Art.1. - Se aprobă Planul de acţiuni şi lucrări de interes local ce vor fi executate de către beneficiarii de ajutor social în anul 2021, potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – În realizarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local, compartimentul de asistență socială, șeful serviciului Utilități publice, cultură, tineret, sport și viceprimarul comunei Cornu, au următoarele atribuții:
a) gestionează munca la nivel local cu beneficiarii de ajutor social, fără a se depăși regimul normal de lucru și asigură instructajul privind normele de tehnică a securității și sănătății în muncă, pentru toate persoanele care prestează acțiuni sau lucrări de interes local;
b) țin evidența orelor effectuate de beneficiarii de ajutor social într-un registru special;
c) comunică lunar Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova situația privind orele și activitățile effectuate de către fiecare beneficiar în parte.
Art. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează inspectorul cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Cornu și Șeful serviciului Utilități publice, cultură, tineret, sport.