dacă proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului ridicat nu iși recuperează vehiculul în termenul stabilit se va emite o dispoziție prin care vehiculul în cauză se declară abandonat, fiind trecut în proprietatea privată a comunei Cornu și va fi valorificat în condițiile prevăzute de O.G. nr. 14/2007 cu modificările și completările ulterioare, pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. În cazul în care aceste mijloace nu pot fi valorificate se va proceda la distrugerea lor.
(6) În cazul în care proprietarul refuză să își ia bunurile personale din vehiculele cu tracțiune animală se va întocmi un proces-verbal de inventariere a acestora care vor fi recuperate după achitarea amenzii și a tuturor taxelor stabilite prin prezenta hotărâre. Primăria comunei Cornu nu răspunde de bunurile perisabile ale proprietarului.
Art. 8.- Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor din prezentul Regulament, se fac de către inspectorului de protecție a mediului, polițist local, din cadrul compartimentului Poliția Locală, a șefului Serviciului utilități publice, cultură și sport, și de către agenții de poliție, denumiți agenți constatatori.
Art.9.- Modelul orientativ al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este prevăzut în anexa nr.3 la prezentul regulament, acesta putând fi adaptat în funcție de evenimentele legislative ulterioare.
Art.10.- Prezentul Regulament se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.